PSD - decimat, dar nu învins
Migrarea politică a zeci de primari ai Partidului Social Democrat nu a determinat conducerea acestei formatiuni să se declare învinsă. Mircea Geoană, presedintele PSD, aflat miercuri, 25 octombrie, la Piatra Neamt, a declarat că, si cu pierderile alesilor locali înregistrate în această vară, prin aplicarea Legii antimigratie, social-democratii sînt peste PD, reprezentînd în continuare o fortă politică în România.
„Nimeni nu spune că PSD este complet nevinovat de aceste pierderi, dar acestea sînt lucruri care se întîmplă în timpul guver-nării portocalii. Chiar si asa, cu toată plecarea unor primari, avem în continuare circa 13.000 de alesi locali în tară si peste 1.000 de primari în România. Comparativ cu aceste date, Partidul Democrat se situează la jumătate din ceea ce reprezintă PSD. Asta înseamnă că rămînem o fortă considerabilă si un principal partid pe scena politică“, a declarat pre-sedintele Mircea Geoană.
Prin venirea lui Geoană în municipiile Piatra Neamt si Roman, conducerea centrală pesedistă a urmărit să dea un semn de recunostintă si un sprijin oamenilor de la Neamt. „Eram de mult dator cu o vizită în Neamt. Aici este o organizatie judeteană puternică si am simtit nevoia să aduc un semn de recunostintă membrilor nostri nemteni, să-i sprijinim si să-i încurajăm. Am văzut la Roman sediul organizatiei municipale, care arată foarte bine, la fel este si cel al Tineretului Social Democrat. Si sediul PSD din Piatra Neamt este frumos. Îi aspept pe colegii pesedisti de la Neamt să fie si mai uniti“, a mai declarat presedintele PSD.
Mircea Geoană a avut cuvinte de laudă la adresa deputatului Ioan Munteanu, presedinte interimar al PSD Neamt, si în ceea ce-l priveste pe senatorul Ioan Chelaru, presedintele Organizatiei Muni-cipale Roman, pe care i-a caracterizat ca fiind oameni puternici, care se implică în coordonarea unei organizatii puternice.
|