 O altã generatie politicã
Trãim o perioadã interesantã în viata politicã româneascã. O agitatie permanentã, un conflict permanent, o luptã pentru putere vecinã cu ridicolul. Fãrã îndoialã, sîntem tara cu cei mai multi analisti politici pe cap de locuitor, ce colcãie pe toate posturile de televiziune, încercînd sã convingã populatia de înãltãtoarele lor idei, uitînd însã sã mentioneze cã de fapt nu sînt rodul gîndirii lor, ci le-au fost transmise de cãtre stãpînii lor, oameni politici sau de afaceri. Sîntem tara cu cele mai multe talk-show-uri politice pe zi, cu cei mai buni jurnalisti si cu „cei mai slabi oameni politici“, cel putin asa reiese din abordarea zilnicã a mass-media. Sîntem tara în care cel mai mare pericol ar fi ca fiecare om al acestui popor sã aibã propriile conceptii, propriul sistem de valori si tocmai de aceea asa-zisii formatori de opinie nu au decît un scop, si anume sã mentinã acea mentalitate colectivã, fãrã valori individuale, creatã de regimul comunist. Mã îngrijoreazã rezistenta la schimbare, si nu neapãrat politicã, pe care multi dintre noi o manifestãm, precum si faptul cã tinerilor nu li se dau prea multe sanse, cei mai multi fiind lipsiti de orice orizont si obligati sã munceascã pe meleaguri strãine, la mii de kilometrii de familiile lor. Conceptia conform cãreia dacã nu ai ceva pãr alb pe la tîmple nu esti pregãtit sã iei decizii si sã detii functii de conducere functioneazã, din pãcate, din plin. Dar ce sã mai zicem de cei care lucreazã în sistemul bugetar si cumuleazã si pensia si salariul si au vîrste venerabile, de oamenii politici, de asemenea cu vîrste generoase si trecuturi dubioase, care spun cã nu vor iesi din politicã decît cu picioarele înainte. De ce vorbesc despre aceste lucruri? Fiindcã de foarte multe ori am fost întrebat de colegii mei de generatie dacã vom avea vreodatã o sansã în aceastã tarã si dacã de pe pozitia pe care sînt, împreunã cu ceilalti tineri politicieni, putem face ceva în acest sens. Vreau sã fiu optimist si sã cred cã acest lucru este posibil, însã e nevoie de mai mult, de dorinta tuturor de a ne debarasa în primul rînd de o generatie politicã ce tremurã cînd se vorbeste de legea lustratiei, de o generatie mînjitã de anii tranzitiei, de o generatie ce ascunde multe în dosarele prãfuite ale CNSAS-ului. Frica precum cã si-ar putea pierde scaunele si protectia politicã pentru afacerile lor dubioase este foarte mare. Si pentru toti acestia trebuie sã plãteascã o tînãrã generatie si un popor întreg? N-am auzit oameni de vîrsta a treia sã spunã cã vor ca în viata publicã sã fie implicati colegi de generatie, în schimb, i-am auzit spunînd cã vor oameni tineri si capabili care poate vor avea grijã si de bãtrînetile lor, dar si de viitorul tãrii. Nu vreau sã imprim acestor gînduri ale mele un ton pesimist, dar sînt de pãrere cã trebuie sã recunoastem realitãtile, pentru ca pe viitor sã putem îndrepta anumite greseli ale momentului. Avem nevoie de o clasã politicã reformatã, însã motorul unei astfel de reforme nu poate fi în nici un caz spre exemplu Traian Bãsescu, un produs revopsit al fostului regim securisto-comunist, un om care are încã multe de explicat despre flota româneascã, sperînd cã dacã va sta cît mai mult la Cotroceni, timpul va trece si se va prescrie si fapta sa penalã. Cred cã votul uninominal poate reprezenta o solutie pentru aceastã crizã în care se aflã clasa politicã româneascã, poate si pentru simplu fapt cã votîndu-se direct candidatul si nu lista de partid, acesta va avea o responsabilitate mai mare în raport de atributiile mandatului sãu, relatia sa cu electoratul, cu cetãteanul devenind mult mai apropiatã.
|
Autentificare
