Femeile democrate militează pentru sănătatea nemtencelor
Femeile democrate din judetul Neamt vor demara, începînd din luna decembrie, un amplu program de manifestări privind sănătatea femeii si a familiei. Programul va presupune, pentru început, un simpozion avînd ca obiectiv „constientizarea pericolului depistării tîrzii a cancerului genito-mamar“, la care vor fi antrenati specialisti în domeniu, urmat de organizarea unor examene clinice oferite tuturor femeilor interesate. „Actiunea din judetul Neamt are ca model manifestarea organizată, în 12 noiembrie, la Bucuresti de către Organizatia de Femei a sectorului 3 a Partidului Democrat, în care au fost antrenate 11 personalităti medicale, dar si un număr impresionat de exponenti politici, între care ministrii Sulfina Barbu si Anca Boagiu. Simpozionul a fost patronat de Institutul Oncologic «Al. Trestioreanu» Bucuresti. Avînd acest model, am luat hotărîrea ca o astfel de actiune să fie organizată la nivelul judetelor, iar asta pentru că probleme privind sănătatea femeii reprezintă o prioritate la nivel national“, a declarat Elena Dumitrascu, presedintele Organizatiei de Femei a Partidului Democrat - filiala Neamt. Din spusele acesteia am retinut faptul că ideea organizării unor asemenea activităti de către femeile democrate a pornit de la o statistică mondială în care România se situează pe loc „fruntas“ în privinta numărului de femei diagnosticate cu cancer.
|