 Batrîna „exilata“ de nepot
• Veronica Clapa, octogenara din Roman, dupa ce si-a petrecut tineretea în lagar la rusi, este nevoita sa plece la batrînete în Germania • batrîna a ramas fara acoperis deasupra capului, dupa ce a semnat niste acte prin care renunta la agoniseala de o viata în favoarea unui nepot, fara a avea nici o pretentie în schimb • Helmuth Antalics, fiul acesteia, cetatean german, a venit sa încerce sa lamureasca situatia, în justitie • între timp, lucrurile au fost complicate de vînzarea imobilului • Veronica Clapa, octogenara din Roman, dupa ce si-a petrecut tineretea în lagar la rusi, este nevoita sa plece în Germania, ramînd fara acoperis deasupra capului. Cum a ajuns batrîna pe drumuri poate constitui subiect de roman. Veronica Clapa, împreuna cu sotul ei, Ioan, au decis, în ianuarie 2006, ca pentru a avea un sprijin la batrînete sa faca un contract de întretinere cu un nepot, Vasile Clapa si sotia acestuia, Luminita Elena. Batrînii dadeau agoniseala de o viata, în schimbul ajutorului capatat de la cei care urmau sa ramîna cu bunurile dupa decesul proprietarilor. Ioan Clapa a decedat în februarie 2007. Veronica Clapa a semnat apoi un act, în luna mai 2007, aparent perfect legal, prin care renunta la toate clauzele de care beneficia în contractul de întretinere, fara a cere nimic în schimb. ÃŽn documentul initial era specificat ca avea dreptul sa locuiasca pîna va muri în casa cu numarul 10, de pe strada Martir Closca, din Roman, sa fie îngropata pe banii nepotilor, care trebuiau si sa-i asigure cele necesare traiului, sa o îngrijeasca în caz de neputinta si sa suporte cheltuielile medicale. Semnînd noua întelegere, batrîna s-a aruncat, pur si simplu, în strada. Helmut Antalics, fiul batrînei, sustine ca a aflat pentru prima oara de contractul de întretinere la înmormîntarea tatalui sau vitreg, din vorbele vecinilor. „Discuta lumea la înmormîntare ca parintii mei ar fi donat casa unui nepot. Cînd am auzit, nu mi-a venit a crede. Apoi, a mai aparut al doilea act, prin care mama renunta la orice pretentie. Nimeni nu poate crede ca îsi poate da cineva casa fara a cere nimic în schimb, este clar ca mama nu a stiut în ce se baga. Am deschis un proces pentru a lamuri toata aceasta sarada“, a declarat Helmut Antalics.
Justitia chemata sa faca dreptate
Helmut Antalics este nascut înainte de casatoria Veronicai cu Ioan Clapa, într-un lagar în Uniunea Sovietica, unde mama sa era deportata, în orasul Makievka, în zona Muntilor Caucaz, în 1949. Acum traieste în Germania, la Berlin, de pe la sfîrsitul anilor '70, împreuna cu sotia sa, Violeta. Desi legaturile sale cu familia au fost strînse, sotii Clapa, Ioan si Veronica, vizitîndu-l la fiecare doi ani, acesta habar nu avea de contractul de întretinere facut cu nepotii tatalui care l-a crescut de la vîrsta de un an si jumatate. „Nu mi-au spus nimic, dar am constatat ca exista într-adevar aceste acte. Mai mult, ca lucrurile sa se complice si mai tare, pe la mijlocul lui iunie, casa a fost înstrainata de Vasile Clapa. M-am trezit cu un telefon în Germania, de la vecini, ca vor s-o dea afara pe mama din casa. Am venit imediat în România si am demarat actiunea în justitie pentru a anula toate aceste întelegeri. Pentru ca eu nu cred ca mama a stiut ce semneaza, mai ales ca sufera de Alzheimer, acum spune una, apoi trece la altceva, iar în urmatoarele minute nici macar nu mai stie cu cine vorbeste“, a declarat Helmut Antalics. Judecatoria Roman are pe rol dosarul 2701/291/2007, înregistrat pe 18 iunie 2007, ce are ca obiect anularea declaratiei autentificate semnate de Veronica Clapa, primul termen fiind fixat pe 15 octombrie.
Istoria se repeta
Veronica Clapa, în vîrsta de 82 de ani, si-a petrecut cinci ani în lagarele sovietice, pentru simplul motiv ca era de etnie germana, svaboaica din Timis. Helmut Antalics a copilarit în Roman, unde a facut scoala si liceul, dupa care a plecat la facultate în Bucuresti si apoi, în sfîrsit, a reusit sa ajunga în Germania. „Mama si tatal adoptiv au trait foarte bine în Roman, au venit la noi în vizita, foarte multi ani, au participat chiar si la darîmarea Zidului Berlinului. Deci a fost o armonie în familie, pîna la un anumit timp, cînd tata s-a îmbolnavit foarte tare. Mama are 82 de ani si este bolnava, cu pierderi de memorie si atunci au facut un contract de întretinere cu un nepot, Vasile Clapa. Acesta si sotia sa, Luminita, s-au ocupat, mai mult sau mai putin, de familia mea. ÃŽn cele din urma, datorita bolii de cancer care l-a chinuit o anumita perioada, tata a decedat, în spital la Iasi, iar acesti nepoti au reusit, prin nu stiu ce masuri, sa-i smulga mamei o declaratie la un notar precum ca renunta la orice drepturi. Noi am fost înstiintati de catre vecini ca aici se va vinde casa, am venit în graba mare la Roman, am gasit niste acte pe la cadastru, dupa care am cautat un avocat, am introdus actiune de judecata, dar acest nepot, între timp, a vîndut casa mamei. Acum dînsul vrea sa ne scoata cu forta din casa, cumparatorul, Anatoli Simionescu, probabil ca face presiuni asupra lui. Lucrurile mamei sînt date afara din casa, vom vedea care este situatia mai departe, dar ei nu au înteles ca noi sîntem în litigiu si încearca sa ne intimideze pe toate caile. Ni s-a întrerupt si curentul, ni s-a blocat usa, nu am avut acces la toaleta si la bucatarie, a încercat sa schimbe yalla de la intrare“, a declarat Helmut Antalics. Deocamdata, singurul sau plan, pîna ce justitia îsi va spune cuvîntul, este sa o duca pe mama sa în Germania, unde aceasta mai are o sora. ÃŽn acest fel, batrîna va ajunge, din nou, exilata, ca dupa razboi, de asta data datorita rudelor fostului sot, nu rusilor.
Surghiun sovietic
Veronica a petreacut cinci ani, 11 luni si 10 zile în lagarele de munca sovietice, fiind deportata în fosta URSS, la vîrsta de 20 de ani, împreuna cu înca doua surori, doar pentru faptul ca apartinea natiei germane. Cititorii nostri cunosc despre aceste întîmplari, istorisite în urma cu mai multi ani, pe cînd batrîna era mult mai coerenta în exprimare si a putut sa ne relateze toate chinurile îndurate în lagarul sovietic. „Eram acasa, în Bacova, un sat din Banat, cînd au venit rusii si au cules toate familiile de nemti de-acolo. Totul s-a petrecut pe la mijlocul lunii ianuarie a anului 1945, iar eu mai aveam vreo trei luni pîna sa-mplinesc 20 de ani. Tata deja murise, mama a ramas cu baiatul surorii mai mari, care a ajuns în lagar, alaturi de mine si de sora mai mica. Ne-au adunat în cladirea scolii, pe urma ne-au dus la Buzias, de unde ne-au îmbarcat în vagoane de animale, cu paie pe jos, si asa am ajuns în Rusia, în lagarele de munca, unde am lucrat la carbune. Atît drumul acela, cît si anii petrecuti în lagar au fost ca un iad si nu doresc acum nici serpii sa îndure ce-am îndurat noi acolo. Multi dintre cei care au plecat odata cu noi nu s-au mai întors acasa niciodata. Sora mea mai mare s-a-mbolnavit acolo, a fost trimisa în tara unde, dupa vreo doi ani, a murit. Dupa aproape sase ani de lagar, la întoarcerea acasa, singura mama care m-a primit, cu bucurie, în rest, nimeni n-a spus nimic despre suferintele noastre. Nu doresc nimanui sa treaca prin ce am trecut eu“, povestea Veronica Clapa. Drept recunoastere a chinurilor îndurate, statul român i-a transformat cei cinci ani, 11 luni si 10 zile petrecuti în lagar în opt ani, 10 luni si 25 de zile de vechime în munca, dupa care primeste o indemnizatie ce, oricum, nu poate acoperi o rana atît de adînca, sapata de vitregiile istoriei în sufletul unei tinere de nici 20 de ani. Veronica Clapa a fost „la nemti“ în mai multe rînduri, una dintre vizite petrecîndu-se chiar cu ocazia caderii zidului Berlinului, care se afla la circa 200 de metri de locuinta baiatului. Ramasese doar cu amintirile, multe dintre ele nu prea placute si îsi ducea batrînetile în casa pe care a facut-o împreuna cu fostul sot, Ioan Clapa si cu Helmut, cu mîinile lor, situata, pîna nu demult, pe o straduta linistita din Roman.
FOTO: Batrîna are lucrurile aruncate în curte, singurul sau sprijin fiind fiul din Germania
|
Autentificare
