Cine-i mai bolnav? (gãinile sau noi?)
Aceastã crizã a gripei aviare pune în faþa României o problemã fundamentalã. Nu este vorba despre autoritatea sau îndemînarea Guvernului de a gãsi o soluþie. Nu e vorba despre priceperea ministrului Flutur de a coordona echipa de crizã ºi nici despre capacitatea primului-ministru de a se impune ca ºef al lui Flutur. Nu e vorba nici mãcar despre capacitatea Opoziþiei de a folosi aceastã crizã (poate sã parã cinic ce spun, dar peste tot în lume - vezi episoade din SUA, Franþa, Italia etc -, crizele se pun pe umerii Puterii, iar Opoziþia încearcã sã profite). ÃŽn România, în aceastã crizã am pierdut cu toþii: ºi cei de la putere, ºi cei din opoziþie; ziarele nu au cîºtigat în tiraj vorbind despre ea, dupã cum societatea civilã n-a gãsit aici o temã suculentã de dezbatere civicã. Gripa aviarã este, pur ºi simplu ºi nimic mai mult, o ameninþare: naþionalã ºi, se pare, mondialã. Recent, savanþi respectabili au ajuns la o concluzie înfricoºãtoare: aºa numita „gripã spaniolã“ din 1918, care a fãcut 50 de milioane de morþi atunci (adicã de peste douã ori populaþia României de azi!) a fost, de fapt, tot o gripã aviarã ajunsã la om.
Dar nici aceastã ameninþare nu este cel mai important detaliu, azi, în þara noastrã.
Criza gripei aviare din România ultimelor luni dovedeºte, mai presus de orice, o cruntã fracturã intervenitã, la noi, între populaþie ºi instituþii. Românii stau foarte, foarte prost la capitolul încrederii în instituþiile statului. Fie cã e vorba despre Poliþie, Justiþie, Guvern, autoritãþi sanitare etc., respectul românului mediu faþã de ele este aproape de zero. De aici pleacã impresia de vraiºte pe care ecranele ultimelor zile au oglindit-o. Nici un guvern - de dreapta, de stînga, de centru sau de orice extremã posibilã - nu poate fi eficient într-o þarã a cãrei populaþie nu pune mare preþ pe autoritatea statului. Sã nu ne facem iluzii: problema nu este nouã, din ultimii 15 ani. Nici statul comunist nu a fost respectat; pentru a se impune, regimul comunist a avut nevoie de teroare; dacã ar fi slãbit o clipã aceastã teroare, s-ar fi destrãmat precum un ciorap de damã suprasolicitat.
În criza gripei aviare, statul nu poate avea încredere în cetãþeni (cã respectã cererile autoritãþilor, cã-ºi spalã roþile la maºini sau cã, pur ºi simplu, nu-ºi ascund gãinile în pod), dupã cum nici cetãþenii nu au încredere în stat (cã a fixat bine diagnosticul, cã a cumpãrat cei mai buni dezinfectanþi, cã a avizat puii la pungã de pe piaþã).
Acest „divorþ“ nedeclarat dintre stat ºi cetãþeni este manifestarea unei grave boli, a cãrei convalescenþã poate dura decenii de-a rîndul - dar numai dacã se panseazã rãnile în tot acest timp. Dacã nu, vom duce cu noi mai departe aceastã maladie, aºa cum am dus-o ºi pînã acum, pînã ce va deveni cangrenã.
|