Centrul Tîrgului, blocat de elefanti
• doi elefanti au făcut paradă, marti, pe străzile din centrul orasului Tîrgu Neamt • pachidermele făceau reclamă pentru un circ care se pregătea de reprezentatii în localitate • Tîrgnemtenii au fost luati prin surprindere să vadă, ieri după-amiază, plimbîndu-se agale pe străzile din centrul orasului, doi ditamai elefantii. De pe trotuare, adultii si copiii se opreau uimiti, si se adunau pe margine să-i privească si să-i fotografieze. Parada pachidermelor era o modalitate inedită de reclamă la care apelase echipa unui circ ce urma să dea reprezentatii în localitate. Maiestuoasele animale erau supravegheate si îndrumate de cîtiva îngrijitori, iar alti circari ofereau trecătorilor invitatii prin care se garanta un pret redus la spectacolele ce urmau să aibă loc marti si miercuri seară, începînd cu ora 20. O masină dotată cu portavoce însotea exoticul alai, trîmbitînd informatii despre acrobatiile, jongleriile, dresurile si paradele de animale. Asa cum se obisnuieste în localitate, circul îsi stabilise sediul în oborul de lîngă podul Ozanei. De acolo, elefantii au pornit spre centrul urbei, mergînd pînă prin zona primăriei si înapoi. Pe traseu s-au oprit de mai multe ori, rupînd uneori cîte o creangă din teii de pe marginea carosabilului, pe care o mestecau alene. Un popas mai lung a fost făcut în Piata Adormirea Maicii Domnului, iar oamenii i-au înconjurat, să-i vadă mai de aproape. Însetat, un elefant a încercat să bea dintr-o canistră aflată într-o camionetă. Soferul căra lapte, dar nu se putuse abtine să nu oprească masina si să privească si el la spectacolul gratuit. Nu s-a produs nici o pagubă, fiindcă un tip rotofei si brunet care însotea animalele a intervenit, certînd-o pe femela Andra pentru îndrăzneală. Si traficul rutier a fost dat peste cap, dar nu prea s-au auzit claxoane, semn că si soferii erau mai îngăduitori cu un asa obstacol rar. Doar echipajul unei ambulante a pornit sirenele, încercînd să iasă din coloana de autoturisme ce se formase pe bulevardul Stefan cel Mare. Auzind semnalele sonore emise dintr-o masină a politiei locale, care monitoriza de aproape parada, circarii si-au „parcat“ temporar elefantii pe dreapta carosabilului. Au făcut o oprire si la intrarea în piată, între chioscurile de flori, unde au fost tratati cu cîte o găleată de apă rece. Si cadrele medicale de la Compartimentul de Primire Urgente avuseseră parte de o experientă inedită, în prima parte a zilei. Un pacient se prezentase cu o plagă la un deget si le relatase că fusese muscat de un... crocodil. Initial nu a fost crezut, si abia cînd a explicat că face parte din echipa circului explicatia a devenit plauzibilă. Rana nu era gravă, necesita doar un pansament, si după ce i s-a făcut un vaccin antitetanos, respectivul s-a întors la crocodilii săi.
|