 Reporter la graniþa latinitãþii
• timp de o sãptãmînã, un redactor de la Monitorul de Roman a stat de „strajã“ la graniþa dintre Moldova ºi Ucraina, alãturi de colegii din Republica Moldova • „avem oameni mari, locuri pitoreºti, ºi istorisiri reale, dar sînt foarte puþini cei care sã le povesteascã“, a rezumat gazda ziaristului pietrean istoria acelor locuri • Un redactor al cotidianului „Monitorul de Roman“ a luat parte, în perioada 24-30 noiembrie, la un proiect de colaborare transfrontalierã moldo-românã a ziariºtilor din presa localã. Acþiunea a fost pusã în practicã de Asociaþia Presei Independente (API) din Republica Moldova, scopul fiind de a permite oamenilor de presã din România sã fie un fel de „mentori“ pentru colegii moldoveni care, de foarte mult timp, suferã de pe urma presiunii execitate de mass-media sovieticã. Aceastã adevãratã aventurã a debutat, pentru ziaristul romaºcan, luni, 24 octombrie cînd, la seminarul introductiv, de punere în temã a tuturor participanþilor, au fost prezentate obiectivele programului menþionat. Fiecare reporter român a primit un ghid, ziarist la publicaþiile afiliate API, dupã care s-a plecat în localitãþile repartizate fiecãruia. Redactorul Monitorului de Roman a avut ºansa sã ajungã la sãptãmînalul independent „Observatorul de Nord“, din localitatea Soroca.
Deplasarea cãtre oraºul aflat la 160 kilometri de Chiºinãu a pornit în culorile sumbre zugrãvite de reprezentanþii API, referitoare la lupta pe care trebuie sã o ducã un redactor local pentru a obþine o informaþie. Presã „liberã“, dar sub îndemnul de a nu ieºi pe stradã dupã o anumitã orã, în condiþiile în care aveam sã vãd o sãrãcie lucie. ÃŽntr-o flagrantã contradicþie cu cele auzite, dupã mai multe ore de mers cu maºina, ne-am oprit pe o strãduþã liniºtitã din Soroca, mãrginitã, de ambele pãrþi, de numeroºi copaci, ce îºi scuturau frunzele ruginii. O liniºte netulburatã de nimic, de parcã zumzetul stresant ºi trepidant al marilor oraºe n-ar fi ajuns nicicînd aici. Peisajul aducea cu cel din micile staþiuni româneºti pierdute printre munþi. Ospitalitatea gazdelor, soþii Victor ºi Elena Cobãsneanu, cei care conduc sãptãmînalul amintit, a întrecut toate aºteptãrile. A doua zi de la sosire, impresiile s-au succedat cu repeziciune, iar realitatea a fost cu totul alta decît cea „sumbrã“, prezentatã iniþial. Soroca, capitala raionului cu acelaºi nume, are, conform statisticilor, 40.000 de cetãþeni, dintre care, ca mai peste tot cuprinsul Republicii Moldova, mai bine de 10.000 au ales calea strãinãtãþii, iar restul, inclusiv trei deþinãtori ai „Ordinului Steaua României în grad de ofiþer“, au decis cã este mai bine de vieþuit la umbra marii cetãþi medievale a lui ªtefan cel Mare. Observatorul de Nord este publicaþia cea mai cititã din cîmpia Sorocii, ºi nu numai, iar cei peste 7.000 de abonaþi au gãsit, pe parcursul a ºapte ani, de cînd existã sãptãmînalul, un sprijin de nãdejde. ªi oamenii sînt parcã altfel decît în restul þãrii, îºi vãd de treaba lor ºi încearcã sã îºi ducã traiul fãrã a crîcni. Poate ºi aceastã pasivitate le-a permis comuniºtilor sã revinã la putere, chiar dacã înaintaºii lor au smuls, cu forþa, ºi i-au deportat pe bunicii ºi pãrinþii multora din locuitorii raionului. Cu toatea acestea, oficialitãþile de la Consiliul Raional sau de la Comisariatul de Poliþie, au fost binevoitoare cu redactorul „strãin“ ºi nu au ascuns informaþii, aºa cum se zvonea, ci doar au fost puþin reticenþi. Atît oraºul, cît ºi o parte dintre satele limitrofe, sînt localitãþi de graniþã, apa Nistrului fiind cea care desparte limba românã de cea rusã, respectiv Moldova de Ucraina. Chiar pe dealul Sorocii a fost construit un monument „Lumînarea Recunoºtinþei“, casã pentru „Badea Mior“, care, pentru toþi cei ce ºtiu acest lucru, reprezintã locul unde se „sfîrºeºte“ latinitatea. Acest lucru constituie o mîndrie deoarece limba vorbitã, preponderent, este româna ºi nu a fost înlocuitã cu rusa, aºa cum s-a întîmplat cu alte localitãþi de graniþã.
Care e adevãrata Moldovã?
ÃŽn peregrinãrile prin cãtunele arondate, am fost uimit sã constat cã sãrãcia scoasã în faþã de unii nu se regãseºte ºi în realitate. Dacã în România sînt încã o puzderie de bordeie din lut, þãranii moldoveni au case din piatrã, iar bogãþia cea mai mare este cea sufleteascã. Pentru a exemplifica, este suficient de amintit faptul cã, la doar ºapte kilometri de Soroca, existã un sat care, el însuºi, reprezintã un monument. Celebrul Cosãuþi sau „localitatea de granit“, cum a fost denumitã de turiºtii strãini, deþine cea mai mare carierã de piatrã din întreaga þarã ºi nu numai, iar meºterii pietrari locali fãuresc monumente care au dus faima locului. Nu existã gospodãrie sã nu aibã gardul din acest material, iar casele sînt înãlþate tot din granit. Dupã o sãptãmînã de experienþe inedite, am dat dreptate redactorului ºef al „Observatorului de Nord“: „Avem oameni mari, locuri pitoreºti, ºi istorisiri reale, dar sînt foarte puþini cei care sã le povesteascã“.
|
Autentificare
