Mi-e rusine, ĂŽn premierĂŁ, cĂŁ-s ziarist

Mã numãr printre apãrãtorii breslei din care fac parte. Stã mãrturie activitatea mea pe ogorul paginii de ziar de aproape patru decenii, începutã la granita dintre adolescentã si tinerete. Ziaristul, în general prost plãtit, chibitînd si ieri si azi pe la usa mai marilor zilei, poate dãrîma cu pixul lui glorii, oficiali înalti, ministri, sefi de stat. Talentul de observator si cel de a se exprima cursiv, cu har uneori, îl fac temut. Soliditatea si veridicitatea informatiilor vehiculate, obtinute la capãtul unei munci tenace, adesea chinuitoare, dau credibilitate materialului de presã. Iatã motivul pentru care cititorul cumpãrã în zori jurnalul si sînt, slavã Domnului, în pofida alarmelor cã presa scrisã ar muri, destui oameni care nu concep o existentã normalã fãrã ritualul lecturii matinale a ziarului. Iatã motivul pentru care butonãm programele de televiziune, atenti la stirea care ne aduce în case informatia ultimã. Informatia adevãratã. Avem destule de înfruntat în aceastã profesie - agresivitatea celor vizati, grobianismul înavutitilor zilei care cred cã pot cumpãra pe tarabã jurnalisti, înfumurarea politicienilor care nu-ti mai rãspund la telefon imediat ce au ajuns la putere si te cautã onctuos cînd înoatã în neputintele opozitiei. Nu o datã, jurnalistii au fost asteptati cu parul în scara blocului. Au fost rupte oase si crãpate teste. În lume, inclusiv în mãreata Rusie a lui Putin, au fost rãsplãtiti cu un glont în frunte jurnalisti incomozi. În numele lor, n-am atacat niciodatã un confrate, iar în calitatea pe care o am în Clubul Român de Presã m-am bãtut pentru conservarea solidaritãtii de breaslã, atîta cît este ea. Azi, mã încearcã însã o rusine. Scena care m-a cutremurat a fost cea în care reporterii unei televiziuni, cu evidente partizanate politice, masivi ca niste gorile, rupeau usa unor amãrîti bãnuiti cã au primit bacsis de la un politician care a derapat cu masina, botind un alt autoturism si strîmbînd fatada unei prãvãlii. Existã si bãnuiala cã-n momentul derapajului, nefericitul sofer ar fi atins cu oglinda o copilã aflatã în zonã. Copila a cãzut si s-a lovit la cot. Pãrintii, singurii autorizati sã vorbescã în numele copilului minor, declarã cã fata lor a lunecat pe ghetus. Sigur, soferul fiind un demnitar, cazul a devenit interesant. Fiind vorba de liberalul Ludovic Orban, unul dintre cei mai acizi critici ai lui Traian Bãsescu, întîmplarea a iesit din firescul înserierii în lungul sir de accidente usoare de circulatie. A devenit un eveniment pentru pagina întîi. Si aici e de înteles. Presa intrã în prizã cînd e vorba de personaje cu notorietate. Se petrece însã altceva. Iesirea din carosabil a lui Orban trebuie sã devinã (pare un ordin) scoaterea din politicã a lui Orban. Nu prin DNA, ci prin presã. Executia trebuie sã se petreacã rapid. Fãrã proces, fãrã probe, fãrã martori. Reporterii de televiziune, nãdusiti ca niste luptãtori de sumo, nãvãleau în casa unor oameni, întîmpinati de revolta disperatã a locatarelor care îsi apãrau sãrãcia si secretele lovindu-i cu sacosa cu pîine. Confratii nostri vlãjgani încãlcau grosolan drepturi stipulate în legislatia lumii civilizate. Urmãrirea copilului, în afara acordului pãrintilor, hãrtuirea lui acasã si la scoalã, constituie de asemenea, o terfelire a legii. Douã ziare si o televiziune au înnebunit. Transmit în direct sfîrsitul lumii. Chelia lui Tatulici face broboane, crainicele intrã în fibrilatie. De Crãciun a fost omorît Ceausescu. Acum e omorît Orban.
Nu stiu dacĂŁ Orban este vinovat sau nu. MĂŁ bucur cĂŁ n-a murit nimeni pe ghetusul de la Cotroceni. MĂŁ bucur cĂŁ acel copil care a fost, presupun, ĂŽn preajma masinii a scĂŁpat doar cu o sperieturĂŁ. DacĂŁ ĂŽn sĂŁrĂŁcia lor au primit niste bani de CrĂŁciun de la Orban, e norocul lor. VinovĂŁtia sau nevinovĂŁtia demnitarului vor fi stabilite meticulos, nu prin anchete fĂŁcute golĂŁneste, spĂŁrgĂŽnd usile oamenilor cu tunul camerei de luat vederi.
Societatea româneascã se Îmbolnãveste treptat. Suferã de turbare nu numai clasa politicã, nu numai lumea afaceristilor. Este contaminatã grav, cu impostori, cu neaveniti, cu oameni de nimic, presa. Prea multi oameni de nimic au pãtruns În redactii, otrãvind demnitatea unei meserii de care, mã ÎncãpãtÎnez sã cred, lumea are nevoie. Ziaristul, spunea Arghezi, este un argat al opiniei publice. Ce ne facem Însã, cÎnd gazetarii devin argati ai unui interes meschin?
P.S.: Stirea cu accidentul de lĂŽngĂŁ Cotroceni am auzit-o prima oarĂŁ ĂŽn radioul din masinĂŁ. Era vorba ĂŽntre altele de ruperea si dĂŁrĂŽmarea unui stĂŽlp de beton. Azi am vĂŁzut un asemenea stĂŽlp lĂŽngĂŁ Guvern. E de fapt un tĂŁrus din ebonitĂŁ, are cam o jumĂŁtate de metru, si-l poti ĂŽndoi cu piciorul. Despre „betivul“ Orban prietenii stiu cĂŁ nu bea de un an alcool. Presa l-a numit pe VĂŁcĂŁroiu, care nu consumĂŁ alcool din motive de boalĂŁ, chefliul chefliilor. Mai poti convinge pe cineva cĂŁ nu e VĂŁcĂŁroiu cel mai mare betiv?