Optimisme europene, la înãlþime
Vecinii de scaun din avion, ca ºi rudele, nu ni-i alegem noi, ci ni-i dã Dumnezeu. Aºa mi-am spus fix acum o sãptãmînã, joia trecutã, cînd, pe zborul Bruxelles - Bucureºti, mi-a fost dat sã mã trezesc, pe un rînd de douã locuri, alãturi de Guido Podesta - milanez get-beget, euro-parlamentar provenit din partidul Forza Italia al lui Berlusconi, vicepreºedinte al Parlamentului European, personaj de vazã al grupului creºtin-popular din PE ºi, totodatã, co-preºedinte al Comitetului Mixt România - Uniunea Europeanã. Domnia sa se afla acolo ca parte dintr-o micã delegaþie ce tocmai venea spre Bucureºti.
Am fãcut prezentãrile de rigoare - ca oameni ce urmau sã se suporte vreme de peste douã ore ºi jumãtate - ne-am legat centurile de siguranþã ºi am început sã schimbãm amabilitãþi. Dar, pentru vecinul meu, amabilitatea supremã a fost sã discute despre România. Aº spune chiar cã o fãcea cu plãcere. Mãrturisesc cã nu aº fi deschis subiectul - a fãcut-o vecinul meu, tocmai spunîndu-mi cã trecuserã abia douã sãptãmîni de la ultima discuþie pe care o avusese cu Traian Bãsescu. „ªi ºtiþi ce i-am spus lui Bazescu?" - m-a întrebat Podesta (vã daþi seama, eu nu aº fi cutezat sã-l întreb). „I-am spus cã stabilitatea politicã este o condiþie obligatorie pentru ca totul sã meargã foarte bine. ªtiu cã s-a mai vorbit despre alegeri anticipate ºi alte chestii de-astea, dar cred cã aþi face bine sã le uitaþi“. Omul vorbea degajat, ca ºi cum am fi schimbat impresii despre un meci de fotbal interesant. „România are o ºansã rarã, nu o poate rata; ba chiar poate-i va împinge puþin de la spate ºi pe bulgari“ - a mai adãugat. „La noi, lumea deja începe sã se teamã cã nu vor fi suficiente proiecte care sã absoarbã fondurile ce vor veni dupã aderare…“ - am zis ºi eu, ca sã duc discuþia pe un teren tehnic. „N-ar fi o noutate - a spus Podesta - ºi Italiei i-au trebuit ani mulþi pînã a învãþat sã foloseascã banii europeni; la fel ºi Spania, Portugalia sau mai recent Polonia. Sînt experienþe din care se poate învãþa. Totul se poate învãþa pe lumea asta - ºi în bine, ºi în rãu“.
„Corect!“ - mi-am spus în gînd, fãcînd loc stewardesei ce tocmai ne servea cu apã platã ºi suc de roºii. ªi, ca sã fiu sincer pînã la capãt, optimismul lui Podesta mi-a prins bine. Cu toþii ne temem cã poate aderarea la Uniunea Europeanã va fi o nouã formã fãrã fond, cã racilele noastre tradiþionale vor dãinui cu toate - ba încã unii dintre noi nu se feresc sã spunã cã, foarte probabil, vom strica ºi ce e bun în UE! Drept care prinde bine sã afli cã ºi alþii au avut, altãdatã, aceleaºi temeri.
Ce mi-a spus mie în acea discuþie degajatã, Guido Podesta a spus, în seara aceleiaºi zile, ºi presei române (deci, povestind cele de mai sus, n-am comis nici o indiscreþie). Problema este alta: cum spuneam, vecinii (cei de scaun în avion, cei de pe hartã etc.) þi-i dã Dumnezeu. Mai departe, restul trebuie sã-l facem singuri. ªi înainte de aderare, dar mai ales dupã.
|