Trei pictori nevinovaþi au fost convocaþi la Poliþie
• aºadar, asta a fost: un vernisaj la Inspectoratul de Poliþie al Judeþului Neamþ, civilizat, plãcut, cu aplauze adevãrate • icoanele lui Ioan Popei, uleiurile lui Puiu Vadana ºi acuarelele lui Arcadie au început sã poarte un „R“ (reþinut) în colþul dreapta, jos • Vorbirea mea, ratatã, în faþa poliþiºtilor prezenþi la vernisaj:
Doamnelor ºi domnilor, vreau sã vã vorbesc, preþ de cîteva minute, despre normalitate, despre civilizaþie, despre artã. Tutuiala înseamnã normalitate. E o axiomã. Viitoarea mea norã, Flori, o puºtoaicã de 24 de ani, îmi spune Cristi. „Cristi, dã-mi ºi mie un sinonim pentru consiliere“, ea fiind scufundatã în computer, în lucrarea ei de diplomã. Puiu Vadana, decanul, consilier judeþean, la fel, le are cu tutuiala. Domnul Popei, mai seniorial, afiºeazã o indiferenþã totalã faþã de subiect. Arcadie e cu tutuiala, chit cã a fost cam 20 de ani director de ºcoalã mare de artã, la Chiºinãu. Aici, în Poliþie, dincolo de regulamente, tutuiala este un inconfundabil semn de prietenie: Salut Radule, Gabi, Florine, Cristi, Neluþule, sãrumîna Cãtãlina, Luigia, Mia... chit cã-s adjuncþi, ºefi de servicii sau de birouri, cu apãsãtoare responsabilitãþi pe umeri. Abia aici, în acest domeniu al prieteniei, intrãm în frumos, în normalitate. Eu sînt Cristian, Cristi, poftim, domn' colonel (r). Trei pictori cunoscuþi ºi recunoscuþi pe plan local, naþional ºi internaþional ºi-au expus lucrãrile, de Ziua Eroilor ºi de Ziua Copilului, în sediul Poliþiei Judeþene. Este, desigur, o manifestare de-a dreptul ineditã, apãrutã din cauza acestei Miuþa Pletea, a cãrei mare calitate este consecvenþa. Voi încerca, în cîteva vorbe, sã-i prezint pe prietenii mei pictori:
Gheorghe (Puiu) Vadana, decan al pictorilor pietreni de la etajul 4/ Bibiopolis/ Dãrmãneºti, ateliere de creaþie.Tablouri grele, pãstoase, cu forþã, cu nonºalanþe de cuþit (bine faceþi cã-l convocaþi la Poliþie) de-a dreptul generoase, are forþã, ºtie, simte, e viu, e tînãr. Ca om: sfãtos, jovial, prietenos, blînd, om al cetãþii, activitate civicã fãrã reproº, consilier local, pictor. Om.
Ioan Popei, face ºi nuduri suave, inconfundabile, marcate de eul sãu, dar acum a venit cu icoane. Unic, încîntãtor, pictor adevãrat de icoane pe lemn. Iatã o scurtã poveste: Modest, fiindcã este atins de o netratabilã modestie, mi-a spus cum a sãrutat, cu sentimente contradictorii, o icoanã dintr-o mãnãstire din Neamþ. Fiindcã, la loc de închinãciune, era chiar o icoana pictatã de el. ªi dacã vã mai spun, cum în tinereþe, a rupt gura Parisului, cumpãrîndu-i-se toate lucrãrile chiar din seara vernisajului? ªi despre titlul de Cetãþean de Onoare al municipiului Piatra Neamþ? Sã revin la icoane, pe care le aveþi aici, în faþa ochilor, multe se aflã în colecþii rafinate de prin toatã lumea, în biserici, muzee ºi prin expoziþii de pe unde nici nu gîndim. Parantezã: Arcadie mi-a destãinuit cã are la acasa lui, pe perete, o icoanã pictatã de Popei, la care se roagã ºi se închinã, ca un bun creºtin, în fiecare searã.
Arcadie Rãileanu, a adus în Neamþ rigorile ºcolii de picturã din Rusia. El este absolvent de arhitecturã. Acum, este al nostru, pietrean. Are ºcoalã multã, culturã plasticã multã, ºtie, e de la Arte & Meserii, dar nu numai atît. Se zvîrcoleºte în el un diavol al cãutãrii, face acuarele-ºcoalã, uleiuri-ºcoalã, dar nu se mulþumeºte numai cu acestea. Vrea altceva, Dumnezeu sã-l înþeleagã! E viu, e în putere.
ªi-am sã închei cu ceea ce am mai spus la Iaºi, La Casa Pogor, cînd am avut marea onoare de a spune ieºenilor prezenþi cîte ceva despre fabuloasa expoziþie de uleiuri a prietenului Arcadie Rãileanu:
Talentul este o infirmitate cu plus. ÃŽl ai sau nu îl ai. Infirmitate cu plus înseamnã a avea trei mîini în loc de douã, trei ochi, în loc de doi, înseamnã a vedea ºi a simþi lumea altfel. De asemenea, cînd eºti lovit peste trei mîini, sau peste trei ochi, durerea este cu mult mai mare. Acesta fiind artistul, omul care vede altfel. Ei, artiºtii, în faþa poliþiºtilor nemþeni, au avut o atitudine de respect ºi modestie. La fel ºi poliþiºtii. A fost o întîlnire ineditã, frumoasã. Nu ºtiu dacã pot folosi cuvîntul surprinzãtor, dar pe multe lucrãri expuse acolo, deja, atîrnã un bileþel cu „R“ (reþinut). Ce înseamnã sã ai, la acasa ta, pe perete, un tablou semnat Popei, Vadana sau Rãileanu, asta rãmîne la latitudinea fiecãruia. Unii, pe care încercãm sã-i înþelegem, preferã carpeta cu „Rãpirea din Serai“.
„Chiar cã a fost frumos ºi interesant acolo, la Poliþie, am vãzut niºte oameni deosebiþi“, îmi spune Arcadie, pe drum, în maºina Poliþiei.
|
Autentificare
