Spectacol de Paște oferit de Organizația Femeilor democrate
Organizația de Femei Județeană Neamț a Partidului Democrat organizează, pe 25 aprilie, un spectacol care va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra Neamț. Sînt invitate doamnele și domnișoarele democrate, simpatizanți, membri ai Partidului Democrat, și nu numai. Spectacolul din a treia zi de Paște va începe la ora 18, invitată de marcă fiind solista de muzică populară Veta Biriș. Alături de ea vor mai concerta tineri artiști, studenți de la Facultatea de Muzică „Gheorghe Dima“ Piatra Neamț, ansambluri folclorice și de dansuri moderne. Pe scena Casei de Cultură vor mai evolua și coruri.
|