Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Septembrie 2009
LMMJVSD
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930    
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 8 Septembrie 2009
Tipãreste articolul - Varianta pentru imprimantã Trimite acest articol unui prieten  prin email
Max Blecher, „Cetãtean de Onoare al municipiului Roman“

Max Blecher, „Cetãtean de Onoare al municipiului Roman“

• spiritualitatea romascanã interbelicã a fost marcatã de una dintre cele mai proeminente figuri, scriitorul de origine ebraicã Marcel Blecher • Consiliul Local Roman i-a acordat, post-mortem, titlul de „Cetãtean de Onoare al municipiului Roman“ •

Marcel Blecher (1909-1938) - poet si prozator cunoscut în epoca interbelicã si-a petrecut aproape întreaga viatã la Roman, oras de care este legat si prin opera sa. Pentru meritele sale deosebite la promovarea imaginii urbei romascane si pentru contributia prolificã pe plan cultural, Consiliul Local Roman i-a acordat, post-mortem, cu o zi înainte de a se împlini un secol de la nasterea scriitorului, titlul de „Cetãtean de Onoare al municipiului Roman“. Max Blecher, dupã absolvirea scolii primare si a liceului a plecat la Paris sã studieze medicina. A renuntat, deoarece s-a îmbolnãvit de tuberculozã osoasã, cunoscutã în medicinã sub numele de „Morbul lui Pott“. ÃŽn 1930 a publicat în revista lui Tudor Arghezi, „Bilete de papagal“, primele încercãri literare: douã schite si niste aforisme. Le-a urmat placheta de versuri „Corp transparent“, un jurnal liric de facturã suprarealistã, expresie a sensibilitãtii sale maladive. Romanul „Inimi cicatrizate“ apare în 1937, în acelasi an cu un jurnal de sanatoriu, cu titlul „Vizuina Luminatã“. Volumul de prozã „ÃŽntîmplãri din irealitatea imediatã“ ne-a pus în fata unui scriitor de o singularitate memorabilã, de o viziune a existentei demnã de Jean Paul Sartre.
Profesorul de limba românã Iancu Wexler, presedintele Comunitãtii Evreilor din Roman a elogiat personalitatea celui care s-a nãscut acum 100 de ani si a fost recunoscut ca una dintre cele mai proeminente figuri ale vietii interbelice romascane. „Nãscut la 8 septembrie 1909, în Botosani, Marcel Blecher provine dintr-o familie evreiascã mic-burghezã. Tatãl sãu, Lazãr, era un negustor înstãrit, tinînd pe strada „Mare“ în Roman, un magazin de portelanuri, unde îsi desfãcea si produsele unei mici fabrici de ceramicã de la marginea orasului. Mutat de mic copil de la Botosani la Roman, Marcel a fãcut scoala primarã si liceul, crescînd în atmosfera de tîrg provincial, care a generat poezia de obsesii si neurastenii a lui Bacovia. ÃŽncã din pragul adolescentei s-a manifestat la el o sensibilitate nervoasã, apropiatã chiar de o moarte pe care parcã o intuia. Dupã bacalaureat, a plecat la Paris pentru a urma facultatea de medicinã, însã a renuntat din primele luni, din cauza «morbului lui Pott», care i-a atacat coloana vertebralã. Din anul 1928, de la vîrsta de 19 ani, a început adevãrata tragedie a vietii de infirm a lui Marcel. Recunoasterea, de cãtre autoritãtile locale romascane a meritelor acestui mare scriitor evreu, din perioada interbelicã, deschide drumul si altor mari personalitãti evreiesti de a fi comemorati de întreaga comunitate a municipiului“, a spus Iancu Wexler. Pînã în momentul cînd se va stinge, prematur, Max Blecher a trãit imobilizat pe spate, fãcînd si dese vizite prin sanatorii maritime de tuberculozã osoasã, de la Berck pe coasta francezã a Canalului Mînecii, la Techirghiol, pe litoralul nostru. ÃŽn anul 1930 au fost publicate douã schite funambulesti si cîteva aforisme în „Bilete de papagal“ iar într-o revistã de avangardã a lui Andre Breton, „Suprarealismul în slujba Revolutiei“ o prozopoemã în limba lui Voltaire. ÃŽn 1934 a început sã lucreze la „ÃŽntîmplãri în irealitate imediatã“, cartea sa de consacrare ca prozator. „N-am scris încã nimic cu atîta pasiune. Totul merge încet, nespus de greu, febra mã abrutizeazã si ore întregi zac ca un animal ametit de o loviturã de cap“ mãrturisea scriitorul într-o scrisoare adresatã lui Sasa Panã. ÃŽn „ÃŽntîmplãri în irealitatea imediatã“ a zugrãvit ca nimeni altul conditia tîrgului Romanului dupã primul Rãzboi Mondial. Copilãria a însemnat pentru Max un bun prilej de a cutreiera parcul, malul Moldovei, bîlciul din august, dughenele. Max Blecher mãrturisea, la un moment dat: „în afarã de panopticum, bîlciul din luna august îmi aducea multe alte tristeti si exaltãri. Spectacolul lui amplu se umflã ca o simfonie, de la preludiul panoramelor izolate, ce soseau cu mult înaintea tuturor si indicau tonul general al bîlciului, ca notele rãzlete si prelungi ce anuntã la începutul bucãtii de concert tensiunea întregii compozitii, si pînã la finalul grandios, plesnind de urlete, pocnete si fanfare, în ziua temeiului, urmat de tãcerea imensã a cîmpului rãmas pustiu. Intram mai ales în panorame mici si prost luminate cu artisti putini. Toatã reprezentatia de acolo avea un aspect improvizat si nesigur... Cerul deasupra noastrã pãrea încã si mai imens...“. ÃŽn acest timp, a legat si prietenia cu Geo Bogza.

Perioada romascanã

Din primãvara lui 1935, din dorinta de a-i asigura un loc retras, linistit, pãrintii au închiriat pentru fiul lor, ros de tuberculozã osoasã, o micã locuintã la marginea Romanului. Imaginea lui Max Blecher, în cãsuta de la marginea tîrgului este pãstratã în amintirea lui Sasa Panã, unul din prietenii literari, care veneau de la Bucuresti sã stea cîteva ceasuri cu scriitorul greu încercat de crunta boalã: „O casã cu cerdac larg... «Te primesc pe patul meu de moarte» erau obisnuitele lui cuvinte... Cu genunchii împietriti în unghi ascutit, corpul lui ascundea sub cuverturã mizeria abceselor purulente, lunecate sub salele împãturite în vatã... Niciodatã convorbirea nu s-a oprit asupra bolii, la teribila mizerie fiziologicã pe care o ispãsea. Blecher avea altele de discutat si de întrebat. Pe mãsutele din dreapta si din stînga patului cu rotite, pînã unde mîinile ca de fildes puteau ajunge, se îngrãmãdeau ultimele cãrti bune si reviste proaspete trimise de prietenii de peste tãri“. Cîteva articole, pe care Marcel Blecher a apucat sã le publice în 1935 si 1936 în Vremea, i-au impus atentia ca un eseist cu un spirit dialectic stringent. A admirat pe Kirkegaard datoritã faptului cã acesta a trãit si el, efectiv, o filozofie, pe care altii, de la Jaspers si Husserl la Heideger au sistematizat-o, fãrã a-i da autenticitatea dramaticã, cu destinul propriilor vieti. A desenat si pictat în spirit suprarealist, a avut un patefon la care asculta ore în sir discuri cu înregistrãri din concerte de Bach, care a fost unul dintre compozitori preferatii de el“. Max Blecher a scris mereu, împlinindu-si vocatia pînã la ultima clipã. Sasa Panã l-a surprins lucrînd „în aceeasi pozitie în care dormea si în care mînca“ cu caietul sprijinit de o scîndurã, cu picioarele retezate piezis, pe care o avea potrivitã pe genunchii îndoiti de anchilozare. A terminat în 1937 romanul „Inimi cicatrizate“, în care a povestit perioada petrecutã de el într-un sanatoriu în Franta. ÃŽn acelasi an a finalizat jurnalul „Vizuina luminatã“, a cãrui început a ajuns sã fie publicat postum, de cãtre Sasa Panã, în „Orizont“ si „Revista literarã“ în 1947. Fiinta sociabilã, în care boala nu a creat complexe de mizantropie, Max a simtit nevoia sã comunice cu oamenii. ÃŽn singurãtatea camerei sale, astepta cu nerãbdare sã fie vizitat de prieteni si întretinea o bogatã corespondentã cu mai toti cunoscutii din tarã si strãinãtate. Cîteva luni înainte de moarte, Max Blecher este adus la un ultim consult medical în Bucuresti. Felix Aderca, mergînd sã-l vadã a gãsit „fantoma crispatã si deterioratã a unui adolescent zvelt si frînt“. Un alt vizitator, Mihail Sebastian, nu a uitat „ochii mari, putin sticlosi, dilatati de o lungã insomnie.... vocea surdã, foarte rar aburitã de lacrimi neplînse“. Reîntors la Roman, Max Blecher moare, la 31 mai 1938, înainte de a împlini 29 de ani.

Articol afisat de 1437 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(MN)
Adaugã comentariul tãu la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu exist� nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri Opinii Stiri Opinii
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective