• interviu realizat cu maestrul Gheorghe Zamfir
Neîndoios, în ciuda tuturor detractorilor si a parerilor mai mult sau mai putin obiective, Gheorghe Zamfir este cel mai mare naist al românilor. Prozelitul lui Fanica Luca, a carui arta nativ ancestrala a îmbogatit-o pe baza unei solide culturi muzicale, are o cariera impresionanta ce a capatat aura de legenda. În vremea comunismului, Gheorghe Zamfir a fost unul dintre artistii care, mai mult sau mai putin direct, au purtat numele României pe toate meridianele globului. Gloria i-a adus, firesc, si foarte multi bani. Numai ca valurile istoriei umane, mai ales ale celei contemporane, conjugate cu ambitiile, orgoliile si vanitatile, de cele mai multe ori neacoperite, ale tinerei si incisivei generatii de contemporani, i-au subminat si prosperitatea si aura de legenda. Ca orice personalitate artistica puternica, are ciudateniile lui care au fost exploatate nemilos si cinic de cei de care pomeneam mai sus. Nu este, din pacate, singurul caz în care încercarea de construire a unor noi si îndoielnice scari valorice, eludeaza dimensiunile consacrate ale cautarilor si împlinirilor anterioare.
Pe tarîmul libertatii propovaduite de democratie, pe lînga alte drepturi, fiecare individ îl are si pe acela de a se considera mai bun, mai destept si mai înzestrat decît ceilalti. Numai ca, de cele mai multe ori, trebuie sa ai grija sa nu ranesti suficienta celorlalti care, nu-i asa?, sînt si ei cei mai buni, mai destepti si mai înzestrati. Datorita opulentei sale staturi artistice, Gheorghe Zamfir nu a putut sa fie discret. Si atunci a devenit incomod. Mai mult, a ajuns sa fie urît, detestat. Dincolo de tot ceea ce afirma, cu patima si înversunarea celui care stie cine este, dincolo de toate pacatele, slabiciunile si defectele, marturisite sau nu, omul acesta care a început sa uite ce e zîmbetul, care a devenit ursuz si suspicios, care nu are încredere decît în micul catel care-l însoteste peste tot, are, în esenta, dreptate. A avut obsesia unei catedre la Universitatea Nationala de Muzica. Credea, pe buna dreptate, ca i se cuvine si ca poate sa aduca la senectute înca un serviciu tarii pe care o iubeste cu patima. A venit plin de încredere si speranta în România acum saptesprezece ani. S-a reîntors în leaganul cîntecului cu gîndul de a mai înfaptui ceva în conditii de care tara aceasta nu avusese parte de o jumatate de veac. Numai ca aici erau alti oameni, pentru care legenda lui Zamfir nu e cu nimic mai buna decît cea a lui Iglesias sau Fifty Cent.
Peroratie despre conjuratie
Reporter: Care credeti dumneavoastra ca este rolul profesorului în formarea muzicianului?
Gheorghe Zamfir: Ce sa va spun? Kogan, Oistrah, Rostropovici, marii pianisti, cei care au facut cariere stralucite, au avut profesori, mari maestri care i-au ajutat sa cunoasca toate tainele instrumentului si ale stilurilor muzicale. Sa cunoasca Bach, sa cunoasca barocul, clasicismul, romantismul si asa mai departe. Pentru aceasta trebuie sa ai un bagaj de cunostinte colosal si sa treci din disciplina în disciplina prin profesori si maestri deosebiti. Ma uitam la violonistul acesta care a cîntat în cadrul festivalului...
Rep.: Stefan Tarara.
G.Z.: Exact. Este halucinant sa constati cu cîti profesori si maestri a studiat pîna la numai douazeci si unu de ani. La fel ca si în cazul maestrului Sherban Lupu. Cu cîte personalitati a studiat vioara si la cîte master-uri a participat, cu cîte mari somitati a colaborat pentru a ajunge la un anumit grad de maiestrie. Pe Dalila Cernatescu cine a învatat-o naiul? Nimeni. Nu are nici o diploma de absolvire. Si atunci cum poate ea sa predea naiul, care este un instrument codat, divin, cu o putere cosmologica si cosmogonica esentiala? Habar n-are ce tine-n mîna.
Rep.: Si totusi, maestre, cum va explicati tot ceea ce vi se întîmpla?
G.Z.: Înca din 1990, s-a format împotriva mea un soi de... cum sa-i spun?...
Rep.: Conjuratie...
G.Z.: Da, acesta este cuvîntul potrivit. Conjuratie. A fost una politica, apoi una tiganeasca... Si asta i se datoreaza lui Madalin Voicu.
Rep.: Nu exagerati?
G.Z.: Nu. El, înca de dinainte de ‘90 visa sa ma termine. Era gelos pe mine, cu siguranta.
Iubirea e-n toate
Rep.: Invidios.
G.Z.: Da, din motive neîntemeiate. A început sa publice niste articole mincinoase prin presa româneasca, cum ca eu sînt la sfîrsit de drum, nu mai pot sa cînt, nu mai pot sa suflu, am îmbatrînit, sînt terminat si ca eu, de fapt, mi-am construit aceasta cariera mondiala datorita faptului ca am avut noroc, sansa, de a da peste manageri foarte buni care m-au mediatizat într-un mod exacerbat. Ceea ce este cu totul fals.
L-a pus în fata pe Stanciu Simion, un tigan care traieste în Elvetia de pe urmele mele. Si-a facut o mica cariera acolo pe unde eu fusesem deja. A mers pe urmele mele si si-a facut si el un locsor acolo. Si acuma traieste în Elvetia. Pentru ca au fost prieteni din copilarie.
M-a întrebat odata, în Elvetia, cam ce ar putea sa mai faca dupa mine. Si i-am spus ca singurul stil pe care înca nu l-am atacat este muzica de camera. Si i-am adus din America niste negative pe discuri, cu piese de Mozart si asa mai departe si astfel Stanciu Simion, prin anii ‘80 a început sa studieze muzica de camera. Si el la rîndu-i, cu sase clase primare ce sa stie? Ce muzica de camera? Ca dupa aceea sa faca niste declaratii la Paris care m-au facut praf. M-au zdrobit definitiv.
Rep.: Dumiriti-ma!
G.Z.: Am baut cu el într-o seara în apartamentul meu din Paris pîna la opt dimineata, si atunci îmi spune: „Gheorghe, de fapt n-am iubit niciodata instrumentul asta. Mai mult, l-am urît. Am cîntat la el doar ca sa cîstig bani si în loc de pîine sa manînc cozonac“. Si asta m-a terminat. Cum sa faci o cariera cu un instrument care nu-ti place, dom’le? De altfel, lucrul asta se vede. N-are nici un sentiment; cînd cînta parca ar mînca seminte la meci. Asta este partea a doua a conspiratiei. Madalin Voicu, dupa ce a vazut ca nu a reusit cu Stanciu Simion, a încercat sa gaseasca un altul. Prin alte parti ale lumii, ca în tara nu erau. Si l-a gasit pe acest Damian Draghici, pe care l-a adus în tara si în anul 2000 a organizat un spectacol maret în fata Casei Poporului; cu orchestra simfonica, cu cor, cu mai stiu eu ce. Si l-a prezentat drept absolvent al Academiei din Boston, cîstigator al Awards si al nu stiu cîtor premii în America, ca stie compozitie, ca a facut cu mari profesori... De unde? Fusese cersetor în Grecia, la Atena, si statea pe la colturi de strada, cu palaria pe jos si cînta la nai. A ajuns, printr-un miracol, sotul unei milionare din America si dintr-o data îl aduce Madalin Voicu ca pe cel mai mare naist al tuturor timpurilor, cel mai mare compozitor, cel mai mare muzician... Pai daca el a fost cel mai mare, Fanica Luca, cel care a salvat naiul de la pieire, ce-a mai fost, oare? Damian Luca, cel care a avut si el, totusi, calitatile lui, ce-a fost? ÃŽn definitiv, nici unul dintre ei nu are mai mult de sase clase. Nici Radu Simion.
Jazz si yoga
Rep.: Au învatat naiul pe prispa, cum se zice?
G. Z.: Stanciu Simion l-a învatat în casa cu fratii lui, ca erau toti muzicanti. Si Madalin Voicu vine sa însele si sa minta poporul, încercînd sa ma detroneze pe mine din rolul pe care l-am avut si îl am si sa spuna ca Zamfir e terminat.
Toata circaraia aia de la Andreea Marin, care l-a primit cu fast si, Doamne, cu ce elogii - un pomelnic întreg de merite cosmice, planetare. A încercat sa cînte el jazz... Ce-i asta jazz, dom,le? Ati auzit vreun român sa cînte jazz? Noi habar n-avem de jazz, dom’le! E ca si cu yoga. Ca stim sa facem yoga. Sa-i lasam pe indieni, ca ei fac yoga de trei mii cinci sute de ani. E disciplina lor pe care au perfectionat-o din neam în neam timp de milenii. Face parte din cultura lor, de care noi habar n-avem si ne-am transformat, peste noapte, în yoghini.
Eu n-am nimic cu tiganii. Am trait împreuna, am cîntat împreuna, m-am format la scoala lor de lautarie, sa zicem. Si Fanica Luca a fost tot tigan. Si eu, atunci, trebuie sa-l urasc pe mentorul meu? Cînd pronunt numele lui Fanica Luca sînt, efectiv, plin de lacrimi.
Rep: Si cea de a treia conspiratie?
G.Z.: Cea de-a treia conspiratie nu pot sa o deconspir acum, pentru ca nu este momentul. Este o conspiratie oculta, cu puteri si în strainatate si în tara. Dar, de fapt, pe lînga Madalin Voicu mai sînt si altii.
Rep.: De pilda?
G.Z.: De pilda, Florin Calinescu, un tip extraordinar de suspect, care din nimic a ajuns mare bogatas si mare magnat. Dintr-un actor cabotin. Si uitati-l astazi cum învîrte zeci de milioane de dolari si euro. Face parte din marea clasa a magnatilor creati de Iliescu. Care daca nu era, structura societatii românesti de astazi era cu totul si cu totul alta.
Valente cosmice
Rep.: Este foarte posibil. Cu toate ca ma îndoiesc.
G.Z.: N-aveti de ce. Aceste trei aspecte sînt cele care mi-au subminat viata si mi-au distrus tot ceea ce am înmagazinat pe linie materiala si morala. Si au reusit, dar nu într-atît încît sa ma elimine definitiv.
Si acum, dupa atîtia ani, de pilda, pianele mele se afla în trei locuri diferite plasate prin tara. Nu pot sa compun, nu pot sa lucrez. Nu am un loc în tara mea unde sa pot sa creez. Studentii mei au fost si sînt alaturi de mine. Bine, doar doi care au mai ramas la clasa Dalilei Cernatescu ma suna din joi în Pasti. N-au vrut sa vina la Tîrgoviste. Provincie, nu? Bucurestiul are alte oportunitati. Am initiat pe Ana Maria Sekel, pe Cornelia Tihon, înca din copilarie. Ma presau si familiile. De cînd sînt la Bucuresti nici macar nu m-au mai sunat. Ma doare faptul ca toti care sînt la clasa ei acum au devenit dusmanii mei de moarte. O generatie de copii sacrificati. Multi din cei pe care i-am trimis de la clasa mea, pentru ca erau depasiti de nivelul impus, au absolvit la Bucuresti si nu a mai auzit nimeni de ei. Stiti ce face Mariana Nicolae, dupa ce a absolvit clasa Dalilei? E vînzatoare la Carrefour, dom’le!
Rep.: Era o carte de vizita profesionala numele dumneavoastra.
G.Z.: Eu am creat naiul modern; din anii ‘70 înca. Am creat toata gama de naiuri. Tatal Dalilei Cernatescu face niste naiuri care seamana cu acelea peruviene. Cînt te uiti, se vede printre tuburi. Sunetul lor este unul castrat, care nu are nimic cu naiul românesc, traditional.
Rep.: Cu asta se ocupa?
G.Z.: Este un artizan care vinde naiuri pe la Caciulata, pe la Govora, prin statiunile turistice. Si se considera creatorul naiului modern, cînd eu am trei brevete depuse la OSIM înca din 1968. Deci, sa nu cumva sa mintim istoria si din acest punct de vedere.
Am sa scriu o carte, care va aparea în toamna, în care voi descrie asasinarea sunetului fundamental românesc. Ceea ce s-a întîmplat constituie un act criminal. Au împartit tabara naistilor, pe plan national si mondial, în doua. Or, acest lucru, Dumnezeu nu-l va permite. Eu am vrut sa creez o familie nationala si universala a naiului. A naiului codat, stiintific, divin, dumnezeiesc. A naiului care are potente si valente cosmice.
Epilog
Locvacitatea sloboda a interlocutorului meu vine, de buna seama, dintr-un soi de disperare. Cei pomeniti de-a lungul celor patru episoade ale acestui interviu - de la Ion Iliescu la Adrian Nastase, de la Madalin Voicu la Adrian Sîrbu, de la Dan Buciu la Serban Soreanu sau Dalila Cernatescu, si de la acestia la toti ceilalti - ar trebui sa nu se simta nici ofensati, nici calomniati, pentru ca, în ultima instanta au datoria de a explica natiei acestea, care mai asculta uneori vrajita sonoritatile inegalabile zamislite si acum de Gheorghe Zamfir, cum se face ca cel mai mare naist al tuturor timpurilor preda un curs secundar la o universitate de provincie si nu la institutia muzicala reprezentativa a României?
Oricît s-ar stradui legile democratice sa impuna, oamenii n-au fost, nu sînt si nu vor fi niciodata egali; chiar si numai din punct de vedere al dotarii. Care nu tine de ambitii si nu vine de la politicieni; ci de la Dumnezeu. Chiar si în tara lui OK!
Articole similare:
Un dialog „subversiv“ cu creatorul unei religii a sunetului (I)
Un dialog „subversiv“ cu creatorul unei adevarate religii a sunetului (II)
Un dialog „subversiv“ cu creatorul unei adevarate religii a sunetului (III). „Maneaua a devenit o religie“
Un dialog „subversiv“ cu creatorul unei adevarate religii a sunetului (IV): Bun venit in tara lui OK!
Autentificare
