Accident aviatic în Thailanda
• incidentul s-a soldat cu 89 de morti, din care 55 cetateni straini Patru cetateni americani si mai multi britanici au murit în accidentul avionului thailandez al companiei One-Two-Go, care s-a prabusit duminica pe aeroportul din Phuket (sud), au indicat ieri ambasadele SUA si Marii Britanii la Bangkok - relateaza AFP.
„Decesele a patru persoane au fost confirmate. Nu putem face mai multe precizari pentru moment“, a declarat un purtator de cuvînt al reprezentantei diplomatice americane. Potrivit acestuia, o cetateana americana a supravietuit catastrofei.
La rîndul sau, un purtator de cuvînt al ambasadei britanice a declarat ca identificarea compatriotilor sai decedati va mai dura. Noul ambasador britanic la Bangkok, Quinton Quayle, s-a deplasat la Phuket, pentru a vizita spitalele unde sînt internati ranitii, a precizat oficialul.
Si Ministerul de Externe de la Stockholm a anuntat ieri ca un cetatean suedez a murit, iar un altul este dat disparut în catastrofa aviatica din Thailanda.
Potrivit responsabililor thailandezi, printre cele 89 de victime ale accidentului s-ar afla si 55 de cetateni straini. Australia si Franta au confirmat, de asemenea, decesul unor cetateni ai lor, în timp ce mai multi iranieni si israelieni sînt dati disparuti.
Un avion MD-82 al companiei low-cost One-Two-Go, avînd la bord 123 de pasageri, mai ales cetateni straini, si 7 membri ai echipajului, s-a prabusit si a luat foc duminica, pe aeroportul international Phuket, în conditii atmosferice nefavorabile.
Potrivit directorului aeroportului, cel mai recent bilant al accidentului este de 89 de morti si 41 de supravietuitori, 15 thailandezi si 26 straini.
|