Mai este cineva interesat de împrumutul la FMI? As!
Stirea zilei ar fi trebuit sã fie îndatorarea românilor, triplã fatã de cea din vremea lui Ceausescu (aceea fusese parcã de sapte miliarde de dolari la care s-au adãugat dobînzi si a fost achitatã în 25 de ani) la Fondul Monetar International. Acest împrumut urias, initiat, decis de un singur om, Traian Bãsescu, seful tribului numit România, ar fi trebuit sã ne facã tuturor pielea gãinii pe spinare si sã ne ridice pãrul mãciucã pe cap (acelora, fireste, care nu avem chelie). Spaima în fata deciziei aventuroase, decizie, repet care a fost luatã de un singur om în numele a milioane de oameni, ne este însã interzisã. Printr-o bizarã coincidentã, exact în aceste zile, la teatrul DNA a început un spectacol fulminant. Toti sîntem cu ochii acolo si uitãm sã ne mai temem de împrumutul la FMI. Uitãm sã ne mai punem întrebãri. Uitãm sã analizãm dacã este bine sau dacã este catastrofal. Dacã spectacolul care ne tine cu gura cãscatã si ochii cît cepele ar fi fost generat de regulile fãrã de regulã ale întîmplãrii (a cãzut un meteorit, a deraiat un tren, a picat în bot un avion) am fi vorbit de fatalitate. Dosarul cu terenul Agronomiei de la Bãneasa este vechi de un deceniu. Acum o droaie de ani am scris toti cã e pãcat de livezile de lîngã Bucuresti, cã nenorocim si asa împutinatul spatiu verde, cã un smecher pe nume Popoviciu si alti cîtiva de lîngã el au fitilit statul, cã miroase a fraudã si spagã. ÃŽntre timp pe acele terenuri a apãrut un adevãrat oras comercial cu Metro, Ikea, Bricostore, Carrefour si altele asemenea. Au fost construite parcãri, sosele, pasaje supraterane iar zilnic mii de bucuresteni, si nu numai, se perindã pe aici. E aproape de neconceput Capitala fãrã acest reper. Atunci de ce arestãri acum? De ce se nimereste tocmai acum bãgarea la zdup a unui sef de serviciu secret, în premierã se pare în România? De ce acum si tocmai acum umflarea celebrului Popoviciu, unul dintre cei mai de vîrf afaceristi autohtoni? De ce nu ieri, înainte de FMI si de ce nu rãspoimîine, dupã ce pritoceam si rãspritoceam marea îndatorare a României pe vesnicie? România se pare cã nu mai e demult o tarã. Acum i se dã lovitura de gratie. Cineva îmi atrage atentia cã scadenta vine fix în momentul în care expirã al doilea mandat al lui Bãsescu (era sã scriu Ceausescu!). Atunci, în numai doi ani vom plãti (de unde oare?) 20 de miliarde euro. Pînã atunci plãtim „doar“, cum zice presedintele, o dobîndã minusculã de aproape un miliard de euro anual. Sfîrsitul comunismului si al lui Nicolae Ceausescu a însemnat pentru România nu numai libertatea ci si abolirea obsesiei cã avem o datorie externã de plãtit. Iatã cã dupã 20 de ani, plecînd de la zero datorie externã, sîntem din nou amanetati. Amanetati strãinãtãtii. Decizia fatalã a fost luatã, fãrã sã se consulte cu cineva, de Traian Bãsescu. El este politicianul, se zice, cel mai iubit de popor. ÃŽn numele acestei iubiri poate face orice. Mai mult decît acest asasinat colectiv decis fãrã ca cineva sã i se opunã ce mai poate face? Spectacole desigur, fumigene, arestãri în miez de noapte. Circul tine natiunea cu sufletul la gurã. Natiunea nu mai are timp sã observe cã nu mai existã si sîntem un biet popor dat pe datorie, incapabil sã se mai întoarcã vreodatã la statutul minimei demnitãti.
P.S. Scriam sãptãmîna trecutã cã Bãsescu are nevoie de acesti bani pentru nunta lui electoralã. Nu m-am înselat. Sponsorii (nasi din umbrã) trebuie plãtiti. Lãutarii trebuie recompensati cu sute de euro lipite pe frunte. Nuntasii - ametiti cu bãuturã din belsug. Cînd se vor trezi nu va exista destulã zeamã de varzã pentru a le astupa regretul si greata.
|
Autentificare
