Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
RSS News Feed - Monitorul de Neamt Retele Sociale si RSS
RSS - Monitorul de Neamt
Calendar- Arhiva de Stiri Noiembrie 2006
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930   
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Monitorul Neamt
 Judetul Neamt
 rochii.ro
 fantastic.ro
 culise.ro
 grazie.ro
 odeon.ro
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Eveniment cultural 16 Noiembrie 2006
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email

Satisfactiile unui succes asteptat de (prea) multă vreme

Asa cum am semnalat nu demult, la cea de a XVIII-a editie a Festivalului National de Comedie de la Galati, care s-a desfăsurat între 16 si 25 octombrie 2006, spectacolul cu piesa „Volpone“ de Ben Jonson, în regia Louisei Dănceanu, prezentat de un colectiv artistic al Teatrului Tineretului din Piatra Neamt, a obtinut - conform deliberării competente a unui juriu format din Dorel Visan, Mircea Cornisteanu, Florina Cercel, Elisabeta Pop si Dominique Fataccioli - Premiul pentru cel mai bun spectacol, iar actrita Adina Suciu - Premiul pentru cea mai bună interpretare a unui rol secundar, cu rolul Lady Politik, din acelasi spectacol.

Si în teatru, toamna se numără bobocii

Protagonistul spectacolului, actorul Tudor Tăbăcaru, asemenea colegilor săi, este foarte încîntat de recunoasterea valorii teatrale a productiei în cadrul unui festival national unde, din păcate, n-au mai fost de mult: „Să-l scoti în lume înseamnă să-l duci la festivaluri, în competitii de amploare. Acest spectacol avea dreptul de a fi scos în lume. Este un spectacol bun din toate punctele de vedere: ca text, ca dramaturgie, ca viziune regizorală, ca interpretare. Toate personajele se văd, sînt bine creionate. Sînt elementele unui puzzle care, compus corect, arată un tablou veridic. Sînt foarte bucuros că în sfîrsit, după multi ani, am luat si noi un premiu. Sigur că ne-am fi dorit mai mult. Nu la Galati, unde nu se putea mai mult de atît, dar, repet, calitătile acestui spectacol care se joacă bine de vreo doi ani, ar fi justificat si alte participări la manifestări teatrale nationale si, de ce nu, si încununarea lui cu mai multe premii. Nu mă consier nedreptătit pentru că la Galati nu am mai luat si alte premii. Nici măcar nu am văzut ce s-a mai prezentat în festival. Se spune că toamna se numără bobocii si eu mă bucur că în această toamnă lungă si frumoasă avem ce număra. Ca să iei două premii cu un singur spectacol la un festival national, cred eu că este foarte bine. Apoi, realizarea, în pripă oarecum, a unui festival pietrean care să se caracterizeze printr-o concentrare densă a unora din cele mai bune productii teatrale de la nivel national este, de asemenea, un prilej de satisfactie“.
În calitate de reporter, mă bucur că interlocutorii mei, protagonisti ai spectacolului premiat, sînt înversunati a aduce omagiul cuvenit regizoarei Louise Dănceanu care, stim cu totii, a realizat o viziune coerentă, valoroasă, echilibrată, plastică si ingenioasă asupra unui text care, fie vorba între noi, într-o perioadă marcată de spiritul marelui Will, a fost uneori controversat si, pe nedrept, uitat.

Perenitatea moravurilor

Textul lui Ben Jonson este rezultatul unor căutări ale unei epoci caracterizate prin ceea ce am putea numi anarhie progresistă. Un fenomen complex, clocotitor, amalgamat, divers, uneori contradictoriu, alteori paradoxal, dar, în sfîrsit, dezinhibat.
Cu o solidă cultură clasică ale cărei rădăcini dramaturgice se regăsesc în dramele lui Seneca si în comediile lui Plaut, cu mostenirea proaspătă a precursorilor shakespeare-ieni - unde spiritul livresc si rafinat al lui John Lyly, partizanul euphuismului, se îmbinau cu trăsăturile baroce sugerate de Thomas Kyd sau cu universul răzvrătit al lui Christopher Marlowe - contemporan cu Shakespeare, Lope de Vega si Tirso de Molina, Ben Jonson a avut un destin controversat si întrucîtva nedrept.
„Volpone or the Fox“ se naste odată cu Corneille si „Macbeth“ într-o perioadă a acumulării primitive de capital care, întocmai ca în România de astăzi, a dezvăluit cu cinism un întreg arsenal al lipsei de scrupule si al imoralitătii civice.
Plasîndu-si actiunea într-o Venetie a comertului si a banului, Ben Jonson reuseste să reliefeze cu pregnantă datele fundamentale ale avaritiei si cupiditătii, ale relatiilor bazate pe minciună, interes, lăcomie feroce si plăcere a întrupării răului.

Cîte ceva despre regie...

Eliberată de grija unui story stufos sau amalgamat, regizoarea a putut să-si concentreze întreaga atentie în teritoriul viziunii spectaculare. Născută, cultivată si formată în atmosfera teatrului, Louise Dănceanu cunoaste bine psihologia spectatorului si este adepta unei regii de factură clasică adaptată la cerintele moderne de perceptie. Miscarea actorilor este precisă, exactă, elocventă, pe trasee bine delimitate, fără ca prin aceasta să le fie în vreun fel îngrădită personalitatea sau libertatea de expresie.
Fără a abuza de inserturi contemporane sau circumstantiale, atunci cînd o face totusi, acestea dau bine, cad firesc si, evident, stîrnesc reactii comice de bună calitate.
Dilatarea spatiului de reprezentare dincolo de nivelul scenei, intersectarea planurilor de joc, integrarea elementelor specifice procedeului „teatru în teatru“ sau introducerea elementelor teatrului popular contribuie, de asemenea, la crearea unei stări de spirit dinamice, surprinzătoare si elocvente prin plasticitate.
Economia de mijloace se vede cu pregnantă si în structura parcimonioasă a scenografiei gîndite si concepute de Florilena Popescu, unde functionalitatea este dusă la extrem, fără a împieta în vreun fel asupra calitătii spectacolului.

... cîte ceva despre actori

Despre fiecare din personajele acestui spectacol si despre modul cum au fost transfigurate în postura scenică, notam cîndva:
Tudor Tăbăcaru (Volpone) se vede bine, este îndrăgostit de rol. Uneori atît de îndrăgostit, încît riscă să-l facă pe Volpone simpatic. Dar, se poate constata cu usurintă, un actor de talia lui se simte, cum s-ar spune, „în apele teritoriale“ într-un asemenea rol.
Cuplul cu Victor Giurescu (Mosca) e fericit construit pentru că, de la structura somatică la cea atitudinală, există anumite afinităti care, în acest spectacol, sînt strict necesare. Mosca este creatia lui Volpone, copia lui, capodopera insidiozitătii si pervertirii.
Daniel Besleagă (Voltore) desenează cu har profilul avocatului nesătios. Ticurile breslei, gestica si peroratia gongorică si găunoasă, patosul gratuit si vehementa nemotivată, au elocventă si umor.
Cezar Antal (Corbaccio) face un savuros rol de compozitie, chiar dacă, pe alocuri, supralicitează caricaturizarea unui bătrîn senil pe tot teritoriul de dincolo de bani si avere.
Opulent si perfid, într-o primă fază, înduiosător prin nemernicie si josnicie într-o alta, Florin Mircea Jr. (Corvino) este tipul negustorului grobian pentru care „banul scuză mijloacele“.
Dan Grigoras (Bonario), fiul lui Corbaccio si Ecaterina Hâtu (Celia), sotia lui Corvino, victime ale josnicei comuniuni de interese, reactionează pertinent; cel dintîi biruindu-si neîntemeiatele complexe, cea de a doua exersînd o postură tipologică a femeii captive.
Si pentru că vorbim de cupluri, trebuie neapărat să mentionăm prestatiile remarcabile ale lui Cosmin Maxim (Sir Politick Ar-Fi), înlocuit între timp de Cezar Antal, si Dragos Ionescu (Peregrine).
Nu atît surprinzătoare (am mai văzut ceva si în „Avarul“), cît asteptată si cuvenită a fost evolutia Adinei Suciu (Lady Politick Ar-Fi), animată si pusă în valoare prin excesul de vervă, locvacitate si mobilitate.
Justitia, întruchipată în chip siamez de Lucretia Mandric si Gina Gulai, este schioapă, trebuie unsă, aude greu, vede prost, si - precum cu amărăciune se poate constata - se lasă, în cele din urmă, sedusă de ideile neargumentate ale lui Voltore.
De altfel, atît Lucretia Mandric, cît si Gina Gulai, împreună cu Loredana Grigoriu, întruchipează pertinent si pomenitele „moshitto“.

Aspiratii îndreptătite

Victor Giurescu nu recunoaste nici un model în interpretare si nici măcar nu se arată impresionat de creatia lui Depardieu invocată în treacăt ca un posibil model de abordare: „Era transpus clasic si foarte lung. Se baza mai mult pe brandul protagonistului. Mă bucur foarte mult pentru succesul acestui spectacol, pentru că noi, actorii, am tinut foarte mult la el. Am crezut în acest spectacol si în regizoare. Din păcate, Louise nu se bucură de toată atentia care i s-ar cuveni în viata teatrală bucuresteană. Acolo, există uneori pretentii si vanităti neacoperite. După părerea mea, «Volpone» este cel mai bun spectacol al nostru din ultimii opt ani si este mare păcat că nu a fost scos mai mult în lume. De la «Usa închisă» si «Romantiosii». De altfel, cel de al doilea a luat si el un premiu, tot la Galati, acordat cuplului Tudor Tăbăcaru - Ovidiu Crisan. Evident că fiecare dintre noi îsi doreste un premiu. În viata teatrală asta contează enorm. Dar poate că cel mai mult mă bucur pentru Adina, pentru că merita acest premiu, cu atît mai mult cu cît nimeni nu a crezut în ea. S-a investit enorm în alte persoane care nu au dat satisfactie“.
După un sir de roluri tatonate, în „Volpone“, Adina Suciu a luat lucrurile în serios. Atît de în serios încît, după un adevărat insert de recital dramatic dominat de vervă, umor, mobilitate si savoare, stîrneste aplauze la rampă: „Cred că acest premiu a venit la momentul potrivit. Vreau să subliniez faptul că toti colegii mei din echipa spectacolului m-au sustinut. În mod special interpretii rolurilor principale care, contrar obisnuintelor din teatru, au fost alături de mine căutînd să potenteze efectele. Am avut o mare libertate de miscare în spatiul acestui rol, n-am simtit nici o aversiune ci, din contră, un mare atasament sufletesc si profesional care se simte. Pentru acest lucru, le multumesc din inimă!“.
Mai în glumă, mai în serios, Adina Suciu consideră, pe bună dreptate, că această recunoastere îi dă dreptul de a aspira si la roluri mai consistente si - de ce nu? - titulare.

Dincolo de toate acestea, dublul succes al spectacolului pietrean pe scena Festivalului National de la Galati este o bucurie împărtăsită, nu ne îndoim, de toti beneficiarii actului artistic propus de institutia teatrală pietreană, hotărîtă să revină cît mai grabnic în teritoriul privilegiat al vietii teatrale de înaltă calitate. Nu ne rămîne decît să le urăm succes!

Articol afisat de 1827 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Ioan AMIRONOAIE)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu există nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri Eveniment cultural Stiri Eveniment cultural
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Premium UK domain names
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totalĂŁ sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective