Garda moare, dar nu se predã!
Cînd trupele coaliþiei antinapoleoniene au înconjurat garda imperialã ºi au propus ostaºilor sã se predea, cãtanele arse în toate rãrboaiele Corsicanului, de la Gizeh la Austerlitz ºi de la Moscova la Waterloo, au strigat în cor „merde!!!“. Mai apoi, istoricii pudici au schimbat acest cuvînt plin de eroism galic în platitudinea „garda moare, dar nu se predã!“. ªi aºa a rãmas.
De curînd, vreo ºaptezeci ºi cinci de intelectuali, gazetari din prima linie, politologi, sociologi, viitorologi, ooameni politici, înalþi funcþionari de stat ai Franþei, au pus mînã de la mînã, umãr lîngã umãr, minte lîngã minte ºi condei lîngã condei, pentru a creiona un portret posibil al Franþei ºi al lumii în anul 2026, deci peste douãzeci de ani.
Nu e prima oarã cînd acest numãr apare pe piaþa culturalã a Franþei. Sã nu uitãm mãcar celebrul roman „Dupã douãzeci de ani“, al nu mai puþin celebrului Dumas (tatãl)!
Pînã sã ajungã cu desenul în anul propus, cercetãtorii au descoperit cîteva boli cronice care ameninþã þara, ca de altfel întrega Europã de Apus, între acestea una cu desnodãmînt apropiat fiind îmbãtrînirea populaþiei concomitent cu scãderea procentualã a persoanelor în stare de a munci. De la mãcelul mondial din 1914-1918, cînd tineretul Franþei a fost tocat pe cîmpurile de luptã, 2005 este primul an în care popolaþia aptã de muncã a descrescut faþã de anul anterior.
Pînã acum, golul produs de scãderea drasticã a natalitãþii, fenomen european dramatic, a fost umplut cu imigranþii din fostele colonii, cu arabi ºi negri, veniþi dintr-o lume a sãrãciei ºi foametei ºi gata sã facã muncile cele mai „murdare“, de la vidanjare ºi sãpare de ºanþuri, pînã la munca în mine. Cu o asemenea ofertã, muncitorul francez a devenit mai pretenþios ºi mai „boier“, puterea sindicatelor crescînd mereu ºi sãptãmîna de lucru scãzînd progresiv pînã la hazlia sãptãmînã de 35 de ore.
Între timp, importul african a început sã-ºi arate colþii. Dacã mulþi dintre imigranþi au fost asimilaþi, devenind buni cetãþeni ºi excelenþi specialiºti, de exemplu doctorii algerieni, masa necalificatã, marginalizatã ºi cãzutã sub influenþa fundamentalismului musulman a devenit o bombã cu explozie iminentã. Explozia de violenþã, cu cele zece mii de maºini, cîteva ºcoli ºi alte clãdiri arse în toamna trecutã în mai toate oraºele mari ale Franþei, este o probã din ce pregãteºte acest import nefericit de neeuropeni.
Germania a importat vremelnic sîrbi ºi turci, aceºtia din urmã europenizaþi prin ciocanul lui Kemal Paºa încã din prima jumãtate a veacului trecut. Timid, Franþa a primit un numãr relativ mic de spanioli, în timpul dictaturii franchiste, ºi de portughezi. „Plombierul“ polonez este la Paris încã de pe timpul contesei Walevska, gulaºul a devenit cunoscut dupã revoluþia ungarã din 1956, iar românii, atîþia cîþi sînt, au intrat ºi ei cum au putut, într-un numãr redus. Neatenþi la declinul de vîrstã al populaþiei, alegãtorii din Hexagon au respins constituþia europeanã mai ales din teama cã vor fi sufocaþi de imigranþi. Din acelaºi motiv, intrarea României ºi a Bulgariei în UE este privitã cu suspiciune.
În prezent, cele mai draconice legi ºi restricþii antiimigraþioniste sînt aici, în þara care are nevoie de tineret ca de sînge proaspãt. Lecþia Spaniei, Portugaliei ºi a Italiei, care au deschis pe faþã sau pe uºile din spate intrarea milioanelor de români, creºtini, civilizaþi, calificaþi, vorbitori de limbã romanicã, nu se prinde. Dupã ce guvernul spaniol recunoaºte valoarea românilor care au trecut de la cãpºunit la lucrul în uzine, dupã ce nemþii primesc cu braþele deschise personal sanitar, mediu ºi superior calificat în România, dupã ce Irlanda a devenit o adresã cunoscutã de românii dornici de muncã în strãinãtate, pe Sena, din pãcate, rãsunã încã strigarea vechilor ostaºi: Garda moare, dar nu se preadã!
|
Autentificare
