Mãrtisoare cu referendumuri
Mãrtisorul, în forma materialã a unui snur bicolor, de care atîrnã, în functie de gust, un trifoi cu patru foi, o potcovitã aducãtoare de noroc sau un mutunache, este simbolul consacrat al primãverii. Primãvara e femininã. Mãrtisoarele sînt dãruite, cu mici exceptii, femeilor. Unele le poartã, altele le aruncã în posetã si apoi le uitã într-un fund de sertar, lîngã alte inutilitãti. Femeile îsi promoveazã pe piept, în zona delicatã în care bluza ascunde duda sfîrcului, doar mãrtisorul venit de la bãrbatul pe care îl iubesc. El nu coincide obligatoriu cu sotul sau cu prietenul oficial. Iubirile îsi au uneori cãsniciile lor secrete.
În ceea ce mã priveste, cel putin legat de colegele cu care împart chinul muncii redactionale, mãrtisoarele pe care le dãruiesc an de an sînt ciocolate. Am observat cu încîntare cã ciocolata mea mãrtisor este consumatã cu plãcere. Am inventat deci mãrtisorul-ciocolatã.
Politiceste, ziua de 1 martie ne-a adus în acest an continuarea unui balamuc. Pentru ca balamucul sã fie valid, demn adicã de numele lui, s-au angajat sã-l desãvîrseascã presedintele tãrii Traian Bãsescu, Parlamentul, Guvernul si clasa politicã în totalitatea ei. Clasa politicã alcãtuitã din personaje cu si fãrã barbã, cu si fãrã chelie, argintate la tîmple sau albe de-a binelea, n-are altã treabã decît mentinerea, de zile si sãptãmîni, la cote înalte, a balamucului. Fireste, balamucul a fost început mereu de Traian Bãsescu. Omul acesta, ca un coleg de-al meu de la liceul din Vãlenii de Munte, cautã zilnic gîlceavã. Colegul meu, pe nume Gaftoi si poreclit Caftoi, se bãtea în fiecare zi cu cineva. Nu în vorbe, ci în pumni. Caftoi era tare. A bãtut o datã trei vlãjgani, frati între ei, în gara din Vãleni. Pe unul l-a lãsat lat în sala de asteptare, pe al doilea l-a asezat lesinat pe linia feratã (nu venea trenul), iar pe cel de-al treilea l-a agãtat în crãcana unui tei care strãjuia peronul. O singurã datã Caftoi a mîncat bãtaie. Rãu de tot. A reusit, prin vrajbã, sã coalizeze persoane care nu aveau prietenii între ele. Toate aveau în schimb amintirea unui pumn încasat de la Caftoi. L-au pîndit într-o searã si l-au bãtut mãr, internîndu-l o lunã în spital cu rãni, fracturi, nas rupt. Caftoi s-a lecuit astfel prin aplicarea constitutionalã a unei bãtãi sorã cu moartea, de cãutat zilnic zîzanie. S-a fãcut bãiat de treabã. Se va face si Traian Bãsescu? Nu stiu si nu cred.
Ziua Mãrtisorului a debutat tot cu dezbateri aprinse, uite referendumul, nu e referendumul, cine-i cu Bãsescu, cine nu-i cu Bãsescu. România, nici în zodia delicatã a Mãrtisorului, n-are alte griji. Bãsescu si iar Bãsescu. Marinarul acesta care seamãnã cu o insectã, cu mers sprinten si spinarea nitel încovoiatã în fatã, unde atîrnã capul sãu de termitã, a monopolizat si mãrtisorul. N-am crezut cã natia, nu numai cea femininã, va purta în aceste zile, acest mãrtisor cu totul insolit - mãrtisorul Bãsescu. Ni l-am atîrnat toti pe piept, în cãpãtîni, functionãm cu el în gînd. Mãrtisorul Bãsescu (cine va înregistra marca la OSIM se va face om, asa cum au fãcut avere cei care au înregistrat votca Ceausescu) este simbolul acestei primãveri, prima în care sîntem membri ai Uniunii Europene. Cu numele, fiindcã preocupãrile noastre sînt altele. De fapt, preocupãrile noastre nu cunosc pluralul. E una singurã si se cheamã Traian Bãsescu.
|
Autentificare
