Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
RSS News Feed - Monitorul de Neamt Retele Sociale si RSS
RSS - Monitorul de Neamt
Calendar- Arhiva de Stiri Mai 2006
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031    
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Monitorul Neamt
 Judetul Neamt
 rochii.ro
 fantastic.ro
 sarcasm.ro
 helen.ro
 cojoc.ro
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Regionale 8 Mai 2006
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email
Să ne rugăm pentru sora Benedicta

Să ne rugăm pentru sora Benedicta

Clopotele bat, departe, în Moldova, la Mănăstirea Văratec, pentru sufletul doamnei Zoe Dumitrescu Bușulenga. S-a mutat la Domnul acum cîteva ceasuri, în locul cu verdeață unde alesese să trăiască retrasă așa cum, la o vreme, marii călugări îmbunătățiți încep a se desprinde de lumea de aici și, îmbrăcînd chipul îngeresc, îmbrățișează o altfel de înțelegere a vieții decît cei ce rămîn în lumea noastră indistinctă și nedeslușită. Aceasta nu este, însă, o metaforă, ci un fel de a trăi exponențial, prin chemare și prin refacere de mituri. Dar, înțelesul ce se întrezărește aici impresionează și creează tulburare, căci, acum, nu dispare doar un cărturar cu înfăptuirea impresionantă, ci un îndrumător tainic și un simbol. Astăzi, nu s-a strămutat în altă dimensiune numai cea care a fost „Doamna Noastră Profesoară“. Moartea ei încheie, la drept vorbind, o epocă și constituie cel de pe urmă semn esențial ce ne arată că, de aici înainte, toate vor fi altfel decît ni s-a părut că încă mai sînt și că, de astăzi, turma, dacă mai există, va trebui să se întărească de la sine și să înțeleagă rostul ei de a fi în timp, fără să caute neapărat un nou dătător de lumină, ce va veni (dacă va veni) și se va arăta atunci cînd va trebui să se arate. Semnele sînt, însă, înțelese și clare. În nepătrunsa lui întelepciune, Cel ce le știe pe toate ne-a arătat, în doar cîteva luni, că vremurile sînt altele și că lumea noastră își pierde, unul după altul, Oamenii Mari și este primejduită să rămînă fără „model“ și „exemplu“ și fără îndrumare, rătăcind în istoria tot mai indefinită, tulbure și rea. Șirul întreg este impresionant prin tărie și, datorită acesteia, prin însemnătatea pierderilor succesive. Ele însemnează o mucenicie continuă ce se întinde pe sute de ani și zeci de chipuri de tablou votiv care, odată
cu sporirea neliniștii și adăugarea fricii, încep a se șterge de pe zidurile unde le punem alături de icoană. Dar șirul recent face să apară îngrijorarea, căci cei ce rămăsesem erau puțini, slăbiți și bătrîni, iar alții, ce ar fi putut să devină, mîine, „Moșii noștri“, nu dădeau semne că se vor mai ivi sau încă nu îi vedeam că există. S-a dus la Domnul, întîi, Vlădica Antonie Plămădeală,care ne-a fost ani de zile păstor și reazem și care - ca un Voievod enigmatic și prin faptul însuși că există în ființă, acolo, aproape de Munți- ne dădea încă încredințarea că „predica de pe Munte“ are o semnificație și un temei și chiar și un rost, oricît ar fi fost totul împrejurul nostru de încețoșat și de liniștitor. Atunci ne rămăsese Păstorul de la Schit, „Doamna Profesoară“, pe numele ei îngeresc Sora Benedicta. Prin aceasta, retragerile noastre dinspre lumea văzută - și orînduita prin instituții - către tainic, sublunar și secret, păreau a fi încă posibile și, rezemîndu-ne aici, nădejdea însăși că vom mai supraviețui, precum cărturarii de limba românească în Țara ocupată de fanarioți, era încă vie și căpăta o justificare și o întărire. Acum, pare că nu mai există nimic asemănător și că „Modelul Omului Mare“ s-a înlăturat și nu a lăsat în urma lui nici măcar un semn de stăruință și nici un urmaș care să îl poată reproduce și ajuta să renască atunci cînd va fi să fie și va veni sorocul.

„Rămînînd fără Păstori, ne vom risipi și ne vom slăbi pînă la firul de apă firav ce se sufocă în nisip“
De oriunde am privi și către orice zare, apropiată sau îndepărtată a românității, o descurajare ce anunță destrămarea ni se pare că s-a așezat cu o putere pe care numai miracolul ar putea să o îndepărteze. În lumea noastră neașezată, Fapta, Învățătura și Povața încep să se uite, ori să se disprețuiască; Memoria ne scade; uitarea se așterne; Cartea mare, cu Oameni Mari, stă aruncată de o parte și se destramă cu filele împrăștiate; Cuvîntul doar se mai aude, dar spus șoptit, de la învățător la ucenici, ca în vremurile insondabile, de Prigoană. Speranța că mîine va apărea un Crăișor s-a înlăturat și nici nu se mai ține minte. Dar, poate că acesta însuși să fie un mesaj ce ajunge la noi și îl vom putea primi cu totul dacă îl vom putea înțelege. Odată, demult, se spunea că Răul ar fi voit să aibă Lumea un singur cap, ca să-l poată zvîrli în țărînă, făcînd, astfel, ca toate să nu mai fie orînduite și, astfel, risipite să se piardă și să se uite. Să fie, așadar, adevărat că, rămînînd fără Păstori ne vom risipi și ne vom slăbi pînă la firul de apă firav ce se sufocă în nisip și în deșert? Dar poate că tocmai acesta este Semnul ce se așteaptă și care ne arată că nu unul, ci o mie și nu un Cap, ci un milion de semințe - care, lăsînd urma, vor fructifica - însemnează astăzi destinul nostru istoric și răspunsul colectiv înaintea celor ce nu doresc „Să înflorească o mie de flori“.
La români, „Omul Mare“ este, poate, istorie, dar încă nu și noi, cei ce sîntem azi pe Pămînt. Căci viața noastră, indiferent de cît o mai fi să fie, nu ar mai avea nici o semnificație mai înaltă și nici un rost
definit, dacă nu se va sprijini pe Memorie și pe „Amintirea Faptei“ binevoitoare și înțelepte și pe Pomenirea Părinților ce ne-au făcut posibili în trup și în gînd, acordîndu-ne dreptul de a ne defini.
Să ne rugăm, dar, pentru Sora Benedicta, stăruitor și grav, astăzi și mîine și Duminică, atunci cînd, de ziua Arătării semnului Sfintei Cruci la Ierusalim, trupul ei chinuit va fi scoborît în mormînt la Mănăstirea Putna, în preajma Sfîntului Voievod Ștefan cel Mare; loc tainic, de Renaștere simbolică viitoare, loc de cărturar de literă aurită și de răzeș, adică de om liber, așa cum a fost.

Articol afisat de 1583 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Dr. Artur SILVESTRI, președintele Asociației Scrii)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu există nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Regionale Stiri Regionale
Stiri Social Stiri Social
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri Internaționale Stiri Internaționale
Stiri Sanatate Stiri Sanatate
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Premium UK domain names
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totalĂŁ sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective