Iadul din cimitir
• gerul a transformat în iad munca groparilor de la cimitirul de sub Pietricica • pãmîntul a îngheþat tun pînã la aproape un metru, astfel cã este nevoie de picamer • oamenii lucreazã în schimburi • pentru sãparea unei gropi este nevoie chiar ºi de douã zile • Cu tot gerul de afarã, viaþa îºi continuã cursul, ca sã spunem aºa, ºi la cimitirul situat la poalele Pietricicãi. Dacã mai toatã lumea se baricadeazã în casã ºi evitã sã dea piept cu temperaturile siberiene, unii nu au încotro ºi trebuie sã rabde gerul pentru ca sã-ºi cîºtige pîinea. Groparii au avut de lucru ºi în aceastã sãptãmînã, fiind programate cinci înmormîntãri. Asta pînã miercuri, 25 ianuarie. Impedimentul major l-a constituit pãmîntul îngheþat beton pînã la aproape un metru adîncime, astfel cã a fost nevoie un picamer pentru sãparea gropilor. ÃŽn ziua amintitã, liniºtea de-a dreptul mormîntalã de la cimitir, somnul celor adormiþi era tulburat doar de zgomotul fãcut de picamer. Muncã de sisif pentru gropari. Ca „distracþia“ sã fie completã, la o temperaturã de -20 grade Celsius, vîntul puternic face ca organismul sã resimtã un impact echivalent temperaturii de -36 grade Celsius. La poartã, ne întîmpinã Mihaela Ciocoiu, administratorul cimitirului. ÃŽn contrast cu vremea de afarã ºi sinistrul unui astfel de loc, femeia ne zîmbeºte ºi încearcã sã mai destindã atmosfera. Fãrã puþin umor, chiar ºi negru, nici nu ar putea suporta, probabil, condiþiile meteo destul de vitrege, dar mai ales apropierea de cei adormiþi întru veºnicie. „Avem cinci oameni, dar l-am chemat ºi pe cel care era în concediu, cã nu mai fãceau faþã colegii. Le dãm ceai fierbinte ºi lucreazã cu schimbul, nici nu poþi sã-i þii cu orele în frig, cã-i termini. E jale aici, la noi, mai ales cã bate vîntul, îþi îngheaþã ºi sîngele în vine. ªi eu m-am îmbrãcat bine, am ºapte rînduri de haine, ºi colanþi, ºi pantaloni ºi iz...“, rîde administratorul.
Peisajul glacial pare de poveste, dar, oricît ar pãrea de cinic, atmosfera se animã chiar la locul de muncã al groparilor. Pe mãsurã ce urcãm pe culme, spre marginea cimitirului, vîntul se înteþeºte de te dã jos ºi ne auzim tot mai greu din cauza zgomotului fãcut de picamer. La cea mai „proaspãtã“ groapã, cei trei oameni sînt aproape încremeniþi de ger ºi abia au sãpat o palmã de pãmînt în solul tare ca betonul. Deºi trebuie sã se îmbrace gros, nu se pot încotoºmãna prea tare ca sã nu-i stinghereascã la miºcãri. Nu prea au chef de vorbã pentru cã se grãbesc sã-ºi termine treaba ºi sã scape de crivãþul care taie respiraþia.
„Nu am mai prins aºa ger de cînd sînt eu. ÃŽn mod normal, sãpãm o groapã, doi oameni, în maxim 8 ore, dar acum putem sã stãm ºi o zi sau douã la o groapã. Nu avem ce face cu tîrnãcopul pentru cã mai bine de 60 de centimetri pãmîntul e bocnã ºi trebuie sã lucrãm cu picamerul. E greu, efortul e mare, ca ºi la spart asfaltul. Noroc cã mai facem cu schimbul ºi bem ceai fierbinte, altfel am fi îngheþaþi ºi noi“, spune Vasile Vãtãjelu, cel mai tînãr dintre ei. Are numai 38 de ani. A fost mecanic la Sãvineºti, ºi apoi la mai multe firme particulare, iar de patru ani s-a angajat ca gropar.
Vara la cosit, iarna la spart „betonul“
Se indispune brusc dupã ce îl întrebãm dacã, aºa cum prevãd datinile, mai primeºte diverse stimulente financiare sau în naturã de la rudele morþilor sau dacã le prinde bine un vin fiert pe asemenea vreme de „belea“.
„De unde, doamnã, sã dea gãina, asta-i numai la þarã, nu aici. La cîte cheltuieli au, credeþi cã mai au ºi grija noastrã ? Abia dacã ne mai dã ºi nouã un prosop. Noi avem salariu, 4 milioane lei brut pe lunã. Cum sã beau vin sau þuicã fiartã ? Dacã vine ºi îmi pune fiola, îmi pierd pîinea. Nu pot face asta cã mai am ani buni pînã la pensie, da ºtiu eu dacã mai apuc ?“ întreabã Vasile Vãtãjelu.
Nu putem sta mai mult de un sfert de orã pe deal pentru cã îngheaþã ºi pasta în pix, iar oamenii nu au timp de taclale. Pe drumul spre poartã, o tînãrã o abordeazã aproape disperatã pe Mihaela Ciocoiu, spunîndu-i cã are nevoie urgent de o groapã pentru joi dimineaþã pentru o persoanã care a decedat vinerea trecutã.
Gazdã amabilã, administratorul cimitirului ne conduce spre ieºire ºi, foarte drãguþã, ne face o invitaþie cel puþin bizarã sau, poate, o reclamã mascatã a serviciilor oferite de firma la care lucreazã.
„Dacã o sã veniþi la varã pe la noi, sã vedeþi cã e chiar frumos, cînd încep sã aparã flori de toate culorile. Atunci e muncã mai uºoarã, oamenii au de cosit iarba, mai îngrijesc mormintele, dar sã nu fie prea cald. La noi e greu tot timpul, fie iarnã, fie varã. Cînd e frig, îngheþãm, iar vara, cînd bate soarele, oamenii trebuie sã se apuce de lucru devreme ºi sã termine treaba pe la ora 10, pînã începe canicula. Dacã plouã se face mocirlã, dar noi ne-am obiºnuit sã lucrãm pe orice vreme ºi, dacã omul e mort, ce sã-i facem trebuie sã-l îngropãm, nu putem sã-l lãsãm pe cîmp“, conchide femeia, ridicînd din umeri.
|
Autentificare
