Festivalul de Teatru Piatra Neamt - Editia a XXI-a
Instincte fundamentale
Politica cea de toate zilele
Soarta lucrãrii dramatice „...Escu“ a fost, din pãcate, una ingratã. Scrisã la doisprezece ani dupã „Titanic Vals“, piesa a stat în umbra acesteia multã vreme si, din nefericire, mai stã si astãzi. Din aceastã pricinã, intreprinderea regizorului Alexandru Dabija la Teatrul de Comedie bucurestean este cu atît mai importantã si mai valoroasã. Cea de a doua parte a dipticului preia cîteva din personaje, urmãrindu-le destinul, în mare parte previzibil. Sarmisegetuza a devenit generãleasã, terorizîndu-si sotul si progenitura nãscutã dintr-o dragoste „platonicã“, Traian s-a multumit a trãi între douã curse de cai si expediente sau împrumuturi, iar Decebal Sp. Necsulescu, cel care omora gîstele cu bicicleta, cãsãtorit cu fiica unui „aristocrat“ precum „descompusul“ Langada, e omul zilei, angrenat în construirea unei mari cariere politice care, conform unei traditii ce se perpetueazã si astãzi si în virtutea unui instinct fundamental, trebuie neapãrat sã treacã prin toatã panoplia partidelor care se preumblã la putere. Este inutil sã insistãm asupra efectului pe care spectacolul îl produce asupra masei de spectatori, printre care se aflã atîtia si atîtia Catavenci si Necsulesti contemporani. Si totusi, rîd si ei... ca la teatru. Doar e democratie, monser! Alcãtuitã în respectul cuvenit lucrãrilor clasicizate, fãrã inovatii sau artificii menite sã evidentieze originalitatea viziunii, fãrã îngrosãri ale expresiei scenice si cu doar cîteva tãieturi în text, montarea lui Alexandru Dabija pune în valoare o echipã actoriceascã, în mare parte consacratã, care se cuvine a fi mentionatã: Vladimir Gãitan, Ion Lucian, Dumitru Rucãreanu, Dumitru Chesa, Aurelian Bãrbieru, Marius Florea Vizante, Mihaela Teleoacã, Gabriela Popescu, Delia Nartea, Mihaela Mãcelaru, Eugen Racoti, Serban Georgevici, George Grigore.
Dimensiunile unui instinct fundamental
Asa cum am mai subliniat si cu alte ocazii, gratie unei fericite, îndrãznete si oportune initiative, teritoriul cultural al orasului Piatra Neamt s-a îmbogãtit cu o nouã formã de expresie artisticã ce functioneazã eficient în spatiul european si se pare cã dã rezultate si în mai multe centre urbane românesti. Exercitiul teatral neconventional, bazat pe modelul bucurestean al Teatrului „Pi Buni“ de la „Green Hours“ care, de altfel, a si pregãtit terenul virgin al provinciei, se aflã pe drumul potrivit cãtre recunoastere, asimilare si emancipare.
Dupã ce, în urmã cu cîteva luni, Asociatia „PiatrArt“ consemna actul de nastere al Teatrului „Pi Buni“ pietrean cu ciclul secvential conceput de Bob Jude Ferrante sub titlul „Twinges“ (Junghiuri), la începutul acestei toamne a avut loc o nouã premierã absolutã care, marti seara, a fost prezentã pe afisul Festivalului de Teatru.
Textul „Chat“ al dramaturgului Stefan Caraman a fost prezentat de cãtre actorii: Constantin Cojocaru, Ecaterina Hâtu si Corneliu-Dan Borcia, regia fiind semnatã de Dan Vasile, iar costumele fiind furnizate de firmele Agnes Toma si Dinasty.
ÃŽn ciuda spatiului parcimonios, specific de altfel unui asemenea gen de reprezentatie, spectacolul are nerv, dinamism, mobilitate si plasticitate. Textul, „pe alocuri explicit“, dupã cum tine sã ne previnã însusi autorul, poate pãrea la prima vedere licentios si dur, dar în contextul întregului story capãtã o logicã motivatie formalã si informalã.
Cei doi bãtrîni, la vîrsta la care, vorba unuia dintre ei, ar trebui sã-si plimbe nepotii prin parc, convertiti la seductiile promitãtoare ale tehnologiei de ultimã orã, descoperã cã îsi pot revitaliza refulãrile sexuale aplatizate de implacabilitatea vîrstei biologice, prin comunicarea electronicã. Si chiar dacã unul dintre ei, prin sinceritate abruptã, ostentativã chiar, riscã si îsi asumã ridicolul, iar celãlalt disimuleazã înduiosãtor si exerseazã stresat virtutile salubre ale trãirilor romantice, concluzia se poate regãsi în afirmatia cu valoare de truism elaboratã succesiv de gîndirea mai multor epoci filosofice, potrivit cãreia omul are douã instincte fundamentale: foamea si reproducerea. În spetã, foamea si sexul. Factorul care a deturnat si alterat aceastã stabilitate este tocmai chat-ul, care, transformat într-o hot-line instant, se dovedeste capabil a redimensiona trãiri, senzatii, fantezii, iluzii. Numai cã saltul din virtual în realitate poate fi nu atît periculos, cît crud si cinic. De aici nu se mai poate fugi nicãieri. Trebuie sã accepti, trebuie sã te accepti si, mai cu seamã, trebuie sã te vezi si sã te suporti asa cum esti.
Trio-ul actoricesc al reprezentatiei, împreunã cu regizorul si colaboratorii, formeazã cu adevãrat o echipã. Actorul bucurestean Constantin Cojocaru perpetueazã cîte ceva din atitudinea comportamentalã vãzutã de noi, în urmã cu un an, în spectacolul Teatrului „Nottara“ cu „Cheek to ckeek“ de Jonas Gardell, înzestrîndu-si personajul cu farmec, persuasiune, mobilitate si, inevitabil, haz.
Pe un alt plan, Corneliu-Dan Borcia completeazã registrul expresiv al reprezentatiei printr-o conlucrare perfectã cu partenerul si o comuniune elocventã si savuroasã. Ba chiar, în jocul celor doi se remarcã o anumitã voluptate crudã a explorãrii spatiului interior. Textul, dedicat de altfel celor doi protagonisti, este croit si corelat ingenios cu datele si resursele acestora. Mai mult chiar, elasticitatea scriiturii a permis echipei de realizatori, cu acceptul autorului, desigur, mici interventii menite sã slujeascã individualitatea spectacolului, cum ar fi, de pildã, interpolarea inspiratã - din Gombrowitz, probabil - a pãtimasului monolog.
Ecaterina Hâtu constituie prezenta femininã pregnantã si incitantã, voluptoasã si provocatoare, dimensionatã între vulgaritatea prezentã si reminiscentele caricaturizate ale unei gratii si inocente iremediabil pierdute.
Acest spectacol a fost selectionat în vederea participãrii la Festivalul National de Teatru de la Bucuresti, din luna noiembrie a acestui an.
|