Biserici cu difuzoare

Am primit, pe adresa redacţiei, o scrisoare de-a dreptul anonimă, dar politicoasă, simpatică, scurtă şi sesizînd un aspect pe care şi noi, locuitori ai cartierului Dărmăneşti, îl auzim mereu, obligatoriu cu evlavie, pînă în Piaţa Agroalimentară, la secţia brînzeturi. Este vorba despre moda bisericilor cu microfoane, staţii de amplificare şi difuzoare exterioare. Iată ce ne scrie cititoarea noastră indignată:
„Nu ştiu dacă vă spune ceva un fel de slogan, care circula prin anii '50-'60: «Ne-a scăpat Dumnezeu de nemţi, tot el ne va scăpa şi de ruşi» şi, aş adăuga eu, poate ne va scăpa şi de microfoanele puse la biserici. Religia, cel puţin atît cît ştiu eu, e relaţia sufletului cu Dumnezeu. Atunci, lasă-mă să vin la biserică ori de cîte ori simt eu nevoia unei relaţii publice( pentru că relaţia personală ar trebui să fie permanentă). A ajuns o pacoste să locuieşti în preajma vreunei biserici, deoarece un glas autoritar şi puternic - ce puternic! - cîntă ceva ininteligibil, dar perseverent. Nu e corect! Poate vreau să dorm, poate vreau să citesc sau să cînt. Poate, pur şi simplu, vreau să stau la fereastră şi să ascult un ciripit de pasăre. Nu se poate! Sînt bruiată tot timpul (nu numai duminica) deosebit de supărător, cu un bîzîit de ţînţar pe care îl pot omorî pînă la urmă (ceea ce nu e valabil despre respectivul prelat). Dacă un vecin mă deranjează fonic, chem poliţia şi îl punem la punct. Ce soluţie sugeraţi pentru cazul de faţă? Am rămas cu teama ceauşistă că cine ştie ce poţi păţi dacă nu eşti de acord cu masele (mai ales în acest domeniu deosebit de sensibil). De aceea, nu semnez, dar cazul e real, verificabil, insuportabil şi, se pare, ireversibil. Dacă puteţi face ceva pentru a înceta zgomotul acesta, aţi fi extraordinari! Vă mulţumesc dacă aţi avut amabilitatea să citiţi epistola“.
Vă mulţumim şi noi, distinsă doamnă, şi vă destăinuim că ne dorim să fim extraordinari, depunînd eforturi în acest sens, motiv pentru care am şi reprodus integral scrisoarea dumneavoastră. Despre starea de fapt relatată, despre surprinzătoarea agresivitate fonică a unor preoţi ( fiindcă, nu-i aşa?, ei hotărăsc montarea difuzoarelor şi reglarea decibelilor care se revarsă peste sutele de cetăţeni nevinovaţi care au ghinionul să locuiască prin apropiere) nu putem spune decît că domniile lor, preoţii cu pricina, sînt nişte narcisişti, nişte funcţionari ai Domnului care-şi doresc, din tot sufletul, măcar o notorietate de cartier. Aşa că, dau la maximum staţiile de amplificare, cu difuzoare atîrnate pe biserici, ca să li se audă slujba şi pe stradă, şi în staţiile de microbuz, chiar şi prin crîşmele tangente, unde vieţuiesc o groază de păcătoşi. Dacă domniile lor consideră că, în acest mod, dînd slujbă la tot cartierul, atrag enoriaşii, se înşeală cumplit. Da, cu o ciorbă a săracului, cu un refugiu pentru amărîţi, cu fapte creştineşti tăcute, dar venite din credinţă, ar fi altceva, dar pe termen lung. Dar, aşa cum se abordează acum credinţa, împărţită pe cartiere, pe zone de interese, ei se dovedesc a fi cam grăbiţi. Cînd vezi construindu-se cîte o biserică pe unde te-aştepţi cel mai puţin, pe motiv real că fiul lui... termină Teologia şi nu are parohie, nici nu-ţi vine să mai mori. Te costă prea mult, trebuie să faci un împrumut la bancă pentru a putea plăti şederea în capelă, slujba, coliva, locul de veci, trasul clopotelor ş.a.m.d. Dar, distinsă doamnă, pentru a reveni la subiect, dacă ne cereţi un sfat, sîntem în măsură să vi-l oferim: puneţi-vă termopane. Este şi explicaţia pentru care, urmaşii mătuşii Tamara şi le-au pus acolo, în căsuţa lor din Zambaccian: izolarea de exterior, de zgomot. Termopanele sînt izolatoare fonic. O altă variantă ar fi, stimată doamnă, să sunaţi la parohia respectivă sau la Patriarhie şi să întrebaţi cum este posibil ca să vi se impună să-l ascultaţi, ca într-un coşmar, pe preotul X, prin geam şi pereţi, la casa dumneavoastră, în timp ce vă faceţi omleta sau ceaiul. O ultimă variantă este apelarea la banala Lege 161/1991, modificată, care stipulează că deranjarea liniştii pubice se sancţionează cu amenzi cuprinse între şi între. Cam acestea ar fi, din păcate, sfaturile noastre. Totuşi, dacă insistăm, s-ar putea să revenim la decenţă, bun simţ şi civilizaţie. Că de manele de tot felul, sîntem sătui.

Adresa noastră este scrisă pe frontispiciul ziarului, aşa cum a scris şi doamna anonimă: Pentru ziarul Monitorul, str. Calistrat Hogaş, nr. 3, Piatra Neamţ. Dacă scrisoarea a ajuns aşa, înseamnă că ajunge. Plus această adresă de e-mail: ctimofte@monitorulpress.ro. Dacă sînt adevărate, pertinente şi cu umor, vă publicăm opiniile, fără nici un fel de discuţie. Şi mai căutăm şi soluţii.