 Raport despre starea natiunii
La vita e bella
Cugeta cineva, mai în glumã mai în serios: „ce obicei prost sã-ti fie în fiece zi foame...“ Mai ales acum, cînd iarna stã sã se nãruie asuprã-ne. Preturile o iau razna, iar remuneratiile sînt tot mai mici. Ne bîntuie lehamitea si privim, vãduviti de reactii, cum contabilii fac eforturi supraomenesti pentru a calcula de unde pot sã rupã dãrile. Asa zisele salarii, împãrtite între scoli - ca si profesorii, de altfel - se dovedesc neîndestulãtoare pentru a satisface dimensiunile popririlor. Peste toate vin chiuind bãncile. Sumele invocate, însotite de consistente penalizãri, nu mai pot fi luate în serios. Au ceva din fantezia bolnãvicioasã si lipsa de credibilitate a science-fiction-ului. Obstinatia de a face profit cu orice pret, chiar în aceastã nefastã perioadã, e departe de invocata si mult clamata solidaritate nationalã. Care pe care! Cine supravietuieste si cine piere? România e ca în perioada glaciatiunilor, cã tot vorbeam despre iarnã. Un cîmp rece, înghetat, ce se va umple treptat de cadavre. Dar oamenii nu vor sã piarã; se agatã îndãrãtnici de orice. ÃŽn perpetuul exercitiu de supravietuire merg ca întotdeauna la slujbã. Evident, cei care o mai au. ÃŽncearcã sã-i proteguiascã pe cei dragi... copiii. Sã-i apere de marasmul fãrã precedent care bîntuie aceastã „binecuvîntatã“ tarã. S-au înmultit prin codri mãnãstirile, cum frumos cuvînta poetul, dar si asa-zisii „nostalgici“ si încercarea de a face comparatii e defavorabilã si pãgubitoare pentru peisajul contemporaneitãtii. Oricum, am disimulat suficient atunci ca sã o mai putem face si acum. Cu toate cã disimularea tinde sã devinã o artã. A trece cu asa-zisã „demnitate“ prin crizã e, pentru multi, un exercitiu atitudinal; orgolios, mai mult, aproape vanitos. Dacã acest din urmã termen înseamnã, cum îndeobste se crede, o augmentare a celui dintîi. Exercitiu pentru unii facil, datoritã unor circumstante si conjuncturi fericite, pentru altii împovãrãtor si greu de sustinut. Acestia din urmã se nãruie, negresit, pe dinlãuntru. Si efectele se vor vedea, de bunã seamã, în timp. Si dacã tot am amintit despre timp, sîntem nevoiti sã observãm cã nicicînd sentimentul de insecuritate nu a fost mai acut ca acum, nicicînd pauperitatea mai generalizatã si mai lipsitã de orizonturi si perspective. Ironia, subtilitatea si spiritul acid diluat în expresivitate subtilã se dovedesc a fi caduce. Atmosfera îmbibatã de grobianism si animalitate agresivã nu mai rezoneazã la practici elegante si la trimiteri gratioase în care malitia si insiodizitatea sã fie abordate ca figuri de stil. Mefienta truditorilor e tot mai pregnantã si tinde sã evolueze cãtre revoltã. Dacã nu s-a întîmplat asta pînã acum, e pentru faptul cã societatea a fost cu premeditare fragmentatã. Nu e greu sã observi, chiar într-o cancelarie, divergentele de opinii, întemeiate de altfel pe cele ale gradului de prosperitate. O profesoarã, de pildã, al cãrei sot este patron, sã zicem, va avea neîndoios altã atitudine conjuncturalã în raport cu doi soti colegi de cancelarie. Si e doar un exemplu; pentru cã tabloul general e mult mai larg si mai diversificat. De aici decurg inerente fracturi în ceea ce ar trebui sã reprezinte unitatea si, implicit, forta socialã a unei categorii numeroase; si, tocmai de aceea, extrem de diversã atitudinal; si, tocmai de aceea,... vulnerabilã. Ca si natiunea însãsi.
|
Autentificare
