Reevaluarea miturilor, Andrei ªerban sau Întoarcerea acasã
Apãrut în colecþia „Document“ a Editurii „Unitext“, sub coordonarea lui Marian Popescu, volumul „Andrei ªerban sau ÃŽntoarcerea acasã“, semnalat de cãtre Corneliu-Dan Borcia la mulþi ani dupã apariþie, puncteazã legãturile vremelnice, dar fundamentale, dintre cunoscutul ºi, de acum, celebrul regizor ºi lãcaºul teatral pietrean, de-a lungul celor treizeci ºi patru de ani de cînd, încã student în anul al III-lea, realizeazã pe scena pietreanã spectacolul unui autor anonim englez din secolul al XVI-lea, tradus de Leon Leviþchi: „Dureroasa ºi adevãrata tragedie a domnului Arden din Faversham“.
Dupã cincizeci ºi ºase de repetiþii, spectacolul, cu o scenografie semnatã de Ion Popescu-Udriºte, vede lumina rampei la 13 martie 1966, avînd în distribuþie, printre alþii, pe: regretatul Ion Bog, Cornel Nicoarã, Radu Voicescu, Boris Petroff, Florin Mãcelaru, Alexandru Lazãr, Ion Fiscuteanu, Traian Pârlog, Olga Bucãtaru.
Apoi, Andrei ªerban recidiveazã. La prima ediþie a Festivalului de teatru pentru tineret ºi copii de la Piatra Neamþ, spectacolul „Omul cel bun din Sîciuan“ de Bertolt Brecht obþine Marele Premiu ºi Premiul criticii pentru cel mai bun spectacol al stagiunii 1968 - 1969, rãmînînd înscris ca un moment de referinþã în istoria Teatrului Tineretului ºi, fãrã exagerare, în istoria spectacularã a României. Tot atunci, doi dintre protagoniºti, Carmen Galin ºi Miticã Popescu, obþin premii de interpretare. Simultan, Andrei ªerban a lucrat ºi spectacolul „Noaptea încurcãturilor“ de Oliver Goldsmith, care a avut premiera a doua zi dupã cea brechtianã. A propos de axiologie, este interesant de remarcat faptul cã spectacolul „Omul cel bun din Sîciuan“, în ciuda recunoaºterii sale ºi a aprecierii unanime care a punctat începutul faimei Teatrului Tineretului, a avut una din cele mai scurte vieþi scenice: numai douãzeci de spectacole, cu ceva mai mult de cinci mii de spectatori.
Frenezia ulterioarã a unei cariere internaþionale de succes a pricinuit o rupere de fenomenul teatral pietrean, care a durat peste trei decenii. ÃŽn anul 2000, dupã montãrile controversate de la Naþionalul bucureºtean ºi Opera Naþionalã, invitat de cãtre directorul de atunci al aºezãmîntului teatral pietrean, Corneliu-Dan Borcia, ºi de cãtre directorul artistic al Festivalului de Teatru, Victor Scoradeþ, Andrei ªerban se reîntoarce la Piatra Neamþ pentru a susþine un aºa-numit work-shop cu actorii Teatrului Tineretului. Autoritãþile locale nu scapã prilejul de a-ºi arãta gratitudinea, conferindu-i titlul de „Cetãþean de Onoare“ al urbei.
Într-un stil oarecum patetic, coordonatorul volumului, Marian Popescu, expliciteazã întreprinderea:
„Ceea ce veþi citi în continuare este, dintr-un punct de vedere, «dureroasa ºi adevãrata tragedie» a domnului Andrei ªerban, regizor român stabilit în Statele Unite, un mare regizor al secolului XX. Atunci, la Piatra Neamþ, ºi acum la Piatra Neamþ, dupã trei decenii. Pare cã un mit, al eternei reîntoarceri, dã speranþe neaºteptate.
Ceea ce veþi citi acum este ºi un document: despre întoarcerea acasã, despre lumea teatrului românesc ºi american, despre Shakespeare, despre Piatra Neamþ: un loc teatral care nu-ºi contrazice legenda. Apar aici oameni ºi fapte, locuri ºi spectacole, etapele unui drum cãruia nimeni nu-i putea prezice începutul, tot astfel cum nimeni nu-i poate prezice sfîrºitul: intrarea în legendã este, dincolo de sacralizarea actului, ºi o frumoasã promisiune nesfîrºitã.“
|
Autentificare
