 Tragedii tacute: ne-sinistratii
• oamenii din zonele afectate de inundatii reusesc cu greu sa uite prin ce au trecut • tînarul înghitit de ape a fost înmormîntat • satenii din Bradu au fîntînile infestate • Am trecut prin Grinties la o saptamîna de la viitura. Coboram din padure, de pe Grintiesul Mare, de pe Primatar. Batusem cu pasul fostul drum, pietruit temeinic, al minei de uraniu, dincolo de drumul rupt de ape si de malurile în care apa intrase scobindu-le, ca o gheara. Mersesem pe un drum devenit brusc albie, printre trunchiuri namolite într-o tesatura deasa. Busteni grosi, aruncati unii peste altii.
Era sîmbata la amiaza, 11 august. Femei si barbati cu haine negre, femeile cu cîte-o broboada pe cap, ferindu-si fetele, cu mîna la gura, urcau catre casa mortului, Stefan Ichim. Un baiat de 21 de ani, singura victima a viiturii. Apele l-au tîrît kilometri la vale, l-au gasit pompierii în lacul de acumulare, desfigurat de înec. Numai viata n-o poti înlocui, spusese moale padurarul de pe Grintiesul Mare, Ion Buftea. Lemnele, multe sau putine, cum le numeri, se scot iar la marginea drumului si se vinde ce-a ramas bun. Viata n-o mai poti întoarce de unde s-a rupt. Tatal lui Stefan, Ioachim, murise în acelasi loc. A sarit dintr-un TAF aflat în mers si a fost strivit de rotile acestuia. Baiatul a muncit de la 14 ani. Noaptea era brutar. Ziua împrumuta calul de la oameni si muncea caraus. Cumva sfios, de la sine înteles ca trebuie sa împartaseasca o durere, oamenii siroiau catre casa urcata pe un clin de deal, cu braduti la poarta, semn de mort tînar.
Cosmarul
Pe Bradu sînt cîteva case. Cele noua familii de aici nu sînt considerate ca fiind sinistrate. Nici victime n-au fost. Teoretic, apa nu le-a intrat în încaperi, asa ca statutul de sinistrat i-a ocolit. Numai ca apa a rupt si maturat tot ce era în jurul caselor; pe oameni i-a izbit ca pe vreascuri, de-au scapat agatati de garduri, ori de-o iesitura din zid. Ioana Bicajanu tremura si acum. A scapat fiindca lemnele s-au blocat în spatele grajdului si a magaziei, la vreo 4 metri înaltime, si-au tinut puhoiul. Ea însasi este în viata fiindca s-a agatat cu disperare de un lemn, de niste fiare de prin curte, si n-a zburat odata cu valul de apa. Asta s-a dus, asta e sub namol, astea sînt rupte, vaca nu mai da lapte, are diaree, a baut apa infestata din fîntîna, nici oamenii nu au de unde bea.
Si casa Eugeniei Botezatu a scapat. Cumva, cu mila lui Dumnezeu, apa a facut un arc de cerc si s-a izbit în grajdul lung de 12 metri. Grajdul zace, la cîteva sute de metri distanta, îngropat în mîl, sub pruni, cu tot cu materialele de constructie de abia cumparate.
Un catel cît o manusa bate din coada cu prietenie. Catelul Anei Maftei. A scapat, zice femeia, ca-i fiinta nevinovata. Cinci ceasuri a stat deasupra apei pîna l-a scos careva. I-a saltat viitura, si pe el, si pe mîti, de-au scapat.
Ma întreb ce plati nestiute si neîntelese de noi a dus baiatul înecat de Grintiesul Mare. N-avusese timp sa greseasca nimanui cu nimic definitoriu pentru o viata. Copil orfan. Muncea din greu. Îsi întretinea mama.
Fîntîni bolnave
Toate fîntînile sînt bolnave pe Bradu. Si-n casa cu copil mic, si-n casa cu doi batrîni sprijiniti în cîrje. Se numesc Elena si Spiridon Sfarghie. Ce vi s-a stricat? întreaba vecina. Frigiderul, televizorul? Sprijinita într-un baston zdravan, Elena Sfarghie priveste spre noi. Numai fîntîna, are apa otravita, vine replica, plina de demnitate. Elena are artroza. Operatii, cu protezare, la fiecare picior. Barbatul ei, Spiridon, e în cîrje. Cîrjele lui Spiridon zac aruncate pe iarba, pe dîmb, lînga el. Ce faceti? întrebam. Lucrari, raspunde mosneagul cu-n aer serios. Scoate resturi de lemne din mîl pentru foc.
Casa e într-o rîpa, sub mal. O camera pentru batrîni si grajdul pentru animale. Un sirag de rufe, cîtiva pantofi la uscat. S-au mutat aici acum doi ani, cînd a trecut viitura peste ei. Am avut casa mare, spune ea. Acum am scapat ca m-am prins de poarta si m-a tras fiica-mea din calea apei. Nici ea nu este sinistrata. Va multumim ca ati venit sa vedeti, spune Elena, ceremonios.
Primarul de Grinties, Filip Azoitei, spune ca va prezenta situatia celor din Bradu în consiliul local si ca va cere ajutorul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta sa curete fîntînile. Cine-o vrea sa coboare în fîntînile acelea adînci de 14 metri.
Filip Azoitei avea ochii rosii. Statuse pîna tîrziu cu oamenii care terminasera de reparat ultimul pod de pe Grintiesul Mare. Apoi s-a dus la înmormîntarea lui Stefan Ichim.
Eram aproape de iesirea din Grinties. O femeie tînara, cu bluza alb cu negru si broboada cernita în mîna mergea catre casa mortului. Lînga ea, o batrîna pasea cu mîna la gura. Ca si cum ai opri durerea sa capete glas.
|
Autentificare
