Unicul a învins, dar părăseste Challenge Cup
• pietrencele au trecut de USSP Albi, 3-1 (25-23, 23-25, 25-20, 25-21), în mansa a doua a saisprezecimilor Cupei Challenge • este a doua victorie în 2008 în cupele europene pentru Unic • numai că ea n-a adus si calificarea • Volei Club Unic-LPS Piatra Neamt a fost eliminată din cupele europene de formatia franceză USSP Albi, dubla întîlnire contînd pentru saispezecimile GM Capital Challenge Cup. După o primă mansă în care echipa din Hexagon a cîstigat cu 3-0, Unicul spera miercuru seară că poate întoarce rezultatul, pentru ca apoi să cîstige si setul de aur. Ar fi fost nevoie de un meci în patru seturi, în care numai gazdele să fie învingătoare. A fost un meci de patru seturi, dar la finalul celui de-al doilea s-au bucurat oaspetele. „Sînt foarte supărat am pierdut în Franta un set după ce am condus cu 23-19. Ar fi contat enorm în economia jocului. Sînt foarte supărat pentru că si la Piatra Neamt, după un set bine jucat tactic, au luat ele un set si nu neaparat l-au cîstigat cît l-am pierdut noi. Pe mine asta mă deranjează cel mai mult. Pot accepta să mă bată adversarul, care este foarte bun, dar să pierd eu?“, a declarat, la finalul partidei, antrenorul principal al Unicului, Constantin Chitigoi.
Primul set al partidei a fost unul echilibrat, cu ambele formatii trecînd la conducere pe tabela de marcaj. S-a ajuns la 23-23 si Andreea Marin Iliescu la serviciu. Tînăra pietreancă a punctat direct din serviciu la 24-23, după care tot serviciul lui Iliescu a adus punctul, preluarea frantuzoaicelor lăsînd de dorit. Debutul setului secund a fost dezastruos pentru gazde. Unicul a fost condusă cu 5-1 si 12-6, iar de aici alb-albastrele au revenit. 14-14, iar două blocaje au dus scorul la 16-14. Albi nu a cedat si a revenit la conducere, 18-19, pentru ca pietrencele să nu reasească să mai treacă în frunte pînă la 23-24. O preluare gresită a pietrencelor a dus apoi pe USSP Albi în optimile GM Capital Challenge Cup.
Seturile următoare au fost controlate de Unic. Fără o replică puternică din partea frantuzoiacelor, care s-au relaxat, echipa gazdă a defilat si si-a adjudecat ambele părti ale meciului, dar nu s-a mai bucurat la final pentru victorie. Este, pentru Unic, a doua victorie în cupele europene în 2008 pentru formatia patronată de Vasile Ouatu, si tot în Sala Ceahlăul, care nu aduce, în mod automat si calificarea. S-a mai întîmplat în primăvară, cînd după 3-2 cu Stiinta Bacău, în sferturile de finală ale Cupei CEV, s-a mai jucat setul de aur, iar acea victorie a rămas doar de palmares. Pentru Unic urmează mîine, jocul de campionat cu Penicilina Iasi, în etapa a II-a a returului sezonului regulat al Diviziei A1 de volei feminin.
|