PROtest
La vita e bella
Particula „pro“ poate fi tratatã propriu gramatical ca fiind o proclizã; chiar dacã, în mod curent, este consideratã a fi un simplu element de compunere în formarea unor adjective. ÃŽn fraze si propozitii. Mã gîndeam la aceastã problemã în clipa în care mã întrebam de ce nu sînt pro. Si, mai mult, atunci cînd puneam la îndoialã probitatea profesionalã si moralã a celor care ne produc atîta durere conducîndu-ne prost, dupã cum afirmã unii. Ba, chiar foarte prost, dupã cum spun altii, mai profesionisti.
Probabil cã programele propuse de producãtorii si proprietarii prostului (pardon!) postului „Pro“ probeazã problematica pe care propovãduitorii acestui procedeu de probãluialã si-o asumã în nume propriu.
Propagatori ai unui prompt program de prostire a progeniturilor proletariatului, ai unui prolix si exacerbat spirit de proprietate, prospectînd cu consecventã, si probitate probabil, raportul promit - profit, maestri ai prospectivei în propensiunea imaginii protelevizate, proteguitori ai protipendadei si propulsanti ai unei progeneratii de prostovani, dovedesc o proeminentã prodigalitate în protejarea programului proclamativ propus.
L-am revãzut nu demult pe micul ecran, convertit programatic în procuror de circumstantã al celor ce-l ascultau cuminti si se amuzau cîndva de proiectele sale prostesti. Protagonistul de la începutul mileniului, de pildã, proslãvitul Proliiiiiiiiiiiin Prolinescuuuuuuuu, protopsaltul proverbial de acum al provocãrilor care oscileazã între prozaism si protocronism, între proudhonism si proorocire prospectivã, a devenit prin prolongatie un fel de procurator prometeic al „Pro“-ului, propagandist prosper al propriei prohorisiri.
De altfel, în profundele prolegomene din prologul fiecãrui program propagat s-a dovedit a fi proleptic si propovãduitor al unor propuneri programatice, cum îi stã bine, probabil, unui fost proletar proptit profund în protoistoria prodemocratiei providentiale, pentru unii, în procesul profesionalist de procopsire.
Asta în afara faptului cã în luminile propriilor proiectoare i-am descoperit, din profil, usorul prognatism si mai nuantata pronatie determinatã de o usoarã proctalgie, probabil. Deh! Prostata...
Promotor al unui intelectualism de provenientã provincialã, cu un limbaj propriu ce oscileazã între protuberantã si protap, ar putea fi luat cu usurintã drept un proxenet prototipic ce-si propune, printre altele, propagarea unui proces proverbial de prozelitism facil si proteic fatã de un prostovan mai mare decît el, profanator al tuturor valorilor acestei tãri. Protãpit în prosceniu, ca un prosector prosper, propagator al ideilor de pe prompter, maestru conjunctural si spontan al prolepsei, prognozei, procreerii si progesteronului, esueazã de fiecare datã -printr-un profund si problematic prolaps - în prohab. Este domeniul cel mai propriu prototipului proboscidian care, în afara aerului proaspãt si profesional, prodig în pronuntie, profet atoatestiutor, cu ambitii si veleitãti de promptuar, promite propagarea spiritului sãu protelevizat în rîndul prostimii cãzute în prostatie, propunînd intransigentã în problema proscriptiei. Proximul profit procurat prin acest prodigios procedeu reflectã profunda promiscuitate din aceastã proslãvitã tarã a cãrei pronie nefericitã proclamã prostia la rang de program de stat. Cu alte cuvinte, un alt fel de a promite progresul. Pro mitraliera! Este ca diferenta - sonorã, evident - dintre Proust si Prometeu, de pildã. Sau ca cea dintre protocronism si proletcultism.
Dincolo de acest mãrunt propupincurist, cãzut si în dizgratie, dar si în prostatie, si propulsat ca multi altii în problemele teoretice ale prodemocratiei, se aflã proeminentul profanator sef cu care ne-a procopsit istoria. Profetic, protectionist, profeminist proeminent, progresist pîrît, provocator, profan, pasionat de probatorii, propovãduitor al prorogãrii drepturilor umane elementare si al proscrierii politice, adept al prozei cotidiene si spãlãtor de provã, ne-a tintuit în protoistorie, undeva prin epoca fierului si a protozoarelor.
A conduce prost o tarã ce se vrea în plin proces de propãsire, proiectînd un procedeu de producere a progresului national prin oprobriu si prohibitie alimentarã si financiarã, proteguind masa de potentati cretini ce diriguiesc asa zisul progres al tãrii, si nu de putine ori progeniturile lor, provoacã probleme profunde în sistemul social neprotejat de nici o mãsurã de protectie. Profetul proclet si prodigios din fruntea natiei, care în ciuda oricãrei logici are totusi proclamati prozeliti apropiati, dovedindu-se proteic asemeni unui protoiereu, se pronuntã - proverbial, de acum - în problemele grave ale profesorimii vãduvite de procente importante ale salariilor, proferînd insulte asupra pensionarilor prosternati care, de regulã si prin prodefinitie, sînt pro. Apropos! Acest proces idiot de prostire a oamenilor de cãtre cel care promulgã si proceteste, si de cãtre protipendada proputere, fruntasã în productie, care prolifereazã prin propagandã prolixã, mincinoasã, prodigã si prohibitivã, de aprozar, este programat sã functioneze probabil pînã la sfîrsitul lumii. Din aproape în aproape, cum ni se promite. Propusa protejare a prostimii opulente, propulsatã în sferele profunde ale proclamatei puterii, ocupatã cu procrearea si mentinerea profundului program de probãluire în masã prin promisiuni si pronuntãri desarte despre protectie socialã si exercitiu coprofag - ba chiar si prin procurori deseori - este o profesie de prostealã colectivã programatã. Doar providenta si pronia cereascã mai poate salva aceastã natie proscrisã din promisele probleme pe care procariotii i le procurã; cu asiduitate si probitate profesionalã. Ca într-o leprozerie.
Probabil cã din acest motiv mã îndoiesc cã ideile improprii propagate de prozelitii „Pro“-ului sînt - vorba lor, din propozitie! - cele mai protivite.
|
Autentificare
