Hîrtia higienică

La vita e bella

Noi stiri care se preumblă prin viata noastră împănată de politichie, scandaluri, sex la nivel înalt, vizite interstatale desfăsurate la cîrciumi de cartier, extrădări consolatoare si goana perpetuă după bani. Ba, ca stire de ultima oră, tot în numele banilor, avem si împuscături si, din păcate, victime. Aflu astfel, printre alte minuni ale acestui tărîm binecuvîntat de lumina vremurilor actuale, că Banca Natională propune parlamentarilor să scoată din lege dreptul ONPC de a suspenda autorizatiile băncilor. Înduiosătoare grijă fată de bancheri! La rîndul lui, presedintele cămătarilor institutionalizati din România, un omulet - era să spun verde, dar am constatat că hotii, în ciuda faptului că bat spre cenusiu, nu au o culoare specifică - la prima vedere destul de ramolit si care, cu toate că e bănuit a fi plin de bani arată ca un recenzor agricol, ba mai mult, cred că nu stă prea bine cu prostata si nici cu alte organe, după cîte se citeste pe fata lui (dar asta nu e treaba mea ci a doctorului curant), se înfoia la televizor într-una din serile trecute, rătoindu-se agresiv la un moderator indulgent care se mira că băncile, chiar si în marasmul acesta al României de cosmar, vor să facă profit. A recunoscut, de altfel, că ăsta este scopul lor. Si scopul scuză mijloacele, după cum am învătat la botanică. Omul - putem să-i spunem asa, desi e bancher - e cinstit în felul lui. Dar mijloacele folosite pentru atingerea scopului sînt cel putin tembele. Toată lumea asta e plină de dementi, asa că de ce ne-ar mai mira încă unul autohton. Ăsta este un elogiu, de bună seamă. Si nu vreau să mă exprim insultător, dar a nu tine seama de evidente si de realitatea atît de convingătoare din juru-ne, este cel putin o gravă boală psihică alimentată de furia oarbă de a face bani cu orice pret. Domnilor, potoliti-vă! Vorba lui Moromete către fiii săi rebeli: „De unde să vă dau mai mult dacă atîta este?“ Chiar, de unde, domnule recenzor agricol? Cînd ati aruncat nada în stînga si-n dreapta v-ati multumit cu garantia unei adeverinte salariale, fără să vă pese de gradul de îndatorare al clientului. Dacă lucrurile s-au schimbat între timp, ce vină avem noi? Voi stiti mai bine ca oricine, doar sînteti specialisti, că în afaceri există doar două variante: cîstigi sau pierzi! Riscurile ti le asumi. Dar v-a lipsit întotdeauna curajul acesta. Trebuia să cîstigati perpetuu. E vremea să aflati că nu se (mai) poate. Chiar dacă în disperare de cauză vă aliati cu cetele de mafioti. Voi îi numiti recuperatori. Decît să usurati clientul de povara cîtorva comisioane, preferati să vindeti creditul cu 10 sau cel mult 30 la sută din valoarea sa. Trebuie să trăiască si recuperatorii, nu-i asa? Că si ei sînt oameni, ce naiba! Afacerile astea scîrnave au darul să ne revolte, să ne înversuneze si să ne facă îndărătnici. Prea ne credeti prosti. Si nu stiu cu ce drept, stimati analfabeti care nu stiti că verbul „a trebui“ este invariabil. Dar asta e o problemă de gramatică ce depăseste tabla înmultirii. Ca finete.
Cînd primesti în cutia postală un plic pe care scrie cu litere pe care le-ar vedea si un suspect de glaucom: „Atentie! Continut important!“ nu se poate ca inima să nu-ti pulseze panicată, să nu-ti crească brusc colesterolul si să nu fii în pragul tahicardiei. Dacă vezi si emblema unei „celebre“ - oare de ce?! - firme de „recuperatori“, (meserie modernă, născocită de democratie), precis ti se înmoaie picioarele. Pentru că, după ce desfaci cu mîna tremurîndă plicul, afli că te afli în conflict cu o membră a Grupului..., si urmează o titulatură pompoasă, care, orgolioasă si mult prea vanitoasă, simte nevoia, înainte de a te „soma“, să se autocaracterizeze plină de emfază: „lider de piată în Europa Centrală si de Est (normal, în lumea a treia a Europei) în colectarea creantelor (aici mergea o virgulă, dar distinsii colectionari recuperatori au dat rar pe la scoală, după cum dovedeste alcătuirea gramaticală) avînd peste 85.000 de clienti (aoleu! eu credeam că de cititori. Era altceva!) ce au încredere în serviciile companiei noastre (adică a lor) si în cei 4.600 de angajati“ (tot ai lor, fireste). Ca să vezi cîte locuri de asa-zisă muncă. Cu numărul acesta de trîntori care stau ziua întreagă călare pe telefoane se făceau cîteva mii de kilometri buni de autostradă. Mai ales că, i-am văzut, unii sînt procopsiti cu adevărate structuri bovine, fiind în stare să care bolovani în pas de defilare. Evident, dacă nu si-ar irosi energia, după orele de program, în baruri si cafenele - unde mai nou se trage cu pusca - alături de fetite care, nu-i asa?, apreciază lucrătorii de la finante si, mai ales, pe cei de la bănci. Si, în plus, după cîte se pare, ei nu sînt dispusi la restructurări. Stau bine; poporul lucrează pentru ei. Recunosc, pe mine personal trufasa prezentare m-a impresionat profund. Aproape că le-am plîns de milă. Si am regretat faptul că, în ciuda eforturilor depuse de cea mai tare din parcare agentie de recuperare sînt nevoit să-i tratez cu refuz. Suma invocată, departe de a fi realistă, poate fi caracterizată ca fiind, nici mai mult nici mai putin, demnă de un science-fiction exaltat într-un exercitiu steril de imaginatie. Cu atît mai mult cu cît aveam să descopăr si cîteva detalii semnificative. Printre acestea si faptul că suma comisioanelor (la plural, atentie! Deci este mai multe) si a dobînzii (una, da’ bună!), depăseste cu de cel putin trei ori suma creditului restant. Si toate la un loc reprezintă noua mea retributie pe vreo cinci luni. Or, asemenea bătaie de joc fată de munca mea cinstită si de banii cîstigati cu multă trudă, nu pot pentru ca să mai suport. Mai mult decît atît, răsfoind contractul încheiat cu banca debitoare, nu am găsit nicăieri vreo clauză prin care să se specifice posibilitatea si dreptul ei de a cesiona creditul vreunei terte persoane sau institutii. Asta denotă putină neglijentă în abordarea lacomă si nesătioasă din anii trecuti. De care, dati-mi voie să mă folosesc. Dar astea sînt argumente care, atunci cînd va fi cazul, vor fi interpretate după normele juridice. Care sper că încă mai functionează. Presupunînd că mai functionează ceva în România. Asa că mi-am învins excesul de sensibilitate si am aruncat hîrtia, intentionînd să mă sterg cu ea la... Pardon! Am constatat, ulterior, că nici măcar la asta nu e bună. Prea e dură. Chiar si în exprimare, după cum ati putut constata. Asa că am rămas la ideea că La vita e bella numai dacă folosesti consecvent tot... hîrtia higienică.