Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Ianuarie 2007
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031    
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 10 Ianuarie 2007
Tipãreste articolul - Varianta pentru imprimantã Trimite acest articol unui prieten  prin email
Revoltã în Spital

Revoltã în Spital

• contractul cadru pe 2007 prevede schimbãri majore în activitatea spitalelor • criteriile medicale de internare devin mai putin importante decît ratiunile economice • medicii sefi de sectie întocmesc liste de asteptare pentru internãri si spitalizeazã bolnavii dupã criterii stricte • numãrul de internãri contractate cu CAS Neamt nu poate fi depãsit cu mai mult de 5%, dar argumentat • chiar si asa tariful prestatiilor medicale pentru aceste cazuri este decontat doar pe jumãtate • noile modificãri au determinat o revoltã a medicilor sefi de sectii •

Medicii sefi de sectie din cadrul Spitalului Judetean de Urgentã Neamt sînt bulversati si iritati de o parte din prevederile contractului cadru pe 2007 si de normele de aplicare ale acestui act normativ conform cãruia se va desfãsura activitatea medicalã din sistemul sanitar, în anul în curs si de acum încolo. Dincolo de faptul cã vor încheia niste contracte de management cu conducerea unitãtii si cã vor trebui sã piardã timp chivernisind bugetul care le va fi repartizat pe sectii, acestia vor trebui sã punã pe primul plan latura economicã a activitãtii lor si nicidecum cea medicalã, legatã strict de starea sãnãtãtii pacientului. Iar dacã pînã acum mai era loc de interpretãri si negocieri, de acum încolo situatia devine stresantã, deoarece, la fel ca si managerul spitalului, sefii de sectie pot fi sanctionati pecuniar, putîndu-li-se imputa sume considerate a fi cheltuite inutil. Pentru cã principala sursã de finantare a Spitalului Judetean Neamt este Casa de Asigurãri de Sãnãtate, contractul încheiat cu aceasta este sfînt, iar prevederile sale sînt mai ceva ca litera de Evanghelie. Tocmai de aceea, spitalul nu are voie sã depãseascã numãrul de internãri si cazuri rezolvate contractate cu forul plãtitor decît cu maximum 5% din volumul total al acestora. Dar chiar si asa, pentru cele cinci procente de activitate în plus, spitalului si sectiei respective i se deconteazã doar jumãtate din tariful negociat si alocat de Casã si numai dacã medicii dovedesc cu documente si argumente de specialitate cã se impunea rezolvarea acelor cazuri peste lista de asteptare. Fiecare sef de sectie împreunã cu colegii lui întocmeste o listã de asteptare pentru internãrile pe care le va face lunar. Spitalizarea bolnavilor se face tinîndu-se cont de anumite criterii, structurate în patru grupe. În cazul în care boala diagnosticatã nu corespunde acelor criterii de internare, contravaloarea tratamentelor si spitalizãrii se imputã medicului care a decis-o si se scade din venitul lunar al sectiei si spitalului de cãtre Casa de Asigurãri. Aceeasi mãsurã se aplicã si în cazul internãrii si tratãrii unor bolnavi care nu au calitatea de asigurat pentru sãnãtate.
CAS Neamt are dreptul si obligatia de a controla serviciile medicale si calitatea lor, prescrierile medicale si felul în care se recomandã investigatiile medicale paraclinice. Nerespectarea de cãtre spital a oricãrei obligatii contractuale fatã de CAS Neamt atrage penalitãti din partea institutiei. Pentru prima abatere se aplicã o penalitate de 1% din valoarea contractului aferent lunii respective. A doua oarã cînd se depisteazã nerespectarea termenilor contractuali, valoarea contractului se diminueazã cu 3%, iar a treia oarã - cu 5%.

„Ca si pînã acum, vom face muncã voluntarã“

„Teoretic, cel putin pentru pacienti, ar trebuie fie mai bine, calitatea serviciilor medicale din spitale ar trebui sã creascã, iar pe lîngã asta ar trebui ca acestia sã aibã si mai mult confort si conditii de tratament mai bune. Se vede foarte clar cã sarcina medicilor sefi de sectie devine din ce în ce mai grea, iar indicatorii economico-financiari sînt la fel de importanti precum cei medicali. Sperãm ca lucrurile sã meargã mai bine, iar, dacã nu va fi asa, avînd în vedere cã e un început de drum, cred cã vom putem corecta din mers multe aspecte“, apreciazã doctorul Stelian Ghitã, manager al celei mai mari unitãti sanitare din judet.
Nu de aceeasi pãrere sînt si medicii sefi de sectie ai unitãtii. „ÃŽn aparentã, noile reglementãri dau senzatia cã situatia generalã la nivelul spitalelor va fi mai bunã si cã atît pacientul, cît si cadrele medicale vor fi mai multumite. ÃŽn esentã, însã, cred cã munca noastrã si competenta vor continua sã nu fie apreciate la justa valoare. ÃŽnteleg cã nu e bine atunci cînd muncesti mai putin, dar nu vãd de ce nu e bine atunci cînd muncesti în plus, luîndu-ti din timpul liber si periclitîndu-ti propria sãnãtate. Conform noilor norme, nu ai voie sã depãsesti cu mai mult de 5% numãrul internãrilor contractate cu Casa de Asigurãri de Sãnãtate, dar pînã si pentru acestea nu ti se deconteazã decît jumãtate din tariful prevãzut de Contractul Cadru si negociat cu forul plãtitor. Nu mai spun cã toate manoperele de specialitate sînt plãtite la niste preturi de ofensã, care ne minimalizeazã competenta si ne desconsiderã ca profesionisti cu zeci de ani de experientã. Or, eu cred cã, dacã tara nostrã a aderat la Uniunea Europeanã, mentalitatea si respectul fatã de muncã trebuie sã se schimbe mai ales la nivelul celor care diriguiesc diverse domenii de activitate, fac legi si vor sã fie aplicate. Nu ni se dã voie sã ne facem niste rezerve de fonduri si nu se tine cont cã din bugetul repartizat pe sectie trebuie plãtite si salarii, si medicamente, si materiale sanitare, si utilitãti. Pînã la ora asta, nu stim care sînt normativele de personal valabile, adicã nu stim cîti pacienti revim unui medic, unui asistent, asa cã nu sînt deloc optimist despre cum va fi anul acesta“, a declarat doctorul Iosif Köszeghi, seful sectiei Chirurgie Generalã din cadrul Spitalului Judetean de Urgentã Neamt si presedintele Colegiului Medicilor Neamt. La fel de sceptic în ceea ce priveste mai binele în sistemul sanitar se aratã si doctorul Radu Smicalã, seful sectiei Pediatrie a Spitalului Judetean: „Se vede clar cã aceia care fac legi pentru sistemul sanitar nu cunosc deloc realitãtile din teritoriu privind starea morbiditãtii. Nimeni nu poate programa la punct si virgulã numãrul de internãri. ÃŽn orice sectie de spital, dar mai ales la Pediatrie, nu se stie exact ce se va întîmpla într-o zi-douã din punct de vedere al consultatiilor si necesitãtii internãrii. Nu poti neglija un pacient adult, darã-mi-te un copil, care pînã la doi-trei ani nu stie sã spunã ce îl doare si, de multe ori, e greu sã decizi diagnosticul. Te gîndesti cã, dacã nu îl internezi si pleacã acasã, moare, iar, dacã îl internezi si depãsesti numãrul prevãzut de contractul cu Casa, nu esti plãtit pentru cît ai muncit. Am impresia cã se doreste sã se munceascã mult pe bani putini si, ca si pînã acum, vom face muncã voluntarã“.

Articol afisat de 1564 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Lãcrãmioara ILISESCU)
Adaugã comentariul tãu la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu exist� nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective