Vîntul bate, cu toporul, în geam
La Brasov, zilele trecute, a nins viscolit 12 ore. În Mehedinti utilajele de deszãpezire înainteazã spre munte cãrînd în spate o rîmã de autoturisme fãrã identitate. Iarna niveleazã mãrcile si averile. Toporul vîntului a retezat în Bucuresti cîtiva copaci. Copacii au cãzut, ca de obicei, peste niste masini parcate la umbrã. Proprietarii gesticuleazã, femei gãlãgioase, bãrbati pusi pe dat la cap. Cui? Vîntului. Bucurestii, fost Micul Paris, ajuns, dupã bombardamentele Bãsescu-Videanu, Marele Beirut, se agitã haotic, prizonier al propriei neputinte. Vîntul taie cu toporul copaci. Vîntul sprijinã, nu atît de spornic, cuplul forestofag de drujbisti, Bãsescu-Videanu. Mai am 200 de metri pînã la redactia A.M. Press si stau întepenit în intersectia Buzesti de trei sferturi de orã, într-o cumetrie de înjurãturi si priviri cîinoase, cu alti soferi egali mie în neputintã. Printre masini, iesind pe poarta Maternitãtii Polizu, se strecoarã o tînãrã. Tine în brate, înfãsurat într-o plãpumioarã albã, jucãria unui copil. Mama, care pare la rîndu-i minorã, luatã în primire de vîntul ce-i lipeste buclele pe ochi si, de trupul firav, îmbrãcãmintea, se strecoarã greu printre masini. N-a asteptat-o nimeni la poartã - nici sot, nici iubit, nici mamã. Ajunsã într-o posturã de responsabilitãti la o vîrstã fragedã ia vîntul nemilos în fatã. Se dizolvã pe una din ulitele cartierului sau, poate, spre Gara de Nord. Ce singurãtãti mai fabricã oare destinul?
Prizonier în intersectie am timp sã las gîndul sã alerge. Ce viatã îl asteaptã pe acel prunc? Acum cîteva zile, într-o capitalã a lumii, experti în climã au diagnosticat încãlzirea planetei cu sase grade în urmãtoarea sutã de ani. Echivalentul unei catastrofe. Milioane de oameni vor muri, alte milioane vor fi nevoite sã se mute cu cortul pe pãmînt. Popoare care au descoperit îngretosate existenta nomazilor la periferiile orasului lor ar putea descoperi ele însele bucuriile vietii nomade. În timp ce planeta se încãlzeste, în România murim de frig. Vîntul îti pãtrunde în oase. Cîteva cartiere din Buzãu sînt de cîteva zile debransate de la cãldurã. Pãrinti, bãtrîni, prunci încearcã, nu întotdeauna cu succes, experienta vietii în congelator. Poate cã mama aceea tînãrã, aplecatã peste pruncul ei de o zi sau de trei zile, apãrîndu-l cu respiratia ei, merge la Buzãu.
Între timp, politicienii nostri, debransati de la realitate, bat tara si tin discursuri demagogice. Goarna presedintelui s-a auzit de la un miting al PD din Cluj peste tarã. Nu chemînd la echilibru, ci adîncind haosul. În Europarlament îi trimitem pe imaculatii Stolojan si Frunzãverde, reprezentanti strãluciti, conform lui Traian Bãsescu, ai noii generatii de politicieni. Din spate asudã, trãdat de fotbalisti, Gigi Becali pentru a prinde ultima scarã de tren a politicii. Un ziar contabilizeazã datoriile României. Ceausescu lãsase tara sãracã lipitã, dar fãrã datorii. Douãzeci si cinci de ani am plãtit toti paisprezece miliarde de dolari datorie externã. Azi, datoria externã a României e de trei sau patru ori mai mare. Pentru cine, pentru ce am cheltuit acesti bani? Europa ne alungã. Expatrieri nu doar din Italia, ci si din Franta, Grecia, Anglia, Austria. Ciomagul Europei goneste turma de români îndãrãt, în tarcul de acasã. Aici, ne putem omorî între noi fãrã sã deranjãm obrazul subtire al lumii civilizate.
Politica externã e varzã. La Bucuresti a venit, deunãzi, obraznic, presedintele Iuscenko al Ucrainei. ÃŽn Casa Regilor de la Cotroceni ne-a spus cã Delta este o chestiune internã a Ucrainei, iar Insula Serpilor îi apartine. Scurt si cuprinzãtor. Bãsescu, cel hãhãit si strigãtor, a tãcut ca o vrabie împãiatã. Cioroianu, acest Adonis închipuit, atent mai mult la buclele lui decît la manualele diplomatiei, tace la rîndu-i. Slavã Domnului cã tace. Nu ne avem bine cu Ucraina, bulgarii ne urãsc, sîrbii nu mai tin cu noi, ungurii nu ne-au iubit niciodatã. Rãmãsesem prieteni cu Marea Neagrã. Azi si Marea Neagrã ne urãste. ÃŽnghite fregate, asezatã mereu cu valurile într-o alertã galbenã, rosie sau portocalie. Vietuim în epoca „Sã trãiti bine!“, sper irepetabilã. ÃŽn timp ce planeta se încãlzeste, în România se lasã ger. Pînã la piele, pînã la oase, pînã la gînduri.
|
Autentificare
