 Ceahlăul, la Arad fără „vedete“
• Aurel Sunda are multe indisponibilităti înaintea jocului de la Arad • Dobre, Costescu si Negoită si-au încheiat contractele cu Ceahlăul • M.Ilie, C.Ilie si Goian sînt supendati • Multescu si Enache au fost lăsati acasă • Ceahlăul Piatra Neamt va juca, mîine, cu UTA Arad meciul din etapa a XIX-a a Ligii I la fotbal. Chiar o victorie a echipei antrenate de Aurel Sunda în fieful arădenilor nu ar mări sansele galben-negrilor de a se salva de la retrogradare, avînd în vedere programul viitor al contracandidatelor UTA si Farul. Oricum, sperantele sînt minime la Ceahlăul.
„Nu stiu ce să mai zic despre evitarea retrogradării în Liga a II-a. Nu cred că mai sînt sanse. Rezultatul de miercuri (n.r. - 0-2 cu Universitatea Craiova pe propriul teren) ne-a lăsat fără cuvinte, dar mai ales jocul echipei“, a declarat Viorel Măstăcăneanu, presedintele Consiliului de Administratie al FC Ceahlăul. Acesta a precizat că nu s-au mai purtat discutii între jucători si conducători si că cei din urmă vor fi prezenti la meciul de la Arad, desi supărarea este foarte mare. „Mergem acolo să vedem jocul. Calculele arată, matematic, că mai putem face ceva si sperăm că la Arad vom cîstiga“, a mai spus Măstăcăneanu.
Echipa a plecat ieri dimineată spre Arad. S-a făcut o escală la Alba Iulia, pentru ca astăzi Ceahlăul să ajungă în orasul echipei antrenate de Marius Lăcătus. În programul echipei au fost incluse si sedinte de pregătire pe terenul divizionarei secunde din Alba Iulia. Aurel Sunda si ceilalti antrenori ai echipei pregătesc meciul cu UTA luînd în calcul si foarte multe absente. Cătălin Multescu nu a mai făcut deplasarea cu echipa la Arad, în locul său fiind preferat Fedorenko, fapt care s-a întîmplat si cu Ionut Enache, lăsat acasă. „Multescu nu poate fi rezervă si de aceea nu l-am luat. Un portar cu experienta sa ar trebui să apere“, a comentat Sunda absenta fostului portar de la Jiul. Pe lîngă cei doi, vor mai lipsi Mircea Ilie, Goian si Costel Ilie, toti trei suspendati pentru cumul de cartonase galbene. „Nu contează dacă antrenorii vroiau sau nu să îi mai utilizeze pe unii dintre titularii jocului cu Universitatea Craiova si la UTA, pentru că trei dintre ei sînt suspendati. Acestora li se mai adaugă cei trei plecati - Costescu, Dobre si Negoită - si astfel ajungem la concluzia că trebuie să mai joace si cei tineri. Au sansa acum să dovedească că merită încrederea noastră, a tuturor“, a mai spus Măstăcăneanu. Poate că vor fi titulari un Chiriac, un Avădanei, un Cebotaru sau chiar Barna.
Cei de la Ceahlăul nu pot uita că jocul rezultatelor le-a fost favorabil pînă acum. De aceea, vor urmări cu atentie ce se întîmplă si pe alte stadioane. De exemplu, poate Craiova se va împiedica de FC National, iar Farul nu va obtine nici măcar un punct în fieful ultimei clasate, Jiul Petrosani. Programul etapei cu numărul 29 al Ligii I la fotbal este următorul: sîmbătă, 28.04.2007, ora 17.30, FC Vaslui - Unirea Urziceni (în direct la TELESPORT), ora 19, Universitatea Craiova - FC National Bucuresti (KANAL D), ora 20, FCU Politehnica Timisoara - Pandurii Tîrgu Jiu (TELESPORT); duminică, 29.04 2007, ora 15.15, FC Arges Pitesti - CFR Ecomax Cluj Napoca (NATIONAL TV), ora 15.45, UTA Arad - Ceahlăul Piatra Neamt (TELESPORT), ora 17, Dinamo Bucuresti - Gloria Bistrita (ANTENA 1), ora 17, Jiul Petrosani - Farul Constanta, ora 20, Steaua Bucuresti - Otelul Galati (KANAL D); luni, 30.04 2007, ora 20.15, Rapid Bucuresti - Politehnica Iasi (NATIONAL TV).
|