Festivalul de Teatru Piatra Neamt - Editia a XXI-a

Instincte fundamentale

Politica cea de toate zilele

Soarta lucrării dramatice „...Escu“ a fost, din păcate, una ingrată. Scrisă la doisprezece ani după „Titanic Vals“, piesa a stat în umbra acesteia multă vreme si, din nefericire, mai stă si astăzi. Din această pricină, intreprinderea regizorului Alexandru Dabija la Teatrul de Comedie bucurestean este cu atît mai importantă si mai valoroasă. Cea de a doua parte a dipticului preia cîteva din personaje, urmărindu-le destinul, în mare parte previzibil. Sarmisegetuza a devenit generăleasă, terorizîndu-si sotul si progenitura născută dintr-o dragoste „platonică“, Traian s-a multumit a trăi între două curse de cai si expediente sau împrumuturi, iar Decebal Sp. Necsulescu, cel care omora gîstele cu bicicleta, căsătorit cu fiica unui „aristocrat“ precum „descompusul“ Langada, e omul zilei, angrenat în construirea unei mari cariere politice care, conform unei traditii ce se perpetuează si astăzi si în virtutea unui instinct fundamental, trebuie neapărat să treacă prin toată panoplia partidelor care se preumblă la putere. Este inutil să insistăm asupra efectului pe care spectacolul îl produce asupra masei de spectatori, printre care se află atîtia si atîtia Catavenci si Necsulesti contemporani. Si totusi, rîd si ei... ca la teatru. Doar e democratie, monser! Alcătuită în respectul cuvenit lucrărilor clasicizate, fără inovatii sau artificii menite să evidentieze originalitatea viziunii, fără îngrosări ale expresiei scenice si cu doar cîteva tăieturi în text, montarea lui Alexandru Dabija pune în valoare o echipă actoricească, în mare parte consacrată, care se cuvine a fi mentionată: Vladimir Găitan, Ion Lucian, Dumitru Rucăreanu, Dumitru Chesa, Aurelian Bărbieru, Marius Florea Vizante, Mihaela Teleoacă, Gabriela Popescu, Delia Nartea, Mihaela Măcelaru, Eugen Racoti, Serban Georgevici, George Grigore.

Dimensiunile unui instinct fundamental

Asa cum am mai subliniat si cu alte ocazii, gratie unei fericite, îndrăznete si oportune initiative, teritoriul cultural al orasului Piatra Neamt s-a îmbogătit cu o nouă formă de expresie artistică ce functionează eficient în spatiul european si se pare că dă rezultate si în mai multe centre urbane românesti. Exercitiul teatral neconventional, bazat pe modelul bucurestean al Teatrului „Pi Buni“ de la „Green Hours“ care, de altfel, a si pregătit terenul virgin al provinciei, se află pe drumul potrivit către recunoastere, asimilare si emancipare.
După ce, în urmă cu cîteva luni, Asociatia „PiatrArt“ consemna actul de nastere al Teatrului „Pi Buni“ pietrean cu ciclul secvential conceput de Bob Jude Ferrante sub titlul „Twinges“ (Junghiuri), la începutul acestei toamne a avut loc o nouă premieră absolută care, marti seara, a fost prezentă pe afisul Festivalului de Teatru.
Textul „Chat“ al dramaturgului Stefan Caraman a fost prezentat de către actorii: Constantin Cojocaru, Ecaterina Hâtu si Corneliu-Dan Borcia, regia fiind semnată de Dan Vasile, iar costumele fiind furnizate de firmele Agnes Toma si Dinasty.
În ciuda spatiului parcimonios, specific de altfel unui asemenea gen de reprezentatie, spectacolul are nerv, dinamism, mobilitate si plasticitate. Textul, „pe alocuri explicit“, după cum tine să ne prevină însusi autorul, poate părea la prima vedere licentios si dur, dar în contextul întregului story capătă o logică motivatie formală si informală.
Cei doi bătrîni, la vîrsta la care, vorba unuia dintre ei, ar trebui să-si plimbe nepotii prin parc, convertiti la seductiile promitătoare ale tehnologiei de ultimă oră, descoperă că îsi pot revitaliza refulările sexuale aplatizate de implacabilitatea vîrstei biologice, prin comunicarea electronică. Si chiar dacă unul dintre ei, prin sinceritate abruptă, ostentativă chiar, riscă si îsi asumă ridicolul, iar celălalt disimulează înduiosător si exersează stresat virtutile salubre ale trăirilor romantice, concluzia se poate regăsi în afirmatia cu valoare de truism elaborată succesiv de gîndirea mai multor epoci filosofice, potrivit căreia omul are două instincte fundamentale: foamea si reproducerea. În spetă, foamea si sexul. Factorul care a deturnat si alterat această stabilitate este tocmai chat-ul, care, transformat într-o hot-line instant, se dovedeste capabil a redimensiona trăiri, senzatii, fantezii, iluzii. Numai că saltul din virtual în realitate poate fi nu atît periculos, cît crud si cinic. De aici nu se mai poate fugi nicăieri. Trebuie să accepti, trebuie să te accepti si, mai cu seamă, trebuie să te vezi si să te suporti asa cum esti.
Trio-ul actoricesc al reprezentatiei, împreună cu regizorul si colaboratorii, formează cu adevărat o echipă. Actorul bucurestean Constantin Cojocaru perpetuează cîte ceva din atitudinea comportamentală văzută de noi, în urmă cu un an, în spectacolul Teatrului „Nottara“ cu „Cheek to ckeek“ de Jonas Gardell, înzestrîndu-si personajul cu farmec, persuasiune, mobilitate si, inevitabil, haz.
Pe un alt plan, Corneliu-Dan Borcia completează registrul expresiv al reprezentatiei printr-o conlucrare perfectă cu partenerul si o comuniune elocventă si savuroasă. Ba chiar, în jocul celor doi se remarcă o anumită voluptate crudă a explorării spatiului interior. Textul, dedicat de altfel celor doi protagonisti, este croit si corelat ingenios cu datele si resursele acestora. Mai mult chiar, elasticitatea scriiturii a permis echipei de realizatori, cu acceptul autorului, desigur, mici interventii menite să slujească individualitatea spectacolului, cum ar fi, de pildă, interpolarea inspirată - din Gombrowitz, probabil - a pătimasului monolog.
Ecaterina Hâtu constituie prezenta feminină pregnantă si incitantă, voluptoasă si provocatoare, dimensionată între vulgaritatea prezentă si reminiscentele caricaturizate ale unei gratii si inocente iremediabil pierdute.
Acest spectacol a fost selectionat în vederea participării la Festivalul National de Teatru de la Bucuresti, din luna noiembrie a acestui an.