 Vin americaniii!
La orã de maximã audienþã, menestrelul ºef al diplomaþiei româneºti, despre Mihai-Rãzvan Ungureanu este vorbire, iese pe televizor ºi ne anunþã, þopãind nãtîng într-un picior, cã visul de aur al bunicilor noºtri, croºetat la lampã tocmai din 1940, este pe cale sã se încheie cu happy-end: Vin americaniii!
De ce crede domnia sa cã românii îi aºteptau încã din 1940 pe yankei este mai greu de exprimat, fie ºi dacã ne amintim cã, la ora aceea, bãieþii de peste ocean stãteau bine mersi acasã la ei, vrãjiþi de „poveºtile de la gura sobei“ ale preºedintelui Roosevelt.
Nici în 1944, cînd în sfîrºit au venit americanii ºi ne-au bombardat copios Bucureºtiul ºi Valea Prahovei, nu se apucaserã bunicii noºtri de croºetat vreun rînd la visul ãsta, de care acum face atîta caz nepoþelul Rãzvan.
Pe atunci românii erau încã într-un „brüderschaft“ prelungit cu nemþii ºi bunicii hãlãduiau prin smîrcurile de la Cotul Donului sau descopereau frumuseþile Siberiei, iar cei mai norocoºi subtilizau pe acasã ceasurile uitate de soldaþii germani pe ghizdelele fîntînilor, unde aceºtia se spãlau dimineaþa civilizat ºi sportiv.
Ce e drept, dupã 1945, bunicii noºtri, sãtui de ifosele ºi de damful de votcã al noului ocupant în pufoaicã, au început sã suduie ºederea prelungitã a americanilor pe malul vestic al Elbei, mirîndu-se de ce se tot scarpinã ãia în turul pantalonilor ºi nu trec odatã apa, pentru a-ºi aºterne taberele pe malul Prutului, prelungire cu Kogãlniceanu.
Dupã 1945 s-au tot iþit bunii noºtri cu ochii în soare, dupã niscaiva avioane care sã aducã ºi americani, nu numai bombe, dar nu ºtiau sãracii cã la Yalta ºi Potsdam, meridianul trasat cu creionul lui Stalin împãrþea România în 90% EST ºi 10% VEST. De creion au þinut ºi americanii, ºi englezii, ºi nu i-a tremurat nimãnui mîna.
ªi acum, vine val-vîrtej nepotu lu' Ungureanu, stîrnind colbul pe uliþã ºi urlînd în gura mare cã vin americanii.
Sã vie sãnãtoºi, ºi ce-or sã facã, o sã ne pãzeascã de Marea Neagrã?
Au noroc cã sîntem popor iertãtor ºi ospitalier, iar Murfatlarul încã n-a secat. Poate punem de o nouã minoritate, a 19-a, cã traseistele de pe axa Cernavodã-Constanþa-Mangalia au dat zvon de mare fierbere, cã amorþiserã sãracele, de atîta stat.
Ca sã testeze terenul, Washington-ul ne-a trimis-o ca emisar pe Condoleezza Rice, o fãtucã coaptã ºi la minte ºi biologic, care ne-a vizitat þara în cîteva ore, numai suficiente pentru a semna „Acordul de acces“ la nu ºtiu ce ºi pentru a ne declara cã de acum sã ne þinem de fraþi cu americanii.
Pãcat cã dupã semnare n-a fost timp de stropit evenimentul, nici mãcar preþ de o sãrmãluþã ºi un pahar de oarece, ca sã aibã mãcar o amintire despre România. Cã aºa sînt americanii ãºtia în relaþia cu noi, cînd îi aºteptãm nu vin, iar cînd vin, nu stau mult, un motiv în plus ca sã ne invidieze Irakul.
Noua geostrategie americanã o sã ne coste de o sã ne usture, dacã þinem seama numai de valul contestaþiilor europene cu privire la noua posturã a României, de gazdã a puºcãriilor zburãtoare americane. Expansionismul american în Europa, justificat de antiterorism, începe sã deranjeze toate axele europene, ceea ce nu cade bine României. Mai devreme sau mai tîrziu se va dovedi cã Irakul, dacã nu era, trebuia inventat.
Cît despre noi, vorba poetului, bucuroºi le-om duce toate… iar pe nepot sã-l strîngã cineva de pe uliþã, cã se face searã repede ºi se dã drumul la cîini.
|
Autentificare
