Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Octombrie 2006
LMMJVSD
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031     
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Economie 10 Octombrie 2006
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email
Evaziune fiscala de 20 de miliarde de lei, in doar 3 luni

Evaziune fiscala de 20 de miliarde de lei, in doar 3 luni

• comisarii financiari au stabilit ca 14 firme se fac vinovate de evaziune fiscala

Statisticile intocmite de comisarii Garzii Financiare Neamt, la nivelul trimestrului trei al acestui an, arata ca evaziunea fiscala continua sa macine sistemul economic, deoarece, lunar, se descopera noi cazuri. Asa se face ca, in ultimele trei luni, comisarii au stabilit ca 14 societati comerciale din judet se fac vinovate de comiterea unei evaziuni fiscale in valoare totala de aproximativ 20 de miliarde de lei vechi. Marea majoritate a cazurilor de evaziune fiscala continua sa se produca in domeniul comertului cu masa lemnoasa, dar nici alte domenii de activitate la fel de manoase, precum comertul cu produse petroliere, nu sint scutite de aceasta plaga. Cel mai spectaculos caz de evaziune a fost depistat de comisari in luna septembrie, iar firma incriminata este Macaro Construct SRL din Piatra Neamt, care a fost acuzata ca a prejudiciat statul cu peste 15,3 miliarde de lei. Comisarii nemteni au facut, luna trecuta, cea de-a doua sesizare impotriva acestui agent economic dupa ce, in luna iunie a acestui an, l-au acuzat tot de evaziune fiscala provenita din traficul cu produse petroliere, dar atunci valoarea prejudiciului fusese mai mica, de doar 662 milioane de lei. Societatea Macaro Construct este, in opinia reprezentantilor Garzii Financiare, o firma fantoma, intrucit la adresa pe care este inregistrat sediul social nu functioneaza nimeni, patronii nu au fost de gasit in ciuda mai multor invitatii transmise la sediul firmei, cit si la adresele de domiciliu, iar aceasta societate nu a mai depus bilant de activitate la Directia de Finante Neamt de citiva ani. Patronii firmei sint doua persoane din judetul Bistrita Nasaud care au infiintat, in urma cu citiva ani, societatea in Piatra Neamt. Se pare ca acestea nu facusera decit sa se aprovizioneze cu tipizate pe care le foloseau pentru a atesta diverse afaceri fictive, iar beneficiarii se foloseau de respectivele facturi pentru a solicita si primi rambursari de TVA, sume pe care le imparteau, apoi, cu bistritenii. Toata smecheria ar fi mers poate mult si bine daca, in luna mai a acestui an, comisarii financiari din Braila nu ar fi facut un control de rutina la o societate din judet, unde au depistat o factura emisa de firma Macaro si care arata ca ar fi fost vindute produse petroliere in valoare de 662 milioane de lei. Pentru ca se suspecta ca este vorba de o tranzactie fantoma, a inceput o verificare si astfel s-a ajuns la intocmirea primei sesizari penale. Dupa citva timp, si in Prahova au fost descoperite trei facturi emise de agentul economic nemtean si care atestau ca acesta vinduse transformatoare si motoare electrice, in valoare totala de 15,3 miliarde de lei, catre firma prahoveana. Cu prilejul verificarilor, au fost depistate mai multe facturi, dintre care una era in valoare de 6,6 miliarde de lei, o alta de 8,2 miliarde de lei, iar cea de-a treia - de 4,6 miliarde de lei. Comisarii cred ca, pe baza acestor facturi, agentul economic din Prahova a cerut si obtinut rambursari de TVA de la Fisc, pe care le-a impartit cu patronii din Neamt si asa s-a ajuns la cea de-a doua sesizare penala, in valoare de 15,3 miliarde de lei.
Tot in ultimele trei luni, comisarii nemteni au depistat 4 firme, toate situate in comunele de pe Valea Muntelui, si care vindusera cherestea in valoare totala de aproape 3 miliarde de lei catre o aceeasi societate din orasul Brosteni, judetul Suceava. Nici una din aceste facturi nu era inregistrata in contabilitate, motiv pentru care comisarii au stabilit ca bugetul a fost prejudiciat cu 3 miliarde de lei, iar firmele din Neamt se fac vinovate de evaziune fiscala. Anual, se descopera zeci de agenti economici ce comit evaziuni mai mari sau mai mici, dar, din pacate, din totalul prejudiciilor, se recupereaza extrem de putin, daca nu chiar deloc, iar vinovatii primesc, in cel mai rau caz, pedepse cu suspendare.

Articol afisat de 3199 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Magda VASILACHE)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu existďż˝ nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Economie Stiri Economie
Stiri Social Stiri Social
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri Politica Stiri Politica
Stiri Sanatate Stiri Sanatate
Stiri Opinii Stiri Opinii
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective