Ce spune UE despre noi?

Deseori sÎnt Întrebat - si li se ÎntÎmplã tuturor eurodeputatilor nostri - ce se spune la Bruxelles despre situatia de acum din România. Inevitabil, rãspunsul meu descumpãneste: nu se spune aproape nimic. Iar ce se spune este previzibil. Cel putin În Parlamentul European, regula e foarte simplã: fiecare grup politic european sprijinã partidul national din familia sa. De exemplu, tot ce face PD În România va fi apreciat de Partidul Popular European, dar va fi criticat de Partidul Socialist European; premierul Tãriceanu, În ce face la Bucuresti, va avea sprijinul liberalilor europeni, dar va fi mustrat de voci din alte familii - si tot asa.
Mai pe scurt spus, trebuie sã întelegem (si sã acceptãm în jocul politic intern) cã nu existã o opinie a Bruxelles-ului. Fiecare grup politic, acolo, are opinia sa. Uneori ele concordã, alteori nu. Oficialii europeni nu sînt diriginti continentali, care sã dea cu rigla la palmã unora si sã mîngîie pe crestet pe altii. În ultimii 17 ani, la noi s-a creat acest reflex: cînd avem impresia cã am fãcut vreo boacãnã, ciulim urechea sã vedem ce spune Europa despre noi. Si sîntem uneori descumpãniti cînd vedem cã nici Europa nu vorbeste pe o singurã voce. Un exemplu recent: grupul liberal-democrat de la Bruxelles (la care este afiliat PNL) a spus cã decizia premierului român de a amîna alegerile europene - pentru a favoriza dezbaterea, pentru a le feri de contaminarea cu subiecte nationale etc. - a fost una bunã; grupul popular european (din care face parte PD) a spus cã aceeasi decizie a fost una proastã s.a.m.d.
În plus, trebuie sã ne fie la fel de limpede cã UE - acum, cînd împlineste 50 de ani de reale succese, dar totodatã e în fata unui viitor imediat plin de provocãri certe - are probleme cu mult mai mari decît sã stea cu ochii pe România. Fiecare tarã din Uniune are, cum e si normal, problemele sale si nimeni nu-si pierde vremea ca sã sufle-n supa altuia.
Singura amenintare pentru România, deocamdatã, este ca membri ai Comisiei Europene sã capete impresia cã, din cauza luptei de orgolii de la Bucuresti, ritmul reformelor post-aderare a încetinit. Nu lupta politicã din România deranjeazã; ceea ce ar deranja ar fi dacã aceastã luptã ar consuma toate energiile si ar pune în pericol parcursul integrãrii noastre. În acest caz, ei ar putea cere impunerea unor clauze - ceea ce, evident, nu ar fi o notã bunã pentru noi. În rest, rãmîne ca si pînã acum. Din cînd în cînd, cîte un oficial european va veni la Bucuresti si, dupã caz, va lãuda sau va critica guvernul. El nu e vocea Bruxelles-ului, ci un mesager al unei familii politice. Interesati-vã din ce partid european face parte respectivul si veti întelege de ce spuneam cã reactiile Europei sînt, în cea mai mare parte, previzibile.