L-au „înfundat“
• săteanul din Rotunda care si-a ridicat toate autoritătile în cap a ajuns la Penitenciarul Bacău • „Mă duc si la puscărie“, spunea Gheorghe Balască, resemnat, către redactorii „Monitorului“ • Gheorghe Balască din Doljesti, va sta următoarea jumătate de an la închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice. Acesta, cunoscut pentru conflictul deschis pe care îl are cu oficialii administratiei locale si chiar preotul din sat, a fost încătusat vineri, 12 noiembrie, în jurul orei 7, de către lucrătorii Politiei Rurale. Totul i se trage de la un scandal făcut în cimitirul din sat, învecinat cu proprietatea unei mătusi ale sale, ca un „episod“ al revoltei pe care o arată de ani întregi. Chiar dacă legea a decis că bărbatul trebuie închis sase luni, este foarte probabil ca întreg conflictul să nu se stingă, mai ales că Gheorghe Balască si mătusa sa au trăit luni de zile cu frica în sîn, deoarece si-au pus întreg satul „în cap“ pentru o ulită din cimitir. Anul acesta, în mai, persoane a căror identitate încă nu este cunoscută au atacat cu pietre gospodăria Clarei Bălăucă, spărgîndu-i geamurile. După ce au trecut de socul initial al sperieturii, bătrîna de 83 de ani si nepotul care o îngrijeste, se plîng că încă nu s-a aflat cine îi terorizează. Aceasta, cu atît mai mult cu cît, anul trecut, cineva le-a aruncat prin geamurile aceleiasi verande un cocktail Molotov. S-ar părea că, spre deosebire de condamnarea amintită, acest tip de fapte sînt niste „nuci tari“ pentru anchetatori, în conditiile în care Politia nemteană nu a descoperit, încă, nici autorul atacului de anul trecut asupra aceleiasi gospodării. Fortele de ordine au reconfirmat existenta dosarului penal cu „AN“, pentru infractiunea de distrugere, în conditiile în care, reamintim, cazul a fost unul foarte grav. „Pe mine nu mă pot intimida, merg si la puscărie dacă este nevoie. Rămîne mătusa mea, în schimb, fără ajutor si apărare. Am teancuri de dosare în care mă judec si tot sper că, pînă la urmă, dreptatea va iesi la lumină“, spunea Gheorghe Balască la ultima discutie cu redactorii „Monitorului“. Alături de acesta a ajuns după gratii, tot vinerea trecută si Stefan Popa, de 43 de ani, din Secuieni. Acesta avea un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de patru luni pentru comiterea infractiunii de lovire. Ambii infractori au fost condusi si încarcerati în Penitenciarul Bacău.
|