Plouã!
De douã zile, plouã torenþial în Franþa. Plouã ca vara, cu tunete ºi cu grindinã. Plouã, ºi „canalul meteo“ susþine cã va mai ploua astfel încã douã zile. Dincolo de supãrarea ºoferilor, de creºterea relativã a numãrului de accidente rutiere, aceastã ploaie este o binecuvîntare pentru agricultura celei mai mari producãtoare de mîncare din Europa. Dupã doi ani de secetã, se anunþa un al treilea ºi nu numai fermierii erau îngroziþi, ci ºi diriguitorii þãrii. ÃŽn consecinþã, departamentul de resort dãduse deja o alertã pentru restricþionarea consumului de apã, de parcã am fi fost în luna august, nu în februarie. Dar acum plouã ºi lanurile de grîu, verzi ca buratecul, se bucurã.
Þinut de vreme lîngã claviatura calculatorului, trec pe memoria electronicã o poveste tristã.
Cicã, într-o þarã depãrtatã, peste ºapte mãri, ºapte munþi ºi ºapte pîraie, pe lîngã alte binecuvîntãri cereºti ºi lumeºti, dãinuia o deplinã libertate a presei, aºa de deplinã, încît glasul Gazetarului era mai ascultat de enoriaºi decît al mitropolitului, þara aceea fiind ºi foarte religioasã.
Mulþi erau gazetarii care se prindeau de piept cu Dumnezeu pentru calul lor, nu pentru El-Zorab (cã sãrea în aer pacea religioasã), ci pentru libertãþile ºi drepturile cetãþeanului de rînd. Dar mai presus de toþi ceilalþi scria cu vitriol un rebel cu vechi state de serviciu în slujba eticii profesionale, un bãrbat mai bãtãios ca Achile, mai înþelept ca Nestor, mai ºiret ca Odiseu ºi mai solid ca Ajax, cu piept de aramã (Vezi ºi „Românul are ºapte vieþi/ ÃŽn pieptu-i de aramã!“ - V. Alecsandri).
De la hoþul de buzunare ºi pînã la împãrat (þara fiind împãrãþie), toþi cei care cutezau sã calce în strãchini erau în asemenea hal tãvãliþi, încît cu greu se mai ridicau din glod ºi cereau, cu ºapte rînduri de lacrimi (ºapte era cifra sacrã în acel loc), iertare de la societatea civilã. Iar aceasta, mãmoasã ºi mãrinimoasã, patronînd ºi asociaþia pentru protecþia ciocîrlanilor ºchiopi, îi ierta din cînd în cînd ºi îi spãla pe la gurã de cele spurcãciuni agonisite din þãrînã.
ªi atît de mult îl iubeau enoriaºii, încît îi ºi comandaserã marmora pentru o statuie în piaþa principalã a cetãþii.
ÃŽntr-o bunã zi, Ileana Cosînzeana (Uitasem sã vã spun cã acel gazetar exotic se numea, acolo, în þara lui, Spaima Zmeilor.) i-a vîndut pe ºest un pont vizînd Olimpul, cu care eroul a spart piaþa, ridicînd tirajul ziarului sãu la cote nemaiîntîlnite în acea parte a globului. Numai cã, vai! era un pont otrãvit. Vezi, de-aia zice franþuzul „cherchez la femme!“. Iar latinul „vae victis!“.
Ei, ºi dupã ce se vãzu cã a dat cu bîta în baltã, Spaima Zmeilor s-a îmuiat precum ceara, s-a smerit într-atît, de parcã nici nu mai era…
P.S. ÃŽntîlnindu-l pe Napoleon I în parcul castelului imperial din Viena, Beethowen ºi-a înfundat mîinile în buzunare, nu l-a salutat ºi a întors capul în ceea parte, scandalizîndu-l pe Goethe, martor la întamplare. „ÃŽl crezusem zeu ºi nu este decît un biet om !“ ºi-a motivat gestul titanul muzicii universale.
Plouã. De douã zile, plouã în Franþa…
|
Autentificare
