La ÂŞtrand se vorbeÂşte prin semne. Cel mai simplu este sĂŁ dai din cap: daaa!, nuuu!

Exceptînd zgomotul asurzitor, infernal, de-a dreptul incalificabil pe care mintea administratorilor ªtrandului Municipal îl emanã prin zeci ºi zeci de difuzoare, cu o consecvenþã de handicapat surd ajuns la un pupitru de D.J., aºa cum aratã el acum, vorbim despre ºtrandul din Piatra, este frumos. Puþine oraºe din þarã se pot lãuda cu un asemenea ºtrand, desigur, dacã nu te alungã decibelii care nu bronzeazã, dar, în schimb te supun la o torturã pe care un plãtitor decent, care vine sã stea la soare, sã facã o baie ºi sã revinã la mama naturã, nu o meritã. Dacã se considerã cã difuzoarele trebuie sã-þi urle în cap, cã asta înseamnã civilizaþie, treaba lor! Pãcat de frumuseþea locaþiei ºi a amenajãrilor, fiindcã efectiv le simþi cum baleiazã, dom'le, se cutremurã munþii de cele emise de un post de radio în barter, care-þi urlã în urechi prin zeci de difuzoare montate pe stîlpi, pe unde te-aºtepþi ºi nu te-aºtepþi. Oricum, nu gãseºti pe-acolo un colþ mai liniºtit, unde dacã vrei sã spui: Dom'le, s-a fãcut treabã bunã aici, n-ai cum sã spui chestia asta admirativã, fiindcã trebuie sã o urli: BÃÃÃÃ, M-AUZI?! E FRUUMOOS AIIICI LA ªTRAANNND! M-AUZI? NUUU!. CE SPUI? STAI CÃ N-AM ÎNÞELES!. DÃ DIN CAP. AM DAT 25 DE MII PE O APÃ MINERALÃ LA JUMATE DE LITRU. CEEE SPUI? NU ÎNÞELEG!. DÃ DIN CAP. AHA!
În fapt, nebunia asta cu datul muzicii mai tare, cu intratul voluntar într-un mediu virtual dominant, în care nu mai poþi comunica, în care devii o gîzã la mîna marelui inginer de sunete ºi trepidaþii, este o pandemie. Am încercat sã o înþeleg, dar e greu. Nu ºtiu în ce ºtrand de pe lumea asta existã o asemenea formã de torturã pentru urechi ºi gît. Sã încerc niºte explicaþii. Pentru tineri, majoritari la ºtrand, sã spunem cã ei simt nevoia de a transforma orice locaþie în discotecã. Habitaclul autoturismului, apartamentul, aleea din faþa blocului, restaurantul în care îºi face ziua de naºtere sau nunta ºi, dacã tata are parale ºi relaþii la Primãrie ºi Poliþie, cerul de deasupa oraºului. Un cer discotecã. Artificii care înseamnã un maximum de lux. Nunþi cu artificii, ca la Irinel Columbeanu. ªi decibeli, mulþi decibeli, sã audã tot tîrgul, sã dãm mu...zicã la tot cartierul. Tare, foarte tare, cel mai tare din parcare. Ritmatã, dum-dum-dum, cu versuri inteligente, cu mesaj direct: În seeeara asta vreau sã mã atingi, adicã, nu te joci cu te-încurci, chestie de culturã anglofonã, adicã petting.

„SĂŁ Âştie planeta cĂŁ aici, ĂŽn Piatra, lumea se distreazĂŁ de te doare mintea“

Pe de altã parte, cei cu vîrsta oleacã mai coaptã, care acceptã tortura, poate, pe unde au copilãrit ei era foarte liniºte, prea multã liniºte, numai susur de apã ºi foºnãit de frunze. ªi, din cînd în cînd, cîte un muget de vacã. Aºa cã, dacã-i distracþie, atunci sã fie muzica taaare, sã duduie pereþii, pãmîntul ºi cerul. Sã ºtie planeta cã aici, în Piatra, lumea se distreazã de te doare mintea. Ca în Germania, la Fest-ul lor, ca în Brazilia, la Carnaval, ca la orice trib african uitat de lume, unde seara, în jurul focului, e discotecã. Tobe, dans, distracþie. Numai cã, în orice þarã civilizatã, cã de aia se cheamã aºa, ai mai multe variante. Eu, spre exemplu, iubesc liniºtea, dialogul ºi natura. Urãsc sã mi se impunã ceva de care nu am nevoie, spre bun exemplu muzica datã tare. ªi ca mine sînt mulþi. Dacã vreau sã ascult muzicã datã tare, mã folosesc de cãºti, este o invenþie formidabilã. Ascult ce vreau eu, ce-mi place mie, cît de tare îmi suportã ciocãnelul ºi scãricica urechilor mele. Nu simt nevoia de a construi un difuzor uriaº, pe care sã-l pun pe Pietricica. Îmi respect concetãþenii, asta-i tot! ªtiu cã sînt mulþi oameni, în jurul meu, care, fiecare, ºi-a construit universul lui. Cînd, într-un miez de noapte banalã, se aud bubuituri ºi vezi artificii pe cer, te sperii, sari din pat, ieºi pe balcon ºi-þi spui: Bine cã nu-i rãzboi! E doar un idiot cu bani!. Cel mai mare român este, fãrã discuþie, Caragiale. Pe care, nu-l vãd suportînd terapia cu difuzoare de la ªtrandul Municipal. Chiar aºa, ce-ar zice conu' Iancu, revizor ºcolar în Neamþ, dacã s-ar duce ºi el, în chiloþi, la ºtrand? Iar acolo, n-ar putea cere, decît urlînd, din cauza zgomotului din difuzoare, un ºnaps. CEEE? NU ÎNÞELEG, CEEE DORIÞI? UN ªNAPS, AVEÞI? TU Mà ÎNÞELEGI CE-ÞI SPUN?. Dà DIN CAP.