Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Septembrie 2006
LMMJVSD
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930 
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 4 Septembrie 2006
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email
Mobila revendicata la Curtea Europeana

Mobila revendicata la Curtea Europeana

• un cetatean din Adjud, care se judeca de 13 ani pentru a-si recupera de la SC „Mobilex“ o garnitura de mobila, s-a adresat CEDO, reclamind statul roman • in 1990, acesta a achitat o garnitura de mobila din stejar, in posesia careia nu a intrat nici pina astazi • in prezent, cu cei 27.000 lei dati atunci nu-si mai poate cumpara decit o pereche de sosete •

Un cetatean din Adjud, Stelian Niculescu, s-a adresat cu o cerere Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) pentru a cere despagubiri materiale de la statul roman, din cauza celor 13 ani de cind „se zbate“ in instantele romanesti pentru rezolvarea unui litigiu comercial cu Fabrica de Mobila din Roman aflata, in prezent, in faliment. „Sint 13 ani de cind ma plimb prin instante, pentru a-mi recupera o garnitura de mobila de stejar, pe care am cumparat-o in 1990, de la fabrica de mobila din Roman, cu suma de 27.820 lei. Erau bani nu gluma, la vremea aceea! Astazi nu mai poti cumpara nici o pereche de sosete ca lumea cu banii acestia. Imediat dupa Revolutie, calatoream cu trenul de la Adjud spre Pascani, de unde vroiam sa plec la Tirgu Neamt, pentru a-mi cumpara de acolo o garnitura de mobila de stejar. Din vorba in vorba, ca in tren, cineva m-a sfatuit sa merg la fabrica din Roman, unde se lucra mobila pentru export. Pentru ca persoana respectiva m-a convins, am coborit din tren si am mers la fabrica din orasul dumneavoastra. Mi-am ales din expozitie garnitura de mobila care mi-a placut. Am achitat suma de 27.820 lei si m-am inteles cu cei din conducere sa revin cu un mijloc de transport sa o ridic. De la magazie mi s-a spus ca, din cind in cind, masini ale fabricii merg cu mobila la magazinele din Bucuresti si Gugesti si ca s-ar putea ca la un asemenea transport sa-mi fie adusa si mie garnitura la Adjud. In noiembrie 1990, m-am prezentat, totusi, la fabrica sa ridic mobila. Desi eu achitasem garnitura integral, contabila sefa de atunci mi-a cerut sa achit o diferenta care insemna o majorare cu 189% fata de pretul achitat. A pretextat ca s-au majorat, succesiv, preturile la materiile prime si la energie. Ce treaba avea, insa, acest lucru cu mobila mea, nu am inteles, pentru ca ea a fost integral achitata. Bineinteles ca, atunci, m-am hotarit si am dat fabrica in judecata. Am avut tot felul de dificultati pentru ca nu s-a incheiat intre mine si fabrica un proces verbal de custodie. Instanta, in 1994, a hotarit sa mi se restituie piesele cumparate sau, pentru ca fabrica nu mai avea garnitura respectiva, prin compensatie, sa-mi dea alte piese de mobilier, prin negociere. Cea de a treia solutie data de instanta a fost sa mi se restituie suma, actualizata. Ulterior, am aflat ca piesele din garnitura mea au fost revindute in 1991. Cum insa procesul s-a intins o groaza, la pronuntarea sentintei din mai 1992, banii mei se depreciasera de 14,5 ori, asa cum rezulta din documentele depuse la dosar, eliberate de BNR“, s-a plins Stelian Niculescu. Acesta a spus ca, in cei 13 ani, a facut la Roman, la Piatra Neamt si la Curtea de Apel Bacau, 140 de deplasari, pierzind prin instante tot atitea zile. In prezent, in ultimul dosar, Stelian Niculescu se judeca cu reprezentantii Directiei Generale a Finantelor Publice pentru ca, prin hotarire judecatoreasca, sa fie admis la masa creditorilor, pentru a se putea aplica hotarirea judecatoreasca. Acest lucru este necesar, tinind cont de faptul ca „Mobilex“ a intrat, intre timp, in faliment. „Finantele publice sustin ca este tardiva solicitarea mea de a intra pe lista creditorilor. Acesta este subiectul celui de al 16-lea dosar, pe care-l am pe rolul Judecatoriei Roman, in prezent“, a mai spus adjudeanul.
Juristul Ioan Cojan, care a depus la dosarul cauzei mai multe intimpinari din partea SC „Mobilex“, sustine ca... nu-si mai aminteste cauza. „Nu-mi mai amintesc despre o asemenea cauza. Va dati seama ca un jurist intr-o intreprindere are sute de dosare. Dupa mine a lucrat acolo o alta colega, poate ea sa fi depus aceste intimpinari de care vorbiti“, a declarat Ioan Cojan.
FOTO: Stelian Niculescu s-a adresat Curtii Europene a Drepturilor Omului, pentru a-si recupera o garnitura de mobila

Articol afisat de 2869 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Flora ORDEAN)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu existďż˝ nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Economie Stiri Economie
Stiri Social Stiri Social
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri Eveniment cultural Stiri Eveniment cultural
Stiri Politica Stiri Politica
Stiri Sanatate Stiri Sanatate
Stiri Opinii Stiri Opinii
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective