Ochiul public: Cu mascã, fãrã mascã
N-am crezut cã vor trece atîtea ºi atîtea sãptãmîni pînã sã ne regãsim în aceste pagini. Subiecte, slavã Cerului, au tot fost, doar cã timpul meu liber si inspiraþia n-au avut parte de întîlniri cu final fericit.
Ajuns de douã sãptãmîni în capitala Belgiei ºi a Europei, uitînd sã cer voie unor spirite pietrene zbuciumate, care se bagã singure în seamã, nu am defel mai mult timp liber. Însã, viaþa ºi lucrul sub o presiune neromâneascã confirmã încã o datã ceea ce mulþi refuzã sã recunoascã: te pot face sã gîndeºti mai limpede la cele de acasã. Cînd resursa de ironie renaºte ºi ea, o anume relaxare vine de la sine.
S-a întîmplat sã intru alãturi de trei colegi de stagiu (*), în urmã cu cîteva zile, într-o prãvãlie cochetã din interminabilul centru istoric al Bruxelles-ului. Vitrina îºi fãcuse datoria, „agãþîndu-ne“ cu niºte mãºti fantastice. Chipul Maestrului Yoda, personajul acela mic ºi charismatic din Rãzboiul Stelelor, mi s-a pãrut de departe a fi cea mai reuºitã lucrare. ÃŽnãuntru, aveam la rîndul nostru sã rãmînem mascã. Agãþatã într-un cîrlig, se strîmba o faþã de Bill Clinton atît de remodelatã încît semãna cu Adrian Nãstase! Omul de la tejghea, un homosexual pasiv, agresiv de coafat ºi machiat, dar super-super manierat, n-avea cum sã priceapã de ce mã stricam de rîs taman în capitala þãrii care ºi azi considerã cã retragerea din… Congo a fost una ruºinoasã.
ÃŽn altã zi, una dintre primele, marcatã de botezul utilizãrii metroului local, aproape cã n-a fost staþie în care sã nu dãm de cîte unul de-al nostru. Dacã îi adunã Poliþia pe toþi odatã, se face de-un taraf, cu rezerve cu tot. Am fost realmente impresionaþi de îmbrãcãmintea lor curatã, în contrast violent cu mizeria din Bruxelles. La sfîrºit de sãptãmînã, mai ales, aceastã urbe - ajunsã capitalã europeanã cam din greºealã - trãieºte sub ocupaþia gunoaielor. E o mãzãcie de nedescris, de neimaginat în România, un dezastru trecut generos cu vederea, în ciuda minunatului cod neaplicat al culorilor pentru sacii de gunoi. Ca o ironie a sorþii, predominã albul, semnalînd deºeurile nesortate. Na, uite cã am uitat codul culorilor gunoaielor din Piatra. O fi rãmas una pentru „nesortate“?
Asta e, orice aº face, tot spre Piatra ajung sã virez. Ceea ce nu e foarte greu, cîtã vreme aici trec drept cel ce vine din Pinalty Land. Alãturi de colegii din Mischie Land ºi Mazãre Land, m-am scos ieftin, cãci nu ni se aplicã apelarea manelistã de tip Adi de la Vîlcea.
Dacã tot integrez Piatra în context, cred cã meritã povestitã o întîmplare parcã ruptã din filme. Era la ceas de dimineaþã clasicã pe aici, cînd ajungi sã acuzi termometrele de minciunã sfruntatã. ÃŽn staþia de tramvai de la intersecþia Defacqz cu Louise, mi-a sãrit în ochi o femeie mãrunþicã, uscatã, poate la vreo 50-55 de ani, cu niºte ochi albaºtri aproape ireali. Purta o scurtã mai puþin obiºnuitã, avînd cusutã pe mîneca dreaptã o emblemã brodatã ce trimitea la o expediþie pe Vîrful Annapurna, din Himalaya. N-am rezistat tentaþiei, poate ºi din cauza frigului pãtrunzãtor ce nu pãrea s-o afecteze, ºi am întrebat-o ca tot þãranul român dacã scurta e originalã, dacã are vreo legãturã cu ce e brodat pe emblemã. Miratã mai degrabã de conþinutul întrebãrii, decît de impoliteþe, a zis cã da ºi, la rîndul ei, a fost curioasã sã afle de unde atîta curiozitate pe capul meu. I-am spus cã la mine acasã, în România, am un prieten alpinist de alpinist, obiºnuit cu altitudinile cele mari ale lumii. A dat din cap a înþelegere, iar cînd sã îmi cer repede încã o datã scuze pentru deranj, pentru cã venea ºi tramvaiul, m-a trosnit întrebîndu-mã: „Prietenul dumneavoastrã se numeºte Lakatusu?“ Pînã sã mã dezmeticesc, se pierduse deja printre cãlãtorii grãbiþi. Nu mai trebuia nici o mascã, nici un Yoda - faþa mea þinea loc de cuvinte.
Revenind la þara unde problemele lingvistice i-au fãcut pe oameni sã se batã în stradã ºi în anii '60 ai secolului trecut, se spune cã nimic nu o caracterizeazã mai bine decît „unitatea prin suspiciune reciprocã“. Regatul Belgiei, dintotdeauna o þarã divizatã, este surprinzãtor de animat, subiect al teoriilor de conspiraþie, al tulburãrilor politice ºi instabilitãþii sociale, în care Constituþia ºi familia regalã au acþionat ca forþe unificatoare. Simpla formulare oficialã a formei de organizare este pe deplin grãitoare: stat federal format din trei comunitãþi culturale (neerlandofonã, francofonã ºi germanofonã) ºi trei regiuni (Flandra, Valonia ºi Bruxelles - Capitalã).
Condamnat fiind sã descopãr Belgia începînd cu capitala, nu pot ocoli douã repere impresionante ale acestei regiuni: PIB pe cap de locuitor - 46.378 euro; ponderea salariaþilor din sectorul serviciilor - 88,8%. Dincolo de aceste cifre ºi altele ce descriu prosperitatea, aceasta nu este ostentativã, nici mãcar la miile ºi miile de funcþionari europeni prea bine plãtiþi, proveniþi din varii spaþii culturale. Masca de Bruxelles pe care o poartã lumea de aici devine o certitudine de la o zi la alta. Dacã regulile ºi rigorile impuse de, scuzaþi expresia, birocraþia funcþionalã a Uniunii nu s-ar prãbuºi efectiv peste tine, ai putea lesne face o paralelã cu bucureºtenizarea de odinioarã a parveniþilor din provincie. Mãºtile purtate de români devin astfel cu atît mai interesant de urmãrit. Printre ei, 26 au de petrecut încã 8 sãptãmîni la un stagiu organizat de Uniunea Naþionalã a Consiliilor Judeþene din România. Voi reveni. Ca de obicei, fãrã mascã.
|
Autentificare
