Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Septembrie 2006
LMMJVSD
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930 
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Sport 4 Septembrie 2006
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email
„Fac in Anglia ceea ce am invatat acasa“

„Fac in Anglia ceea ce am invatat acasa“

• interviu cu Loredan Popa, conducator de club de handbal in Anglia

Loredan Popa este un fost junior al Liceului cu Program Sportiv din Piatra Neamt, iar in prezent face parte dintr-o serie de comisii ale Federatiei Engleze de Handbal si este conducatorul Olympia Handball Club London. Acest club de handbal a cistigat, deja, a III-a competitie a Angliei ca importanta, British Plate, in British Cup a terminat pe locul 5, iar in campionat nu a jucat pentru ca s-a infiintat in septembrie si nu a mai fost timp pentru inscriere. In campionatul 2006-2007, Olympia Handball Club London va juca in prima liga engleza, datorita victoriei din British Plate. Loredan Popa a spus ca toata activitatea handbalistica din Anglia se desfasoara la nivel de amatorism, sponsorii lipsind cu desavirsire, iar interesul publicului la fel. Echipele care fac parte din campionatul primei ligi din Anglia sint impartite in doua grupe a cite 6: First League North si First League South. Din First League North fac parte Liverpool, Manchester University, Manchester Handball Club, Wirral, Bolton, Nottingham University, iar in First League South sint Great Dane London, Ruislip Eagles, Olympia HC London, Southampton University, Oxford University, Cambridge University.

Reporter: Cum ti-a venit ideea infiintarii unui club de handbal si cum ai gasit jucatorii?
Loredan Popa:
Am infiintat acest club sportiv pentru a oferi posibilitatea romanilor din Anglia de a desfasura o activitate sportiva intr-un cadru organizat. Primii jucatori i-am recrutat printr-un anunt in ziarul romanesc din Londra. In scurt timp, alti jucatori de alte nationalitati ni s-au alaturat.
Rep.: Cite nationalitati sint in echipa ta?
L.P.:
Avem 25 de jucatori legitimati: un german, un suedez, un polonez, un francez, 3 englezi, 18 romani, dar este posibil sa mai cooptam, pentru sezonul urmator, un ungur, un alt polonez si un spaniol. Sint jucatori din toate grupele valorice, pornind cu incepatorii, cum e cazul englezilor, jucatori care au evoluat numai la liceu sau prin cluburi sportive, fosti jucatori de Divizia A sau B si fosti jucatori de loturi nationale de juniori.
Rep.: Iti este greu sa fii antrenorul acestei echipe?
L.P.:
Fac ceea ce am invatat acasa, pentru ca, pina la urma, este vorba despre pregatirea mea profesionala. La urma urmei, a antrena handbal este parte din profesia mea. A antrena in Anglia este, cu siguranta, mult mai dificil decit in oricare alta tara unde handbalul e, deja, popular. Ca si fondator al acestui club, a trebuit sa ma ocup nu numai de pregatirea jucatorilor, ci si de partea administrativa, financiara, cadrul juridic, organizare de competitii si multe altele, care, de fapt, intr-un club european nu intra in atributiunile antrenorului.
Rep.: Avind in vedere ca toate aceste probleme le rezolvi tu, cu partea financiara cum te descurci?
L.P.:
Nici o echipa engleza nu beneficiaza de serviciile unor sponsori in acest moment. Fiecare club se autofinanteaza, jucatorii fiind cei care platesc pentru chiria salii, echipament, deplasari si alte cheltuieli. Trist, dar adevarat. In restul Europei, jucatorii sint platiti sa joace handbal, aici ei sint cei care platesc. Partea frumoasa a acestei povesti este aceea ca, in momentul in care cineva plateste sa joace handbal, acea persoana o face numai din pura placere si se dedica acestui sport in proportie de 110%.
Rep.: Pentru cit timp va fi scos cuvintul „sponsor“ din vocabularul celor care se ocupa de handbal in Anglia?
L.P.:
In momentul de fata este, practic, imposibil sa gasim sponsori pentru echipele de club din cauza faptului ca handbalul este inca foarte putin cunoscut si foarte putin difuzat in media. Orice sponsor investeste in ideea de a beneficia de pe urma respectivei sponsorizari. Cred ca, in acest moment, 80% din englezi nu stiu ce sport este handbalul. Vom vedea cit va trece pentru a se ajunge la profesionism.
Rep.: Despre Federatia Engleza de Handbal ce ne poti spune?
L.P.:
A fost infiintata in 1968, dar cam atit. Putem spune, insa, ca va fi reprezentata in sezonul viitor in cupele europene de Oxford University, campionii Angliei, de Manchester HC si de Great Dane HC London.

„Am plecat in Anglia in 2001, dupa primul an in care am lucrat in invatamint“

Rep.: Deci, se poate spune ca esti unul dintre „pionierii“ handbalului in Anglia...
L.P.:
Nu ma consider un «pionier» al handbalului in Anglia sau chiar in Marea Britanie. Sint fericit ca am sansa sa ajut la dezvoltarea si popularizarea handbalului in aceasta zona a lumii. Impreuna cu ceilalti membri ai Federatiei Engleze de Handbal, incercam sa punem bazele unor structuri care sa permita generatiilor viitoare sa nu se loveasca de problemele pe care noi le intimpinam acum. De asemenea, la Jocurile Olimpice din 2012, care vor fi la Londra, avem in fata noastra cea mai mare provocare, Marea Britanie urmind sa prezinte, pentru prima oara, o echipa competitiva.
Rep.: Povesteste despre cooptarea ta in cadrul federatiei engleze...
L.P.:
Am fost invitat la o sedinta a federatiei, imediat dupa ce am infiintat clubul. Toti erau curiosi sa ma cunoasca si sa afle cite putin despre planurile de viitor ale acestui club. In urma discutiilor purtate si dupa ce au vazut calificarile mele din Romania, m-au invitat sa ramin in cadrul federatiei, oferindu-mi diverse atributii in cadrul comsiei tehnice, de dezvoltare si a antrenorilor.
Rep.: Cum este arbitrajul in acest campionat „nou-nascut“ al Angliei?
L.P.:
Ca si jocul echipelor, arbitrajul este, inca, in faza incipienta. Exista citeva cupluri destul de bune, dar trebuie mentionat ca sint arbitri proveniti din tari cu traditie in handbal. Se incearca atragerea a cit mai multi englezi spre arbitraj, prin organizarea de cursuri si alte activitati specifice.
Rep.: Cum ai ajuns in Anglia?
L.P.:
Am plecat in Anglia in 2001, dupa primul an in care am lucrat in invatamint. Probabil din dorinta de a realiza ceva mai mult cu viata mea.
Rep.: Cind ai fost ultima data acasa si cind planuiesti sa vii?
L.P.:
Ultima oara am fost acasa in urma cu doi ani si, cu siguranta, voi reveni anul urmator pentru o perioada. Din nefericire, timpul liber de care dispun nu-mi permite sa vin mai des.
Rep.: Cum te-ai acomodat cu viata in Anglia?
L.P.:
Viata in Anglia este putin diferita de cea din Romania, mentalitatile sint total diferite. Probabil aceasta este marea problema de care se loveste un roman in alta tara: diferenta de mentalitate.

Articol afisat de 3359 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(A consemnat Marcel MIHALCEA)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Ad�ugat de coniac la data 10.03.2007 01:22
Salut
Il cunosc pe L.P si pot spune ca este un carcater deosebit.Sunt mandru sa il am ca prieten si conational in Marea Britanie.Suces Marius pt.ca nu multa lume crede in sport precum crezi tu.
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Economie Stiri Economie
Stiri Social Stiri Social
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri Eveniment cultural Stiri Eveniment cultural
Stiri Politica Stiri Politica
Stiri Sanatate Stiri Sanatate
Stiri Opinii Stiri Opinii
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective