Iranian cercetat penal pentru comert cu produse contrafăcute
• un cunoscut om de afaceri din Piatra Neamt, iranian de origine, este anchetat penal pentru concurentă neloială • politistii au constatat că firma iranianului comercializa produse contrafăcute pentru copii, folosind o marcă cunoscută • reprezentantii mărcii în România s-au constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 50.000 de euro • iranianul a încercat să se disculpe afirmînd că nu avea cunostintă că produsele pe care le vindea erau contrafăcute • Mohammad T., în vîrstă de 48 de ani, cetătean iranian, cu afaceri importante în Piatra Neamt, în domeniul comercializării articolelor pentru nou născuti si copii, a făcut obiectul unui dosar penal, aflat în lucru la Serviciul de Investigare a Fraudelor. Mohammad a fost cercetat sub aspectul comiterii infractiunilor de concurentă neloială si punere în circulatie fără drept, a unui produs purtînd o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. Dosarul a ajuns pe masa procurorilor cu propunere de trimitere în judecată a iranianului. Politistii au constatat că iranianul a expus spre comercializare, în incinta magazinelor ce apartin firmei sale, sub sigla unei mărci renumite în domeniu, articole de îmbrăcăminte pentru copii, contrafăcute, care nu prezintă caracteristicile produsului original. Astfel, în urma unui controlul efectuat de ofiterii Serviciului de investigare a Fraudelor Neamt, la cele două magazine specializate în comercializarea articolelor de îmbrăcăminte pentru copii, în incintă au fost găsite, expuse spre vînzare, 36 de cutii în care se aflau articole de îmbrăcăminte pentru nou născuti si alte articole de îmbrăcăminte pentru copii, care au fost ridicate în vederea supunerii acestora unor examinări pentru stabilirea provenientei. „Reprezentantul legal în România al mărcii înregistrate a stabilit că există diferente privind calitatea executiei, aspectul general al produsului, modul de prezentare si ambalare, datele de identificare ale produsului, între produsele originale si cele expuse la comercializare, diferentele si asemănările constatate fiind de natură a crea confuzii în rîndul consumatorilor privind autenticitatea mărcii“, a declarat inspectorul principal Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvînt al Politiei Neamt. În timpul audierilor, iranianul a încercat să se disculpe afirmînd că nu avea cunostintă că produsele pe care le vindea erau contrafăcute.
Pe lîngă faptul că s-a ales cu dosar penal, Mohammad T. mai are o problemă, reprezentantul în România al mărcii înregistrate constituindu-se parte civilă în procesul penal cu suma de 50.000 de euro, suma reprezentînd pierderile materiale si morale.
|