 „Obiectivul nostru nu este aderarea în 2008, ci în 2007“
- interviu realizat cu Jonathan Scheele, ºeful Delegaþiei Europene în România
Reporter: Conduceþi una dintre reprezentanþele diplomatice cumva atipice. Scopul ei ºi al misiunii este îndeplinit cînd se desfiinþeazã. Cum vã simþiþi prin comparaþie cu omologii dumneavoastrã?
Jonathan Scheele: Rolul unei delegaþii a Comisiei Europene nu este acelaºi ca al unei ambasade clasice, mai mai ales într-o þarã candidatã, devenitã acum þarã în curs de aderare ºi de aceea în orice caz avem un rol diferit în comparaþie cu colegii, ambasadorii statelor membre sau ambasadorii altor state. Este diferit, dar este foarte motivat de faptul cã România este un stat în curs de aderare. Poate cã delegaþia are un rol cu un profil mai ridicat decît spun alþi reprezentanþi ai Comisiei Europene în alte þãri unde rolul ºi statutul Uniunii nu este atît de important pe plan politic naþional.
Rep.: Poziþia dvs., cel puþin în cursul anului trecut ºi chiar acum doi ani, dar mai ales anul trecut - pentru cã a fost an electoral în România - a fost perceputã într-un mod particular de cãtre public. De asta fãceam deseori ºi asocierea cu un Michael Guest. ªi dvs., ºi fostul ambasador al Statelor Unite ale Americii aþi pãrut oameni dedicaþi României ºi interesului naþional românesc mult peste cadrul de acþiune al unui diplomat acreditat. Aþi fãcut deci cumva mai mult.
J.S.: Nu. Nu sînt sigur dacã este o percepþie, dar sînt mai mulþi ambasadori care au devenit iubitori ºi prieteni ai României. Dar rolul unui prieten este de a fi în primul rînd un prieten onest, sã spunã adevãrul ºi nu ceva convenabil. Avem un proverb englezesc care spune: „Diplomaþii sînt trimiºi în strãinãtate sã mintã pentru þara lor“.
Rep.: Hai sã-l legãm de alt proverb, tot englezesc: „Cine nu greºeºte nu face nimic“.
J.S.: Exact, exact. ªi eu cred cã este o concepþie depãºitã de diplomaþie. Diplomatul are rolul de a spune adevãrul, nu întotdeauna pe piaþa publicã, dar în legãturã cu prietenii în particular trebuie sã-l spunã.
Rep.: Dvs. aveþi studii tehnice, sînteþi inginer...
J.S.: Inginer, dar ºi economist.
Rep.: Probabil cã aþi aprofundat ºi teoria sistemelor.
J.S.: Da, da.
Rep.: Cît v-a ajutat în diplomaþie ºi, mai ales, în misiunea din România?
J.S.: Eu cred cã nu toþi diplomaþii trebuie sã fie juriºti. Important este cã tehnica e o abordare logicã. E foarte importantã pentru a înþelege care sînt consecinþele.
Rep.: Apropo de mesaj corect ºi consecinþe, pentru foarte mulþi a fost o surprizã cînd, recent, preºedintele Parlamentului European a spus sã nu se mai ameninþe România ºi Bulgaria cu clauzele de salvgardare din cauzã cã aderarea lor la UE nu poate fi amînatã dupã 1 ianuarie 2008. Lucrurile astea erau binecunoscute mãcar pentru cei implicaþi în procesul de aderare. De ce s-au ferit toti sã comenteze acest aspect, inclusiv analiºtii de notorietate ai României?
J.S.: Poate cã pentru comentatori, care ca ºi dumneavoastrã au citit Tratatul de aderare, nu era o surprizã. Dar de fapt care este scopul acestei clauze? Scopul nu este de a avea o scuzã pentru amînare sau de a sancþiona þara, ci de a motiva ºi încuraja reforme necesare pentru a fi pregãtiþi de aderare. Obiectivul nostru nu este aderarea în 2008, ci aderarea în 2007. Experienþa cu unii membri care au aderat în 2004 este cã la un moment dat au spus „Gata, sîntem înãuntru, am semnat tratatul, am rezolvat problemele pînã la 1 mai 2004“, dar nu era aºa. Fiindcã pentru România ºi Bulgaria era o perioadã mai lungã între momentul închiderii negocierilor ºi momentul aderãrii era poate mai mult de fãcut. De aceea am ales aceastã opþiune de a menþine o presiune. Sincer eu cred cã a avut un efect benefic.
„ÃŽn aderare nu este lapte ºi miere, ci sînt drepturi, avantaje, dar ºi obligaþii“
Rep.: Oprindu-ne asupra recentului Raport de monitorizare al Comisiei Europene, nu am putea înþelege din el ºi un avertisment, anume cã pînã în primãvarã ar fi termenul prea scurt pentru a se rezolva restanþele?
J.S.: Nu e vorba de a rezolva pînã în primãvarã. Avem timp încã pînã la sfîrºitul anului viitor pentru a rezolva problemele. Dar trebuie sã avem încredere cã, pînã la sfîrºitul anului, România va fi suficient de pregãtitã, mai ales în domeniile cheie. Este încã timp. De exemplu, momentul pentru a avea stabilite mecanismele de gestionare a agriculturii nu este aprilie-mai.
Rep.: Sã ne întoarcem la comunicare. Foarte multã lume face confuzii, s-au amestecat euro-miturile cu euro-spaimele ºi sãrim peste costuri. Iatã, încet-încet, începe sã scadã euro-optimismul românesc. Pe mãsurã ce lumea începe sã afle despre costurile reale ale integrãrii. Oare nu era mai bine sã se spunã adevãrul românilor de la bun început?
J.S.: Îmi amintesc cã, la începutul mandatului meu, la sfîrºitul lui 2001 ºi începutul lui 2002, am spus cã mã tem un pic aici, în România, de nivelul ridicat al entuziasmului. Era cam 80-85% în favoarea aderãrii. Am spus public cã poate nu este prea bun, pentru cã este ceva care nu reflecteazã ºi o înþelegere bunã despre impactul aderãrii. De aceea membrii delegaþiei am schimbat ºi strategia noastrã de informare. Am pus foarte mult accentul pe fonduri de preaderare ºi aºa mai departe. S-a schimbat mult mai mult spre douã elemente. În primul rînd, informarea asupra impactului pe diferitele sectoare - rural, tineretul, IMM-uri - dar ºi pe valorile europene, adicã în aderare nu este lapte ºi miere, ci sînt drepturi, avantaje, dar ºi obligaþii. De aceea am vrut sã echilibrãm mai mult balanþa de informare. Ei bine, Delegaþia singurã nu poate sã facã acest lucru ºi, din pãcate, din partea guvernului, eforturile de informare nu au fost atît de bine coordonate.
Rep.: Poate nici interesaþi nu au fost?
J.S.: Ba da! Dar eu cred au fost întotdeauna probleme de coordonare a eforturilor pentru informare despre aderare. ªi eu cred cã este foarte bine cã anul acesta s-a început a vorbi despre costuri. De fapt care sînt costurile?... Costuri, iatã, sînt foarte des investiþiile pentru firme, pentru a putea sã respecte reguli ºi norme, nu doar pentru Bruxelles, dar ºi pentru sãnãtatea consumatorilor, pentru a putea exporta direct, fãrã control, spre alte pieþe din Europa ºi în lumea întreagã. Sînt investiþii care sã le permitã firmelor sã fie mai competitive în aceastã lume, unde preþul singur nu înseamnã competitivitate.
Rep.: Aþi pomenit mai devreme despre cum s-a lucrat în România cu fondurile de preaderare; cu ce-o sã fie apoi e altã istorie. Dumneavoastrã aþi venit în Neamþ, aþi avut un traseu ºi aþi vizitat diverse obiective, oameni ºi afaceri care au beneficiat de fonduri europene. Nu e totul o poveste de succes în România. Existã ºi o listã neagrã a celor care au deturnat fondurile, a celor care nu vor mai avea acces la ele. Cînd veþi face publicã o asemenea listã? Lumea aºteaptã.
J.S.: Sincer vorbind, nu existã o listã neagrã. Sînt unii contractori, nu neapãrat români, care nu sînt autorizaþi sã participe în licitaþii pentru fonduri europene pentru cã nu au respectat regulile de procedurã sau de eticã, dar este altceva. Sînt proiecte care nu au mers bine. Unii au fãcut scandaluri, care poate nu au apãrut în presã.
Rep.: De ce sînt proiecte cu probleme?
J.S.: Poate sînt douã-trei tipuri de probleme. Sînt ºi proiecte bine fãcute care nu au reuºit deoarece concepþia nu a fost cea mai bunã, dar au fãcut totuºi ceva. Curtea Europeanã de Conturi face audituri despre impact, facem ºi noi o evaluare a programelor pentru a ºti mai bine ce se întîmplã. Sînt într-adevãr proiecte care nu au reuºit - sînt puse pe hîrtie. Am ºi un alt caz. Iatã, programul RICOP, care a fost un mare program, foarte complex, a mers foarte prost de la început, a fost teribil. La Bruxelles, cînd am vorbit cu statele membre despre RICOP s-a spus: „Sã nu vorbiþi cu noi despre acest program!“. La sfîrºit, dupã multe probleme, RICOP a reuºit ºi este de fapt o poveste de succes. Sînt mai multe lecþii din acest proiect, dar sînt ºi proiecte în care sînt greºeli foarte mari.
Rep.: Am înþeles, inclusiv aspectul diplomatic al rãspunsului. Gîndul îmi rãmîne la fraude.
J.S.: De fapt este evident cã ºi presa joacã un rol foarte important. Nu doar presa, ci ºi societatea civilã ºi autoritãþile. Sînt ºi probleme cu autoritãþile. Sînt greºeli care pot fi rezolvate în timpul unui proiect - chiar sînt probleme de incompetenþã ºi sînt cazuri de fraudã! Dacã e vorba de fruadã, este evident cã banii contribuabililor europeni trebuie sã fie recuperaþi, chiar dacã nu e vorba de un proces penal. Dar, dacã este o adevãratã fraudã sau un caz de corupþie, trebuie urmãrit ºi un proces penal pentru cã nu este suficient un proces administrativ. Sînt ºi lecþii bune, sînt ºi rele. În toate proiectele, care vor avea programe mai mari, mai importante în viitor, dacã vom avea aceleaºi probleme va fi foarte, foarte greu sã fie gestionate.
Moldova, ºi cea de peste Prut, zonã sensibilã
Rep.: Un subiect sensibil în România este Moldova, o zonã defavorizatã, rãmasã în urmã. Iar judeþul Neamþ este eminamente unul dezindustrializat. Dar, sã nu uitãm cã vom asigura frontiera Uniunii Europene cu Republica Moldova, cu Ucraina, zone sensibile. Ce se poate întîmpla în condiþiile în care totuºi Moldova noastrã, ca sã nu spun doar Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, va rãmîne la acelaºi nivel, cu acelaºi decalaj? Dacã autoritãþile naþionale nu vin peste cele locale ºi regionale sã le stîrneascã, sã le împingã, se poate stimula treaba asta la nivel Uniune? Care este orizontul de aºteptare?
J.S.: În primul rînd, va fi o frontierã a Uniunii Europene extinse, dar nu implicã o cortinã de fier ºi de aceea nu va fi uºor. Trebuie sã fie o bunã cooperare între România ºi vecinii ucrainieni ºi moldoveni. ªi trebuie încurajat ºi traficul transfrontalier local. Aceºti oameni au trãit împreunã, peste Prut, ºi Prutul nu trebuie sã fie o barierã impermeabilã. În acelaºi timp trebuie controlat fluxul de persoane, mai ales cele care nu sînt din localitate, pentru a evita traficul persoanelor sau drogurilor ºi aºa mai departe. Dar, este evident cã dezvoltarea Moldovei e foarte importantã. Infrastructura este importantã. Vedeþi, legãtura Bucureºtiului cu Moldova, dar ºi a Moldovei cu Ardealul, trebuie dezvoltatã prin fonduri. Avem fonduri, dar deja pe plan economic ºi social aceastã regiune (Moldova - n.a.) primeºte mai mulþi bani decît orice altã regiune din România. Trebuie foarte bine gîndit cum se cheltuiesc aceºti bani pentru a avea impact pe dezovoltarea economicã ºi socialã.
Rep.: Revin ºi spun cã mã tem cã ai noºtri nu se vor pricepe sã cheltuiascã mai mult ºi mai bine.
J.S.: Sînt autoritãþile naþionale, dar sînt ºi autoritãþile regionale care au aceastã responsabilitate. Nimeni nu ºtie mai bine decît cei de la Regiune care sînt prioritãþile, dar este evident cã nu este suficient sã ºtie, important este ºi de a pleca de la aceastã analizã spre acþiuni concrete ºi cu un sprijin de la anumite structuri naþionale pentru a asigura o dezvoltare corectã în aceastã zonã. Evident, dacã nu se va face ceva într-o perioadã mai lungã, este evident cã prioritatea pe plan financiar va deveni mai importantã pentru aceastã zonã, dar sper cã nu va fi necesar. Am vãzut la Vaslui, de exemplu, o anumitã schimbare de culturã, de abordare. Am fost foarte impresionat! M-am întîlnit cu o tînãrã întreprinzãtoare care a ieºit din facultate - turism - anul trecut ºi care, din moºtenirea bunicii, a vîndut casa ºi terenul ºi a investit într-o pensiune în Agapia. Construieºte, ºi-a asumat riscul ºi a ales sã rãmînã în zonã, sã investeascã în zonã. Este ceva remarcabil ºi eu sper cã nu este un exemplu singular!
Rep.: Va fi un „success story“ care va face pui?
J.S.: Dacã va fi un „success story“ vom vedea!
Rep.: Iar eu sper cã ne vom revedea...
„Va rãmîne o parte din mine care va fi româneascã“
Rep.: În România, sînteþi cetãþean de onoare prin vreo localitate?
J.S.: Da, cred cã da. Am uitat... Cred cã în Hunedoara, în judeþ.
Rep.: La Deva?
J.S.: Da, la Deva.
Rep.: V-ar tenta sã renunþaþi la cariera diplomaticã pentru o opþiune politicã?
J.S.: Sigur cã nu. Nu sînt un politician.
Rep.: Dupã ce se încheie misiunea în România, vã gîndiþi cumva sã pãstraþi aici un loc de refugiu, sã reveniþi într-un colþ de lume drag?
J.S.: Nu ºtiu dacã voi pãstra un loc de refugiu, dar ºtiu sigur cã va rãmîne o parte din mine care va fi româneascã ºi cã trebuie sã revin, sã mã reîntorc în þarã, poate nu imediat.
Rep.: Conºtientizaþi cã veþi rãmîne în manualele noastre de istorie?
J.S.: Nu ºtiu dacã ar fi meritat, dar este poate motivant pentru mine. Nu pentru a rãmîne în manuale, dar pentru a-mi justifica activitatea.
|
Autentificare
