Pavarotti, vina de a fi murit
Luciano Pavarotti, magicul italian care a construit cu materialul singular al vocii lui o scara de aur între pamînt si cer a murit - vestea mi-a parvenit prin toata media. Avea 71 de ani si a fost biruit de un cancer pancreatic. Dumnezeu sa-l odihneasca în pace! Atunci cînd s-a nimerit sa-l ascult, neputîndu-ma lauda ca domnul Traian Basescu, presedintele nostru, cu o disciplina concertistica severa, am trait o emotie speciala. Emotia estetica pentru firile stilate se consuma în creier, trece prin distileria rece a ideilor. Eu o resimteam pamîntean si oarecum primitiv, epidermic aproape, ca o înfurnicare. Vocea lui, care nu mai contenea sa urce în cer, transmitea un curent electric prin toata alcatuirea fiintei mele, înfiorînd-o, chircind-o si apoi eliberînd-o pe marile si neatinsele pajisti ale vazduhului.
Ma rog, n-are însa prea mare importanta ce simt sau am simtit eu ascultîndu-l pe nemuritorul Pavarotti, pentru ca el ramîne un nemuritor. Important este ca el a sporit cu o octava minunea si frumusetea lumii. De la Scala din Milano, la Metropolitan, de la Sao Paolo, pîna la Bucuresti, vocea lui Pavarotti a adunat omenirea în salile de concert si a obligat-o la unanimitatea aplauzelor. Urmaresc acum întrecerea mediei, fireasca pîna la un punct, în a-l omagia pe marele disparut. O televiziune face legaturi în direct cu personalitati culturale românesti care au avut atingere cu Pavarotti. Prietenul meu Pino (l-am numit pe Ion Caramitru, actor de Hamlet si fost ministru) gaseste vorbe nimerite, fara multa emfaza, pentru a-l creiona pe Pavarotti. Iata-i însa si pe confratii de voce ai disparutului. Gabriel Nastase, tenor român talentat (dar nu mai mult de atît!) îl lauda pe italian omorîndu-l înca o data. Vocea subtire si peltica a tenorului nostru, mai expresiva pe scena, îl coboara pe Pavarotti si-l asasineaza nemilos. Gabriel Nastase crede ca Pavarotti nu a fost atît un talent, cît un tehnician. Cum adica, întreaba reporterita, sa înteleg ca n-a avut har si 99 la suta gloria lui s-a datorat naduselii? Urmeaza explicatii bîlbîite, latite, laudele cu jumatatea de gura ale tenorului român, platitudini cu duiumul. Contact cu o soprana. Vocea ei e gîfîita, ofteaza, lacrimeaza si parca îsi da duhul. Pare ca viata ei s-a ispravit odata cu ultima respiratie a italianului. Tata daca i-ar fi fost, amant, frate si n-ar fi trait o asemenea rascolire si îndurerare. Ai crede ca si ea îsi va gasi sfîrsitul în direct, în aceasta clipa. O doamna la Radio „Sant“ îsi aminteste ca Pavarotti si-a înselat nevasta cu o secretara care era mai tînara decît cele patru fiice ale sale. Cu alte cuvinte, o fi cîntat el bine, dar a fost un nemernic daca si-a parasit la batrînete familia încurcîndu-se cu o juna. Regii biblici, la vîrste matusalemice îsi lungeau viata dormind în pat cu fecioare. Faceam, în ceea ce ma priveste, o derogare pentru Pavarotti de la severa morala a familiei numai sa ne mai fi bucurat cu vocea lui niste ani.
Ce nimerite-s versurile eminesciene din „Scrisoarea I“: „O sa vie pe-a ta urma în convoi de-nmormîntare, /Splendid ca o ironie cu priviri nepasatoare... /Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel, /Nu slavindu-te pe tine... lustruindu-se pe el...“
Cineva îsi aminteste ca Pavarotti n-a avut studii. A fost, cu alte cuvinte, un autodidact al vocii. Ei, si? În sfîrsit, o televiziune pune punct comentariilor si îl lasa pe Pavarotti sa cînte. Dumnezeule Mare! Pamînteanul din mine urca pe calcîie pîna la cer, sufletul meu e carat în înalturi. Vocea lui Pavarotti n-a murit. Italianul asta mare si paros ca un urs nu va muri niciodata.
|