Simple daruri
Îmi propusesem sã închei anul acesta scriind despre mîndrie. Nu cã am avea prea multã, desi, cînd te afli departe de casã, descoperi cã avem motive reale sã fim mîndri de noi, românii. Cã sîntem un neam vechi, cã vorbim o limba latinã - în acest sfîrsit de an m-am decis sã nu numãr becalii - cã avem o educatie aproape renascentistã, cã avem, cît mai avem, o tarã frumoasã, cu oameni frumosi, ca exemplare umane. Într-o lume atît de diversã si uneori de brutalã sau de urîtã, sîntem un neam frumos; nu meritã sã ne uitãm continuu la negii si gunoaiele politice care ne-o pot urîti.
Sîntem membri ai Uniunii Europene si asta ar trebui sã ne facã sã fim mîndri; nu fiindcã am fost acceptati, ci fiindcã e nevoie de noi. Sã nu ne amãgim. Uniunea Europeanã este un experiment socio-economico-politic de anvergurã. Cu România si Bulgaria mai adaugã 30 de milioane de cetãteni la cele 450 deja existente. America are 300 de milioane de locuitori, pentru comparatie. ÃŽnsemnãm fortã de muncã si piete de desfacere. Acoperim niste necesitãti ale unui continent bãtrîn, care nu mai poate avea colonii. Congo nu mai este colonia care a dat toate diamantele cãtre Belgia, nu? Africa este un experiment încheiat cu succes, pentru „tãrile civilizatoare“. Mai putin pentru africani. Iar nevoia de control si piete persistã. Rusia îsi tine cu ghearele monopolul pe energie si controleazã o bunã parte a lumii cu el; Orientul Mijlociu a învãtat cã îsi poate gestiona petrolul, chiar dacã asta înseamnã serii de teroristi sinucigasi împinsi împotriva Vestului. China creste într-un ritm periculos. Coreea de Nord a intrat în clubul nuclear.
Cã psihologia si atitudinea de Mari Puteri functioneazã e limpede: e destul sã vezi cum, peste capul României si Bulgariei, UE si Rusia au decis blocarea produselor si preparatelor din carne din aceste tãri vreme de un an, pe piata UE. Era ca si cum Imperiul Austro-Ungar si Imperiul Tarist au decis peste capul prostilor de clãcasi româno-bulgari. Mi-as fi dorit sã aud vreun politician zicînd tare si rãspicat cã e nedrept si neadevãrat, cã produsele noastre nu sînt periculoase si sã apere firmele si piata româneascã.
Un singur politician, un UDMR-ist, a spus cã dacã românii hotãrãsc sã taie porcul de Ignat, fiindcã asta este traditia noastrã, trebuie sã spunem nu Uniunii Europene si sã ne apãrãm punctul de vedere. Si asta si trebuie sã facem: sã ne apãrãm traditiile si valorile. Sã învãtãm sã spunem „NU“ la lucrurile care nu ne reprezintã sau pe care nu le vrem. Uniunea Europeanã e un conglomerat de tãri în care se construiesc, chiar acum, niste cutume. Le fac tot oameni, ca si noi, nici mult mai buni, nici mult mai destepti. Le potrivesc, cum ar veni. ÃŽn aceastã potrivealã, trebuie sã ne tinem firea si sã nu renuntãm la noi, românii, si la ceea ce ne face sã fim noi însine.
Si fiindcã e sfîrsitul unui an, nu se cade sã ne gîndim doar la mîndrie - dar sã tinem cont de ea, va trebui sã mergem cu ea de mînã în lumea strãinã din care vom fi si noi o bucatã. Sã ne gãsim un pic de vreme si sã ne apropiem de cei urîti, de cei neiubiti, de cei nedoriti, de lipsitii de dragoste ai lumii noastre. Sã ne ridicãm privirea si sã ne uitãm la cei de alãturi. Sã nu trecem orbi. Trebuie doar sã întindem bratul. La întinsul acela de brat, cu sigurantã, se aflã o fiintã în nevoie. De o vorbã bunã, de un ban mãrunt, de o mîngîiere, de un surîs, de o privire. Trageti aer în piept si opriti-vã, pentru scurt timp. Greu veti gãsi timp mai bun pentru aceste atît de simple daruri.
|