O viatã în temnitele comuniste
• o romascancã a stat 14 ani în temnitele comuniste • ea a fost acuzatã cã este „contrarevolutionarã“ • pe cînd era studentã, tînãra a intrat într-o organizatie de anticomunistã • ea avea misiunea de a strînge fonduri pentru pachetele trimise în închisori detinutilor politici • Aspazia Petrescu a suferit în viatã asta cît pentru zece. Povestea ei este dureros de adevaratã, despre o tînãrã fatã care ia drumul puscãriei, în care a stat închisã timp de 14 ani. Regimul stalinist din România a descoperit în studenta Aspazia Otel o „contrarevolutionarã“ si, în consecintã, a pedepsit-o cumplit. Astãzi, doamna Aspazia Petrescu deapãnã, în putine cuvinte si cu multe lacrimi, în casa ei din Roman, istoria unei tinereti zdrobite. „Bunicul din partea tatei era cãpitan de rãzesi , într-o localitate de pe malul Nistrului. Eu m-am nãscut la Cernãuti, într-o familie de învãtãtori, în 1923, la sfîrsitul lui decembrie, si vara stãteam la bunici. Printre amintirile copilãriei mele si-a fãcut loc o imagine de Apocalipsã. Mergeam cu bunicul de mînã la bisericã de Paste, iar pe malul celãlalt am vazut cum se aruncau în Nistru, la Mihailovka, crucea, clopotele si clopotnita unei biserici. Probabil, biserica din sat. Totul se întîmpla în vuiet de tractoare cu senile. Atunci, bunicul ne-a spus nouã, copiilor, urmãtoarele cuvinte, pe care le-am considerat si le consider încã, testamentul sãu politic: «Priviti, tineti minte si nu uitati niciodatã ce înseamnã comunismul»“.
Cu Iisus în Sãptãmîna Patimilor
„Terminasem liceul «Elena Doamna» din Cernãuti cînd pãrintii s-au stabilit datoritã refugiului în Ardeal, la Sugag, judetul Alba, iar eu urmam cursurile Facultãtii de Litere si Filosofie din Cluj. ÃŽn acei ani, am intrat într-o organizatie de tineri anticomunisti si noi, fetele, aveam misiunea de a strînge fonduri pentru pachetele pe care le trimiteam în închisori detinutilor politici. ÃŽnainte de a termina anul IV, am fost descoperitã si, atunci, am plecat acasã cu gîndul de a intra în rezistenta din munti. Imediat s-au prezentat la pãrinti doi civili si au întrebat de mine. Eu de sub nasul lor am fugit spre pãdure. Securistii si-au scos pistoalele în vãzul pãrintilor si au început sã tragã dupã mine. M-am gîndit la mama si m-am oprit. Prima bãtaie, sãlbaticã, umilitoare, cu patul de la pistol, atunci am luat-o. Dupã anchete cumplite, la Cluj, care au durat un an, am avut parte de un proces rãsunãtor, instrumentat în Sãptãmîna Patimilor. Mascarada «Procesului de la Cluj», care avea sã cuprindã printre acuzati peste 150 de studenti, elevi, medici, profesori, urmãrea sã ne prezinte tãrii ca «dusmani de moarte ai poporului» si de aceea si sendintele au fost deosebit de aspre. Am fost condamnatã la 10 ani de temnitã grea“, a declarat Aspazia Petrescu. Chiar dacã este la o vîrstã înaintatã, femeia reuseste sã îsi aducã aminte toate capitolele care i-au marcat viata, unul dintre ele fiind petrecut la Mislea. „La Mislea, prin1953, am avut parte de o anchetã care ne-a epuizat fizic si moral. Ilegalista Elena Tudor, sefa penitenciarului, a fost acuzatã cã a încercat sã ne îmbunãtãteascã regimul de închisoare. Ca sã obtinã declaratii, zbirii ne-au tinut la izolare, în dulapuri de beton, în frig, o sãptãmînã de februarie. Acolo am simtit pe propria-mi piele cã, în momentele cînd suferintele depãsesc limita suportabilului, prin înghet se poate muri frumos. Adevãrul a fost asa: ilegalista Elena Tudor se scîrbise cumplit de comunismul în care crezuse cu patimã si devenise autocomunistã. I s-a ridicat directia si am auzit cã ar fi ajuns si ea o detinutã. ÃŽntr-o zi am fost îmbrãcatã si dusã spre o destinatie necunoscutã“, a mentionat suspinînd femeia.
Cosmar la Miercurea Ciuc
„Nici în mormînt nu voi uita teroarea din închisoarea de la Miercurea Ciuc. Acolo fusesem transferatã. Puscãria era sinistrã, detinutele dormeau pe jos, mîncarea era execrabilã. Directorul închisorii se numea Fleseru, o brutã. Dãduse dispozitie ca pentru orice fleac sã fii pedepsit , iar pedepsele erau de un rafinament oriental. Dacã nu eram tinute iarna la izolator, atunci ni se punea un sistem complicat de cãtuse care se strîngeau pe mînã la orice miscare. Cu asemenea cãtuse, m-au vîrît în pivnita cu sobolani o zi. Erau atît de multi, încît la început cozile lor mi s-au pãrut snopuri de paie“ a declarat Aspazia Petrescu. ÃŽn 1959 femeia a fost chematã la comandament si a fost anuntatã cã, în sfîrsit, ziua eliberãrii a sosit. I s-au pus în fatã actele descarcerãrii, pe care le-am semnat imediat. Cînd a terminat de pus ultima semnãtura, i s-a mai înmînat un document, un ordin de reîncarcerare pentru încã 4 ani! La vederea acestui act, femeia si-a pierdut cunostiinta. „ÃŽmi amintesc cã m-am trezit în mijlocul unui pluton, în drum spre garã. Am crezut cã aici e sfîrsitul, auzisem cã se proceda si asa. De fapt, eram iarãsi transferatã“.
„M-au salvat Isus si Eminescu“
„Din nou la Mislea, dar de data aceasta eram tinutã la regim secret, adicã scoasã la plimbare la miezul noptii si dusã la baie cu prosopul în cap. Am fãcut un soc puternic si nu puteam sã mãnînc. Atunci, directorul adjunct al închisorii a dat dovadã de omenie. A obtinut de la procuror ca, timp de douã sãptãmîni, sã pot primi cãrti. M-am temut cã îmi vor da istoria PCUS, dar nu s-a întîmplat asa. I-am primit în captivitate pe Eminescu, Sadoveanu, Rebreanu. De aceea si spun cã pe mine m-au scãpat de la moarte Isus si Mihai Eminescu. Am fost si în puscãrie la Botosani. Acolo am scris piesa de teatru «Cele trei flori albastre», credinta, iubirea si speranta“, si-a încheiat povestea Aspazia Petrescu.
|
Autentificare
