Sinistratii de Siret, ajutati sau nu prea?
• Iosif Magdici, un sãtean din Adjudeni, bolnav, cu o pensie micã si cãruia i-a intrat Siretul în gospodãrie sperã sã capete un ajutor cît de mic pentru a termina casa construitã de Guvern în 2008 • el sustine cã demersurile sale s-au soldat doar cu rãspunsuri pe hîrtie • omul are de hrãnit si sapte guri si de întretinut patru, din cei sapte copii, în scoalã • Magdici ar avea nevoie de doar 3.500 de lei pentru terminarea casei • primarul de Tãmãseni, Ironim Andrici, a afirmat cã sãteanul a tot fost
ajutat • De multe ori soarta omului se spune cã este croitã dupã cum si-o face fiecare. Nu este si cazul lui Iosif Magdici, din satul Adjudeni, comuna Tãmãseni, care la 49 de ani, chinuit de boli, cu o pensie pe caz de boalã de 400 de lei, are de hrãnit sapte guri, cu tot cu a sa, si de purtat patru copii, din cei sapte, prin scoli. Mai mult decît atît, omul nu are nici conditii de locuit, desi ar dori acest lucru. Iosif a muncit mai multi ani la îngrijit vacile dintr-o fermã a Statiunii de Cercetare si Dezvoltare a Agriculturii Secuieni, însã o spondilozã, la care s-a adãugat si o nenorocitã de tromboflebitã, l-au silit sã se pensioneze înainte de vreme. Chiar dacã a avut mai mult timp pentru propria gospodãrie, treburile au cãzut în sarcina Valeriei, sotia acestuia, pentru cã el nu a putut munci în grãdinã, unde are vreo 65 de ari de teren. Mai mult prin spitale, omul s-a chinuit si se chinuie pentru ca familia sa sã aibã o soartã mai bunã, iar copiilor sã le asigure un trai cît de cît decent pentru a putea sã învete carte. Cã altfel n-au nici ei cum sã rãzbatã. Si cum necazurile nu vin singure, „Dumnezeu a fãcut“, dupã cum a spus Iosif, ca, în 2008, în varã, Siretul sã nãvãleascã si în gospodãria familiei. Apele au fisurat casa mai mult decît modestã, construitã din paiantã, si au adãugat si mai multe necazuri la noianul avut.
O poveste tristã
Iosif Magdici nu se poate împãca deloc cu statutul de om bolnav si neputincios la nici 50 de ani si nici cu faptul cã a trebuit sã se umileascã si sã cearã sprijin. „Am muncit ani buni la fermã si m-am ales cu boala si cu o pensie de 400 de lei. Valeria, sotia mea, a lucrat si ea, pînã anul acesta, ca asistent personal, dar de cinci luni primãria nu mai are bani pentru plata salariilor acestor asistenti si o ducem si mai greu. ÃŽn 2008, cînd s-au revãrsat apele, la început cei din primãrie si de la Prefecturã au considerat cã nu sînt sinistrat, desi casa era subrezitã rãu. Am fãcut memoriu si pînã la urmã Guvernul a ridicat o casã de 60 de metri pãtrati, lîngã cosmelia noastrã. Am crezut cã necazurile noastre s-au mai terminat, dar de unde, au venit mai multe, buluc peste noi. Lucrãtorii au amenajat bucãtãria si o camerã, dar a mai rãmas de terminat alte douã încãperi si exteriorul. Am primit, tot în 2008, 2.700 de lei, ajutor de urgentã. Am cumpãrat patru metri de scîndurã si... un televizor. Nu puteam sã tin copiii în sãlbãticie. Nevoile m-au lovit zi de zi si nu am avut bani si nici nu cred cã voi avea pentru a termina casa. Vara, mai este cum mai este, se poate dormi în casã, însã iarna ne mutãm în casa veche, pentru cã nu am avut bani nici mãcar pentru o sobã bunã. Se încheie al doilea an de cînd ne chinuim asa“, a povestit Iosif Magdici.
Hîrtii în loc de ajutor
Consoarta acestuia, Valeria, cu patru ani mai micã, slãbutã si cu ochii mai mereu în lacrimi, a spus cã este greu sã tii cu 400 de lei trei copii în scoalã, unul la grãdinitã si încã unul bolnav, cu epilepsie. „E greu sã faci mîncare pentru sapte guri, cînd nu prea ai din ce, una din fete este la liceu, la Roman, alta, de sãracie si lipsuri s-a cãlugãrit la o mãnãstire din Napoli. Un alt bãiat a plecat în lumea lui sã munceascã. ÃŽl mai avem pe Gheorghe, de 23 de ani, care are dese crize de epilepsie. Medicamentele pentru el si pentru sotul meu depãsesc 300 de lei pe lunã si pentru mîncare nu mai rãmîne mai nimic. Nu vorbesc cã a trebuit haine si rechizite pentru scoalã, în aceastã toamnã. E greu...“, a spus Valeria. Sotul sãu ne-a mãrturisit cã a fãcut nenumãrate demersuri la Prefecturã, la Presedintie, Guvern, pentru a solicita sprijin. „Am primit la solicitãrile mele doar niste hîrtii prin care eram înstiintati cã cererile noastre sînt de competenta Prefecturii si Primãriei Tãmãseni. Toate s-au întors la primarul Ironim Andrici, care nu a fãcut nimic sã mã ajute. Nu doresc decît un ajutor de urgentã de 3.500 de lei pentru a-mi termina casa si a ridica o sobã. Pentru cã nu mai pot locui mult timp în casa veche, care stã gata sã se prãbuseascã“, a mai spus Iosif Magdici.
Unii cu „ajutoarele“, ...altii cu ponoasele!
Primarul comunei Tãmãseni, Ironim Andrici, a precizat cã gospodarul din Adjudeni nu are de ce sã se plîngã, pentru cã a fost ajutat, de mai multe ori. „Iosif Magdici a fost ajutat si de mine personal si de Prefectura Neamt si de Primãria Tãmãseni. Dar asa este cînd nu-ti vezi de treabã. Sînt multe de spus însã fiecare cu pãcatul lui“, a precizat seful administratiei locale din Tãmãseni. Este greu de stabilit cine are mai multã dreptate, însã conditiile în care locuiesc membrii familiei amintite sînt precare. O casã veche din lut, crãpãtã pe la colturi, cu urmele inundatiilor pînã la jumãtatea peretelui, umezeala crescutã si multe alte inconveniente. Nici „modulul guvernamental“ nu exceleazã în „lux“. Peretii din blocuri BCA tin rece, mai ales dacã nu sînt tencuiti si izolati. Fãrã o sobã bunã, a cãrei cãldurã ar mai fi putut usca peretii este greu sã rãzbati, dacã iarna va fi, mãcar la fel ca cea de anul trecut, adicã lungã si friguroasã. Am pãrãsit curtea familiei Magdici cu gîndul cã ar merita sã mai fie ajutati. Asta pentru cã, dincolo de ce spune primarul, care poate are dreptate, oamenii în cauzã au parte de un trai chinuit. Si poate s-or mai gãsi... oameni.
|
Autentificare
