Opinia publică
Abia sosit pe asfaltul salvator, în vajnică innoire, al urbei, pe o ploaie plină de promisiuni bune sau rele, depinde de interesul personal al individului, după o cumplită hurducătură pe drumurile de asfalt sau de lut, toate la fel, pline de hîrtoape și de indiferența aleșilor locali, ai poporului, de care bietul popor nu scapă nici în mileniul trei, caut să mă pun la curent cu opinia publică. Ce să fac? Deschid televizorul și butonez cu frenezie. După un ceas de cercetare, sînt informat: două mari probleme apasă sufletul sensibil al nației: operația de discopatie a Președintelui și joaca de-a uite-o, nu e, cu privire la data intrării scumpei mele patrii în Uniunea Europeană.
Nu știu dacă așezarea din text spune ceva clar despre ordinea importanței celor două chestiuni, dar eu sînt om și, vorba nu știu cui, nimic din ce e omenesc nu mi-e străin, deci nici compasiunea față de suferința omenească, chiar cînd suferindul este ditamai demnitarul balcanic. Îl doare și gata! Că e om și dumnealui!
Să nu dea Dumnezeu omului cît poate duce! Așa cuvîntează bătrînii țărani, știrbi și cu degete chircite, din satele noastre barbare. Nici măcar președintelui, care, evident, duce în brațe povara întregului popor și al patriei. Iar cînd aceste amîndouă sînt atît de grele, se mai întîmplă și o hernie de disc intervertebral. (Chiar și eu, fără răspunderi și greutăți de proporții, am o discopatie, dobîndită pe cînd eram director la „Rareș“ și, într-o noapte, era să ardă liceul, pentru că un elev de la seral aruncase o țigară peste o cîrpă uitată sub o scară. Firește, nu am luat liceul în spinare, dar ce spaimă! Nu se compară, dar orișicît...)
Atentatul la sănătatea Președintelui a pus în umbră vestea proastă că cică mai marii bucatelor din Uniunea Europeană ne vor amîna fericita anunțare a intrării in federație cam prin toamnă, prin octombrie, ca să ne țină sub presiune.
Presiune? Cine e sub presiune, oameni buni? Cei care răspund de infrastructură, stăpînii drumurilor cu hîrtoape și ai digurilor care, găurite de șoareci și dihori, au lăsat Dunărea să o ia spre București înainte de construirea canalului născut mort? Să fim serioși! Cei care răspund în ministere de pîrloagele înierbate vesel și medieval, ornate deja cu două stegulețe europene, roșii, fără a fi noi comuniști ori socialiști, și inventează statistic mai ceva decît în anii „de aur“? Păi de ce?
Cei care nu „sapardează“, nu „fare“ază, nu programează, nu fac nimic alta decît își scot ochii ca frații și se hîrîie prin stinghiile gardului?
Poate niște primari care nu au reușit nici după gripa aviară să convingă babele pitorești ale neamului să-și țină galițele în ogradă, nu pe hudiță sau pe toloacă și pe huliganii de moșnegi să nu mai răstoarne gunoiul pe malul pîraielor?
Poate niște fermieri din visele frumoase ale ministrului de resort, pentru că în realitate ei nu există decît în proiecte și dosare sau niște „imemiști“ fericiți că trăiesc financiar pe vremea fumăritului?
Poate un cetățean care a cîștigat în anul trecut exact 46 de lei noi sau ministerul de finanțe, care cheltuiește cu corespondența către acest contribuabil, depășind de cîteva ori suma încasată de stat ca impozit?
Abia smuls din glodul ancestral și mioritic al satului actual, aș rîde cu hohote față cu spaima unora că o Românie medievală poate fi amînată cu trei luni de la știrea că intrarea în Uniune va fi în 2007 ori în 2008. Dacă nu ar trebui să mă abțin, pentru că Președintele țării se află internat într-un spital vienez. Că nici chirurgi universitari apți să opereze o hernie de disc zic unii că nu mai avem!
Dar, la urma-urmei, în afară de vorbărie, ce mai avem?!?
|