Iubitii mei fii duhovnicesti,
Lumina slãvitului Praznic al Nasterii Domnului se revarsã din nou, ca un balsam, peste tot Pãmîntul. Crãciunul este sãrbãtoarea înãltãrii omului la starea cea dintîi, prin smerirea negrãitã a lui Dumnezeu ÃŽnsusi. Cine poate pãtrunde în misterul acesta? Nici îngerii, nici oamenii n-au înteles cum Dumnezeu „S-a desertat pe Sine, chip de rob luînd, fãcîndu-Se asemenea oamenilor, si la înfãtisare aflîndu-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultãtor fãcîndu-Se pînã la moarte“ (Filipeni 2, 7-8)! Potrivit planului dumnezeiesc, Mîntuitorul a voit ca intrarea Lui în timpul nostru sã fie cît mai smeritã, cît mai fireascã. El a voit ca niciuna dintre trãsãturile Lui exterioare sã nu depãseascã firescul fiintãrii umane. El nu a impresionat prin înfãtisarea Sa, ci prin frumusetea învãtãturii si a mesajului Sãu. Profetii si înteleptii Vechiului Testament, prin insuflarea Duhului Sfînt, cu multã vreme înainte de întrupare, I-au descris chipul, ca lumea sã-L recunoascã din multimea oamenilor, nu în ceea ce este El în fiinta Sa, ci dupã cuvintele si faptele Sale. Cu toate acestea, la vremea respectivã, în afarã de îngeri si o mînã de oameni, nimeni nu a perceput intrarea Sa în lume. Nici mai-marii poporului ales, nici elitele spirituale ale Templului iudaic nu-si dãdeau seama cã, la Betleem se consuma cel mai mare eveniment de la crearea lumii: Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos.
Iubiti credinciosi,
Dumnezeu ne-ar îngrãdi libertatea dacã s-ar amesteca direct în treburile noastre pur umane. El ne-a dat criteriile, adicã Evanghelia, pe care, aplicîndu-le, putem sã iesim din orice crizã. O reînnoire spiritualã, autenticã si profundã, dupã pricipiile evanghelice ar fi singurul rãspuns în fata crizei. Doar prin înnoirea Duhului în noi, trãind viata în Hristos, putem distinge între ceea ce este esential si non-esential, între ceea ce este autentic si ceea ce este artificial în viata noastrã personalã sau în cea comunitarã. În acest sens, viata pe care noi, crestinii rãbdãtori, o ducem astãzi poate fi un apel al lui Dumnezeu ca sã ne întãrim credinta. Pustiul, astãzi, nu mai este în Sahara, ci în mijlocul societãtii umane. Asa cum pãrintii de odinioarã au reusit sã spiritualizeze pustiul - care simboliza locul absentei lui Dumnezeu sau al vidului spiritual - umplîndu-l de prezenta lui Dumnezeu, tot asa si noi, de vreme ce nu ne-am pierdut calitatea pe care ne-a dat-o Hristos, aceea de a fi lumina lumii si sarea pãmîntului, sã ajutãm la reînnoirea lumii, nu prin ceea ce facem, ci prin ceea ce suntem.
Preaiubit popor al lui Dumnezeu,
Dincolo de greutãtile si neîmplinirile multora, am consemnat cea mai importantã paginã de istorie din cei sase sute de ani de cînd existã aceastã eparhie. Data de 13 septembrie a anului mîntuirii 2009 va rãmîne pentru toatã suflarea care trãieste în teritoriul jurisdictional-canonic din centrul Moldovei, respectiv tinutul de odinioarã al Tãrii de Jos, un moment memorabil, deoarece acesta a devenit Arhiepiscopia Romanului si Bacãului. Nu în cele din urmã, doresc sã vã multumesc din inimã dumneavoastrã, preacucernici preoti si preacuviosi pãrinti, credinciosilor din toate categoriile sociale, fiii vrednici ai eparhiei noastre, care sînteti lauda episcopatului meu. Vã asigur de toatã dragostea si pretuirea mea, rugînd pe Mîntuitorul, nãscut prunc în ieslea Betleemului, sã vã binecuvînteze si sã reverse în inimi luminã si har, ca în virtutea acestor energii necreate sã purcedeti calea mai departe, cãtre Împãrãtia lui Dumnezeu. Avem convingerea cã am adãugat împreunã la edificiul spiritualitãtii înaintasilor cãrãmida rînduitã nouã de Providentã si ne putem mîndri cã sîntem urmasii atîtor ierarhi sfinti în aceastã parte a Moldovei binecuvîntate de Dumnezeu. Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatãl si împãrtãsirea Sfîntului Duh sã fie cu voi cu toti! Amin!
Al vostru pãstor si pururea cãtre Domnul rugãtor,
|
Autentificare
