Acuzati de trafic de persoane, întorsi de la judecată
• trei tineri au fost judecati mai multe luni • cînd cauza a rămas în pronuntare, a fost trimisă pentru refacerea urmăririi penale • în primul rechizitoriu se arăta că victimele erau păcălite cu locuri de muncă în Spania • Corneliu Ionut Juncu, de 23 de ani, zis „John“, si Cătălin Florin Corduneanu, de 30 de ani, zis „Păianjen“, ambii din Piatra Neamt, împreună cu Vasile Preutu, de 36 de ani, din Stefan cel Mare, au fost judecati mai bine de 9 luni sub acuzatia de trafic de persoane. La final, cînd cauza era în pronuntare, judecătorii au decis returnarea dosarului către procurori pentru refacerea urmăririi penale. Acest lucru înseamnă că acuzatorii vor lua de la capăt cercetarea, iar la final vor emite sau nu un alt rechizitoriu. La prima anchetă, s-a dispus arestarea învinuitilor, iar pe parcursul judecătii au fost eliberati. Cei trei au fost deferiti justitiei în martie 2007 de procurorii Biroului Neamt al DIICOT, acuzatiile aduse fiind trafic de persoane si trafic de minori. Ei au fost prinsi pe 24 februarie 2007, într-o actiune a oamenilor legii care au descins simultan în două locuri din Piatra Neamt, unde stăteau Juncu si Corduneanu. Cea de-a treia descindere a avut loc, după o zi, la Satu Mare unde, conform actului de trimitere în judecată, Preutu tocmai preda două dintre victime unei alte persoane, pe care urma să le transporte pînă în Spania. Intermediara căreia Preutu i-a predat cele două fete era o tînără, de 33 de ani, din Satu Mare. Preutu încasase peste 13 milioane de lei, contravaloarea a 400 de euro, iar diferenta de pînă la 2.000 urma să o primească după ce părtile vătămate ajungeau la destinatie. Fetele erau transportate în Spania, unde intrau pe mîna unui alt nemtean, care urma să le exploateze sexual. Anchetatorii au stabilit că, în perioada 2005-2006, Juncu si Corduneanu au racolat mai multe tinere din Piatra Neamt, printre acestea aflîndu-se si minore. Pentru început, indivizii promiteau locuri de muncă ca barmanite sau ospătărite în Spania, pentru salarii între 1.300 si 2.000 de euro. În rechizitoriu se mai specifica faptul că tinerele au fost bătute si au fost obligate să se prostitueze. Nici unul din cei trei învinuiti nu a recunoscut acuzatiile aduse.
|