Cumpãraþi un sat!
Odinioarã, romanticilor împãtimiþi li se spunea cã viseazã castele în Spania. Acum se pare cã visul a devenit realitate, cel puþin pentru o categorie de îndrãzneþi.
Þãranii din Franþa ºi-au construit case din piatrã secole de-a rîndul. O asemenea locuinþã, datînd din veacul al ºaisprezecelea, a ocrotit generaþie dupã generaþie patru sute de ani fãrã de reparaþii capitale. Pãrþile din lemn, impregnate cu fumul cãminelor, rezistã ºi azi ca în prima zi; iar piatra… e piatrã!
La mijlocul veacului trecut s-a petrecut o adevãratã tragedie în cele mai multe sate de munte ºi de podiº, mai cu seamã în cele depãrtate de oraº. Dupã al doilea rãzboi mondial, sãtenii au pãrãsit masiv casele seculare ºi au gãsit de lucru în oraºe. Cam prin 1950, mii de cãtune se depopulaserã total sau parþial. Pãdurea a cucerit vechile grãdini ºi peste un deceniu, datoritã climei favorabile, se mai vedeau doar acoperiºurile de olane din marea verde. Agricultura intensivã, care cere cam o persoanã la suta de hectare, a favorizat zonele propice, aºa cã Franþa, deºi îºi diminuase dramatic terenul agricol ºi nu mai avea þãrani, ci fermieri, devenea cel mai mare producãtor de mîncare din Europa.
În anul 1960, o pereche de tineri parizieni, socotiþi atunci cam zãnateci, a cumpãrat cu modesta sumã de 25.000 de franci (azi cam cinci mii de euro ) un cãtun cu douãsprezece case pãrãsite, în oarece ruinã, ºi terenul corespunzãtor, de 45 de hectare. Acolo, crescînd capre, apoi ºi vaci de carne, au început sã repare casã dupã casã, treabã grea; dar timpul e rãbdãtor.
Au trecut de atunci patruzeci ºi ºase de ani. În prezent, a-þi cumpãra o casã pãrãsitã într-un cãtun de munte a devenit o modã. Francejii, dar ºi mulþi europeni din þãrile cu un relief mai modest ºi cu o climã mai umedã, au invadat satele pãrãsite odinioarã, transformîndu-le în minuscule staþiuni de odihnã sau, mai ales, în locuinþe definitive. Astfel, mii de pensiuni au apãrut în creierul munþilor, pînã la ele ducîndu-te niºte panglici de asfalt înguste de trei metri, dar excelent întreþinute. Statul a construit cãile de acces, a dus apa ºi energia electricã pînã la cel mai îndepãrtat cãtun.
Constructorii au simþit cã este vorba de o afacere foarte bãnoasã ºi cumpãrã în vitezã din ce în ce mai multe sãtucuri nelocuite încã, reconstruindu-le pentru a vinde casele la preþuri ridicate. Prin urmare, preþurile au crescut pe mãsurã ºi în prezent un cãtun cu cinci-ºase case ºi de la cinci pînã la ºaizeci de hectare costã între 1.100.000 ºi 1.440.000 euro.
Deci, dacã doriþi sã fãceþi o investiþie bunã ºi sã aveþi un sat în Franþa, proprietate personalã, grãbiþi-vã! În curînd n-o sã mai aveþi ce cumpãra.
Dacã e vorba de castele, într-o þarã în care nimeni nu le mai ºtie numãrul, cãci le gãseºti la tot pasul, investiþia, deºi micã faþã de valoarea istoricã, esteticã ºi comercialã a palatelor, este riscantã, cheltuielile pentru întreþinere, încãlzire ºi aºa mai departe fiind cam (prea) mari pentru o pungã româneascã.
|
Autentificare
